Lanuri de mac
proaspăt operate
lăcrimează în căldura soarelui.
Sunt un copac
cu degete pătate din vecinătate,
inciziile de culoarea brunului,
sunt matrix-uri în maternitate.
Iubito, caldul amețește
strivește-mi scoarța cu un sărut
mângâie-mi părul;
frunzele, carnal devin castanii
și necatifelate.
Ai vrea să fii o piatră
și să petrecem toamna în doi,
vacanța, câmpul și noi,
în lanul cu mac incizat,
magic exorcizat?
M-a mângâiat pe scoarță vicios
și a zâmbit sfărâmicios.
Patruzeci
Umblu fără căpătâi
în noaptea întunecoasă
lăsandu-mi pașii
să spargă oglinzile bălților negre.
Iar mintea-mi toarce mărunt,
ca mecanismul unui ceasornic
demodat de buzunar.
Un fel de studiu anatomic
al alunecărilor pe gheața lacului
numit viață,
uns cu dulceață
după rețeta secretă a mamei,
protagonista dramei.
Cât mi-ai fost,
atât ți-am fost,
privirea ta sfâșietoare, și tu,
cuvintele nerostite
și cele 21 de grame
cântăreau munți.
Iar eu, un puști pierdut
fără de punți.
—————————-
Vasile LUNGEANU
Iulie 2019
oamenii ale căror cărți