În lumea asta abstractă, e un adevărat curaj să faci un tablou sau să visezi poezii, pe care apoi să le şi scrii, cu emoţie, cu frică, cu curaj.Cu emoţia visului, cu frica de a nu fi înţelese greşit şi curajul de a-ţi asuma o răspundere. Frumosul este peste tot, în noi stă puterea de a-l răspândi!
Apreciez frumuseţea poeziilor scrise de Mihaela CD, care te subjugă prin apoteoza mirificului şi a amănuntelor simple şi simbolice totodată. După ce îi citeşti poezia, nu poţi să nu rămâi îndrăgostit de ea. Pentru câteva minute eşti acolo, în famiĺia ei de cuvinte frumos aşezate, care îţi amintesc de fl uturii din stomac, de propria familie sau de anotimpuri celeste. Ca un acrobat pe sârmă, poate trece prin cele mai triste momente la cele mai vulcanice sentimente de fericire totală, de abandon în iubire eternă sau de beatitudine în faţa unui răsărit.Dincolo de cuvinte, se ţes gânduri frumoase, se leagă prietenii sincere, se spun dureri sau bucurii pe care doar poezia le poate conduce.Iar poezia ei e fărâme din cristale cereşti, plămâdite în suflet pur şi incandescent. Fără să abuzeze de metafore acrilice, ne face să vedem culoarea viselor, a fericirii sau a tristeţii. Puritatea stihului e precum o cupă de crin alb, care te îmbie să-l miroşi. Parfumul te poate ridica până la nori sau coborî până în neant.
Respectul şi sfinţenia cu care curge versul, singur, îţi impun să te înclini cu respect pentru limba, pentru stăruinţa şi pentru giuvaierele primite de la el. Acolo unde Dumnezeu a pus har cuvintele oamenilor sunt mici, incomparabile cu talentul poetei.