A fost cândva…

 

Drumul drept mă duce pe uliță
Înspre casa cu ferestre multe,
Parc-o văd pe buna mea desculță
Străbătând cărările de munte.

 

Lângă casa bunei, stă de pază
Cu lătratul lung si neîntrerupt,
Câinele roșcat, ce mai veghează
O căpiță lângă gardul rupt.

 

Dinspre uliță, se vede, la mijloc
Hornul casei în umbra unui dud,
Un acoperiş cârpit din loc in loc
Cerul, chiar îmi pare a fi demult.

 

Garduri rupte şi trântite la pământ
Parcă nimeni n-ar mai locui aici
Plâng in voie şi privesc cum sunt
Scorojiți…pereții de chirpici.

 

Strig şi-s gata de-a intra în casă,
Poate totuşi mă aude cineva…
Însă un ecou din iarba deasă
Îmi răspunde trist…a fost cândva.

–––––––––––––

Vasile COMAN

24 mai / 14 iunie Fânari / Ploieşti

Aş iubi…când să iubesc?

 

Aş iubi! Dar sunt prea tânăr, mă gândesc că mai e mult,
Până vine iarna vieții când la sobă, moțăind
Voi citi din carte, versuri, scrise de-un poet… cândva,
Despre ce a fost iubirea, despre cum fu viața sa!

 

Acum râd când văd amorul cum se plimbă leganând,
Cum cerșește sărutări până acum necontenit
Nu mi-e poftă, nici dorință s-ascult vorbe de îubire,
Este timp! Anii-mi sunt tineri…voi iubi cândva-neştire…

 

Azi, admir gradina, fluturi…mă voi odihni-n livezi,
Nu am timp de râs cu chipuri ce-mi zâmbesc cu ochii verzi
Sunt prea tânăr…şi roşesc când la braț văd amorezii,
Ce se gudură intruna şi se zbenguiesc ca iezii.

 

Dați-mi voie, prin livezi încă vreau să rătăcesc
Şi la braț cu a mele vise să alerg şi să trăiesc,
Într-o dulce nepăsare, să culeg crinul curat
Flori de iris, flori de lotus…că sunt suflet nepătat.

 

Ce se-aude? Este iarnă?! Doamne, ai făcut ‘nadins!
Unde-mi este trupul tânăr, de ce părul mi-este nins?
Cănd trecură anii vieții, când am râs de-atâtea ori,
De ce Doamne, scuturi floarea şi o laşi fără culori?

 

Dați-mi voie! Doamne Sfinte, pune lângă mine milă,
Prea e clipa trecătoare, inima mi-este copilă,
Lasă-mi timp! De ce e grabă lemnu-n sobă să ascult
Împiedică-mă de a plânge, lasă-mi clipa…n-am iubit…

––––––––––-

Vasile COMAN

Fânari

3 iunie 2018

Cerșetorul de iubire

 

Vezi, tu, suflete cum ești
Fără temere de chinuri,
Sclav în trup- întinerești
Bei dulceață din pelinuri.

 

Nu ai gând de mântuire
Și de lumea te mâhnește,
Cerșetor ești de iubire…
Crezi că trupul te-ocrotește.

 

Ce prieten îmi ești oare
De amar privesc spre moarte?
Cerșesc răsărit de soare…
Dar pe dinăuntru…arde…

 

Ce ciudat! Cuvinte plouă
Despre iad sau gustul vieții,
Cum plesnesc bobocii-n rouă
Se-ntorc anii tinereții.

 

Vezi, tu, suflete cum ești?
Amintiri, tristeți, trădare…
Sclav în trup…și tot iubești
Zâmbetul drăguței tale…

                14 martie 2017

 

Durabila iubire

 

Cândva…a fost un om vestit
Cum e mălinul pe sub geamuri.
Dar, astăzi, e de dor gonit
De-amurguri poposind pe ramuri.

