rural
bordura privea tăcută
locul unde fusese satul
un regiment de bolțari
aliniat unul în spatele celuilalt
într-un onor straniu
ca o panglică de doliu
berzele zburau la mare înălțime
către orizonturi cu pătuțuri primitoare
tufe de mohor obosite
cu capetele în bernă
ascultau cântecul greierului
a delăsare și pagubă
numai vântul împingea în patru zări
ultima casă a satului
plină cu marame udate de lacrimi
poze alb-negru și amintiri
—————————-
Vasile LUNGEANU
Noiembrie 2019
prima ninsoare în alpi
spongios munții absorb umezeala din aer
prinși în hore deasupra satelor peregrine
diamantează pădurea cu cristale swarowski
lumina se prelinge uleios din vintrine vintage
manșetele pantalonilor intră în anxietate
printre fulgi trotuarul scârție a reumatism
muzica unei flașnete aproape mută
tatonează aburul unui cești de ceai negru
plauri de oameni pierd în siaj singurătăți
internetul strivit între cerere și ofertă
oferă locații prime estrogenului
cu invitați a la humphrey bogart
—————————-
Vasile LUNGEANU
Noiembrie 2019
timpul nu contează pentru nimeni
un algoritm vibrant cenușiu
în ignoranță sunt umbre
umbrele unor umbre
cu ochi de foc
rătăcesc în propriul corp
un preistoric în grota lui
când ura mă năpădește
în mine se deschid ravene
fiară între fiare
prădător cu mine însumi
pe ritmuri închipuite
mă legăn aritmic
catete și ipotenuze arhivate
în tenebrele minții
măsluiesc oglinzi
conving
mă conving
că sunt o zeitate
peste care plouă cu bronz
palme în palme spoite cu ocru
pereți cu simboluri
catete și ipotenuze
desene bizare care slăvesc
care mă proslăvesc
pentru că eu…
pentru că eu…
pentru că eu…
uneori alunec în greșeală
citesc o carte
devin omenos
simt o lumină caldă
cum îmi inundă țesuturile
speriat m-arunc în întunericul umed
în ignoranță sunt mereu umbre
umbrele unor umbre
dezarhivate
—————————-
Vasile LUNGEANU
Noiembrie 2019
Amprenta digitală
Nu-mi venea să cred că mă placi
era bizar, mă simțeam ciudat și încordat,
un val de întrebări m-au lovit cu răcoarea unei pale de vânt,
între cânt și cuvânt
”Tu m-ai ales pe mine?
”Adică cum?”
”Te-am visat”, mi-ai șoptit în săruturi cuminți
cu arome de fragă,
tremurând, fără vlagă
sprijinit de cuvânt, în rafale de vânt
”Cine ești?
Cine sunt?”
Grațios, c-un gest misterios,
prietenos, mi-ai mângâiat palma stângă,
ai privit inelarul
căutând în semne tiparul
”Deltă cu nucleu spiralat,
ești bărbatul visat,
Eu am fost momeala, eu îți sunt pescarul,
Dulcele și amarul
Ana și zidarul,
În păduri, pândarul,
Eu sunt lutul tău, tu îmi ești olarul”
”Femeie frumoasă, zâmbet de satin
Visul tău ciudat este clandestin
solfegiu, nuanță,
compendiu, destin”
—————————-
Vasile LUNGEANU
Octombrie 2019
tăcerile din palma stângă
ierarhizez tăceri monumentale
secetă mistuitoare într-o vară toridă
iubito,
precipitat sângele se revoltă în mine
scâncește
te cheamă în strigăte bruște
torente de lavă în vene
într-un martiraj fluid ca un cântec de iubire
hăitută inima îmi urlă în tâmple
dar eu cuminte
ierarhizez tăceri monumentale
învelite în frunze de mesteacăn
—————————-
Vasile LUNGEANU
Octombrie 2019
rouă și lacrimi
când m-am născut
aveam deja o vârstă matusalemică
memoria pe termen lung
îmi este praf de stele
voci ciudate îmi bat la ușa
tâmplelor pe dinăuntru
și nu-mi mai amintesc prea multe
dar încă simt în cerul gurii
savoarea apei primordiale
din izvorul copilăriei
și senzația răcoroasă a ierbii
încătușate de rouă pe
talpa piciorului meu
când m-am născut
oceanele lumii erau lacrimi
iar cerul era albastru
dar azi a devenit căprui
—————————-
Vasile LUNGEANU
Octombrie 2019
grafit
coasta muntelui
este brăzdată de vergeturi
un fel de numărătoare
precum inelele obosite
aflate-n măruntaiele copacilor seculari
din pădurile alungate
satele prin care trec
sunt sprijinite în nori de tristețe
casele par crochiuri tulburi
iar apăsarea îmi pulsează în tâmple
sfâșii cu degetele și împrăștii cenușiul
și consoanele ce văluresc primprejur
pe aici localnicii aruncă cu tăceri în soare
iar amurgul ține câte o zi întreagă
o bătrâna așteaptă la o trecere
pe chip poartă o mască de lacrimi
semn că i-a bătut corbul
cu aripa-n fereastră
ca să văd drept
deschid torpedoul să scot
ochelarii cu lentile contorsionate
de sub două agrafe îmi sare în ochi
pubisul unei dive latino
de pe coperta unui magazin
deprimant
—————————-
Vasile LUNGEANU
Septembrie 2019
apăsător
memoria lichefiată a aerului
se scurge pe peretele de andezit
pe care îl sprijin cu capul
somnul mă ocolește cu teamă
și împinge înspre mine
imagini cu zâmbetul tău
pe care mereu l-am adorat
mai mult chiar decât
călătoriile mele imaginare
printr-un portal al visurilor
împreună cu geamătul meu
în lumea permafrostului
și-a necuvintelor înghețate
care mă însoțeau taciturne
atunci când vânam mamuți
și sculptam amulete
din fildeșii lor
—————————-
Vasile LUNGEANU
Septembrie 2019
poala
de frunze
ruginite
m-a găsit
săpând
fântâni
în văzduh
un joc
subtil
de-a v-ați
ascunselea
în spatele
clepsidrei
lacrimi
de muzică
croiesc
pârtii
pe tâmpla
ta
pe fruntea
mea
—————————-
Vasile LUNGEANU
August 2019
nu sunt meteo dependent,
dar mă bucur când un umăr de nor
încearcă să împingă o ploaie neagră
după crestele munților
permițând soarelui să apună,
un desfrâu de culoare,
poleieli de tumoare
am creierul lichefiat dar
te aștept și te văd de departe că vii
în timp ce
sunt parazitat de sunetul ce
evadează dintr-un difuzor dureros de apatic,
simt armonia contrastelor
dintre vocale și consoane,
un carusel lingvistic, mistic,
cuvinte, pentru mine fără noimă
într-o limbă risipită
cu arome interesante
nuanțate, vibrante
ciudat,
norul s-a răzgândit și a purtat
rafalele negre înapoi, înspre noi,
agonia dezintegrării apusului
mă rănește vizual,
călare pe pometul vântului
ploaia ne pedepsește cu lacrimi negre
și tu ești tu,
pășind cu dorință și-ndrăzneală
prin bălți de cerneală
urmele tale sunt cuvinte,
consimțăminte, efemere dar succinte
—————————-
Vasile LUNGEANU
Iulie 2019