„Flămând și gol, făr-adăpost, / Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, / Și m-ai scuipat și m-ai bătut / Și câine eu ți-am fost! / Ciocoi pribeag, adus de vânt, / De ai cu iadul legământ / Să-ți fim toți câini, / lovește-n noi!…”
– George Coșbuc
Minciuna, despre care am mai vorbit, este mult mai prezentă în viețile oamenilor decât ne putem imagina. Ea apare ocazional când vrem să menajăm pe cineva, sau când vrem să scăpăm de adevăr și atunci devine o obișnuință. Ne putem debarasa de această obișnuință numai dacă mai sunt alții – cetățenii, poporul, națiunea – care mai practică adevărul. Altfel minciuna se poate instituționaliza. Necesar este a se apela la regulile de bun simț, respectând valorile tradiționale ale oamenilor.
Când statul este acaparat de mincinoși, el se va apăra de adevăr încercând să distrugă oamenii și locurile în care el există, prin sfidare, continuând practicarea corupției și atrăgându-i pe cât mai mulți, chiar și din rândul oamenilor cinstiți, în mocirlă, neluând în seamă că important ar fi ca ei să se schimbe, ei cei corupți, dar nu o fac, nu cedează din cauza orgoliului și a intereselor proprii – averile pe care le au, sau de teama subconștientă a condamnărilor la care vor fi supuși drept pedeapsă. Curios este fenomenul prin care, după ce au ticluit un plan al minciunilor, ei chiar încep să creadă în minciunile lor.
Spunerea adevărului, darea în vileag a minciunii devine în aceste condiții un pericol pentru stat. Și atunci, minciunile se amplifică, se recurge la distrugerea educației, sfidarea culturii, a oamenilor educați, manipularea și prostirea populației. Ignoranții, oamenii slabi care nu pot purta „povara” libertății sunt mai vulnerabili la manipulare, dar și cei instruiți, cultivați, dar lipsiți de verticalitate, adică de caracter. Fragilitatea omului și a societății, comoditatea, superficialitatea sunt trăsături care marginalizează adevărul și libertatea, și în aceste condiții se instalează cultul minciunii.
Spunerea adevărului echivalează cu reformarea instituțiilor statului. Dar reformarea înseamnă luptă cumplită cu cei care practică corupția. S-a înființat DNA (Direcția Națională Anticorupție) tocmai pentru a lupta, cu mijloacele cele mai adecvate împotriva minciunii, a hoției, a sfidării, sfidarea fiind una dintre armele lor folosite.
„Cu muzică iubirea se hrănește; Cântați-mi așa dar!” – Shakespeare
„Democrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalțe el pe umerii poporului.”
„Din Eul răstignit de iubirea pentru celălalt, curge viața veșnică.”
Viața trebuie înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie privită trăind înainte. A suferi înseamnă a avea un secret comun cu Dumnezeu. A îndrăzni înseamnă a-ți pierde, pe moment, siguranța. A nu îndrăzni înseamnă a te pierde definitiv pe tine însuți.”
Între numeroasele tuşe care alcătuiesc portretul literar al scriitoarei Vavila Popovici, una, cel puţin, este prezentă în mai toate cărţile sale. Omul călător. Mai puţin în sensul turistic al exprimării, cât, îndeosebi, în cel al explorării spiritului universal, alcătuit din atracţia pe care acest uriaş patrimoniu o provoacă, deopotrivă din pasiunea cu care Vavila Popovici i se dedică. Incursiunile ei par zboruri deasupra unor realităţi pe care doreşte cu ardoare să le descopere, spre a le reda, în viziune personală, cititorilor. Oferă cu asupra de măsură ceea ce i se dă, împlinind astfel un rotund armonios şi generos.
„Minciuna premeditată nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter.” – Tudor Mușatescu
„În toate merge înainte minciuna, trăgând prostia după ea, de funia vulgarității fără leac, iar adevărul vine din urmă, șchiopătând încet, la braț cu timpul.”
„Nu este nici o deosebire între a săvârși un rău și a pricinui o nedreptate.”