 

Icoana veche într-o mână
O strânge ca pe un mister,
Şi-acuma anii și-i adună
În vise seci ce-n gânduri pier.

 

Continue reading „Vasile COMAN: Versuri” →

Pentru Patrie

 

Nu uit! Nu iert!
Și poate să mă împuște Dumnezeu
Cu a Lui cruce și cu spinii din dotare,
Când văd cu câtă suferință, neamul meu
Batjocorit…e într-o Europă mare.

Nu iert! Nu uit!
Și spun curat ceea ce simt!
Sunt fiu din sfânta brazdă milenară
Sunt fiu din IP…
Reînviat!
Și din țărână făurim o țară!

Nu uit! Nu iert!
Și-mi duc povara crucii cu durere
Chiar dacă plânge spinu-n Dumnezeu
Și împușcat voi fi mereu
De răni mă vindec…
Și-o să am putere!

Nu iert! Nu uit!
Și strig cu rugăminte la cei frați
Prizonieri…sub cizmă…peste Prut
Din umbra morții- treziți-vă bărbați!
O Patrie avem! Și-un singur legământ!

Nu uit! Nu iert!
Și chiar de cuie-n mâini
Voi, mi-ați bătut pe cruce
Europeni- străini de-acest pământ…
Să vă ferească Domnul Sfânt!
Cuțitul ne-a ajuns la os!
Dar arme-n dinți…noi vom putea a duce!

Nu iert! Nu uit!
Și știe, astăzi, Vaticanul
Că noi primit-am gloanțele în piept…
Să nu citească în genunchi…Coranul!

–––––––––––-

Vasile COMAN

Ploiești

9 mai 2017

*(Poezia face parte din volumul de versuri ,, Credință şi onoare „, aparut în noiembrie 2017)

Plâng salcâmii

 

Știi…atunci când mor părinții
Nimeni durerea nu-ți stinge
Şi te-ntrebi…cu ochii minții,
Plouă, Doamne, ploaia…plânge?

 

Parcă toate-ți par eterne,
Simți că slabă ți-e voința,
Plâng salcâmii sau sunt semne
Să ne întărim credința.

 

Tatăl meu, rămâi cu bine,
Moartea ta…e- atât de grea,
Chinul tău prin astă lume,
Plânge mama-n urma ta.

 

Mama mea, surâs duios
Îmi simți lacrima, cum plâng?
Ceru-i negru…întunecos,
Chiar şi stelele se sting.

 

Ce s-ar fi întâmplat…dacă
Viu…visezi…sau intrebând
Mama…tata…unde pleacă,
De ce-i iarbă pe mormânt?

 

Plouă, Doamne, ploaia plânge
Sau e floarea de salcâm?
Nimeni dorul nu mi-l stinge,
Plâng în cimitir…bătrân…

––––––––––

Vasile COMAN

5 mai 2018, Fânari

Fără nume

 

De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig şi-s singurel în pat,
Nu știu să zic mamă și tată
N-am cui să cer un strop de apă.

 

Sunt mame ce la sânul lor
Îşi cresc din greu al lor odor,
Îl cresc din greu și din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.

 

De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărțite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu ești să-mi dai o sărutare?

 

Cu ce-am greșit de m-ai lăsat
În pat străin şi-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat şi fără nume?

 

Mai sunt copii abandonați
Cu numele de înfiați,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.

 

Sunt trup şi suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Şi-s în salon băieți si fete,
Vino mămico…că mi-e sete…

—————————-

Vasile COMAN

Ploieşti

26 aprilie, 2018

Strigăt din mormânturi

 

Se ceartă frații, vor să vândă casa,
Unde-au trudit din greu părinții lor,
Nu se-nțeleg şi îşi împart şi masa,
Chiar şi muşcata roză din pridvor.

 

Nu au lăsat vreun testament citeț
Şi-au scris în inimi calde, doleanța,
Cum să pui, Doamne, sufletului preț
Când n-au ştiut când se termină ața?

 

Cu vorbă bună au lăsat, fără a scrie,
Cum să împartă tot ce au mai bun,
Cu dragoste le-au zis… şi duioșie…
Ca să respecte vorba de bătrân.

 

Te cerți fără a respecta cuvântul
Nescris cu litere in testament, citeț,
Să-mparți o masă şi apoi pământul,
Să pui pe gard afiş cu-al.casei preț.

 

Cât crezi că vei lua pe munca lor?
Nu simți că-n cer durerea-i mare?
N-auzi din lut cum strigă, ajutor:
-Nu vindeți casa! Nu e de vânzare!

—————————–

Vasile COMAN

22 aprilie, 2018

Să fie azi

Ce frumoasă ești înmiresmată!
Într-o clipă ne-aduci bucurii
Caldă, tainic ca un trup de fată,
Mângâieri în suflete pustii.

Hai! Rămâi cu mine la cafea
Și din suflet s-alungăm tristeți,
Cu privirea ta, frumoasa mea
Înfloresc în mine șapte vieți.

Cu-n sărut in fiecare floare,
Cu o față- chip de heruvim,
Dulce-i zâmbetul și sărbătoare
Rai este pământul ce-l numim.

Pătimaș cântă privighetoarea,
Trandafiri se leagănă în vânt…
Ce frumoasă este inserarea!
Tainicele gânduri ce le cânt.

Ce frumoasă ești ființă diafană!
Hai! Atinge-mi anii cu aripa…
Adu-mi tinerețea, fără teamă,
Să trăiesc cu tine…iarăşi clipa…

 

Îmi voi pregăti mormântul…

Draga mea, caut cu jale
Ochii care m-au iubit,
De sub lespedea cea mare
De dincolo de mormânt.

Continue reading „Vasile COMAN: Din vise scrise (versuri)” →

Sunt vinovat

 

Doamne… dacă eu sunt pedepsit, pentru spini, pentru cunună,
Pentru sulița din suflet sau piroanele din mână
Să mă ierți ca pe tâlharul lângă care ai stat pe cruce
Și dă-mi mie, Doamne, harul, ca să iert, să le pot duce.

 

Iartă, Doamne, mie, amarul, pe cei ce m-au blestemat,
Ochii mei scăldați în lacrimi, pune stavilă-n păcat,
Nu lăsa să fiu hulit, nici batjocură, nici ură,
Iartă-mi, Doamne, vina mea și a biciului arsură.

 

Doamne… dacă este întuneric sau Ți-e lespedea prea grea,
Tu ești Alfa, ești Omega, dă-mi poruncă a căra
Măcar cuiele din mâini și să-Ți alin suferința,
Să nu plângă Maica Sfântă, eu să-mi întăresc credința.

 

Dă-mi și sulița din coastă să mă străpungă pe mine,
Ca să rabd și eu cu Tine în batjocuri și-n rușine
Și pe mâini și pe picioare chiar și cupa cu pelin,
Ochii Tăi scăldați în lacrimi dă-mi-i mie… eu… mă închin…

 

Tu, Iisuse, crucea Ta, merit eu a Ți-o lua,
Și pe-al vieții mele drum, eu sunt cel ce-o va purta
Eu sunt cel ce Te-a hulit, și tot eu Te-am răstignit,
Eu…pe pământ… de toate… sunt vinovat,
Tu… în Cer făr’ de păcat…

——————————-
Vasile COMAN

Ploiești

6 aprilie, 2018

April

Ce ciudat ești april!
Și atât de crud…
Noroc că din pământul
Tău
Se naște liliacul…
Ai ochii verzi
Răscolești amintiri
Ce le combini
Cu ploi
Dorința
Cu veşnicia…
Ești așa de optimist!
Și tânăr…
Hai!
Fluieră și pornește
Petrecerea
Să opresc
Durerea
Din
Inimă…

—————————–
Vasile COMAN

Ploiești