Vasile COMAN: Nu-i nimeni, acasă, la tata…

Nu-i nimeni, acasă, la tata…

 

Nu-i nimeni acasă la tata,
Paragină-i toată ograda,
Demult se duse şi mama
Pierită de tot e livada.

 

Un tei la poartă-i hotar
Cu crengi aplecate a rugă,
Ce plânge de dor în zadar
De tainica lume pe fugă.

 

Şi ochiul fântânii e gol
E strâns în piatra tăcerii,
Muşcata-i uscata-n pridvor
Căzută-n negura vremii.

 

De-acum zăvorâtă e poarta
Se doarme demult în țărâni
Nu-i nimeni, acasă, la tata
Nici umbra bietelor mâini.

 

La casa cu două ferestre
De-acum e stinsă lumina,
Visat-am cândva o poveste…
Nu-i nimeni…să-mi facă cu mâna…

——————————–

Vasile COMAN

Fânari/Ploieşti

15 septembrie/ 23 septembrie 2018

Vasile COMAN: A treia poruncă

A treia poruncă

 

Nu Te-am rugat nimic, demult…
Mi s-a părut că-s binecuvântat
De Tine și de heruvimi ce sunt
în lumea Ta, cea fără de păcat.

Atât de des la Casa Rugăciunii
Veneam mereu nemiruit,
Mă scuturam de clopotul minciunii
Cu sufletul ieșeam întinerit.


Nu știu dacă sunt ani sau săptămâni
Dar astăzi simt că-s nins în cute reci,
Vrăjmașii înfig în inimă doar spini
Și rugă am să nu fie pe veci.

Nu Te-am rugat nimic, știi bine
De boala mea sunt singur vinovat,
O vorbă îmi doresc să schimb cu Tine
Te rog…prea des în pieptu-mi am oftat

Mi-ai zis odată că sunt visător
Și muze am în stihul meu,
Dar Tu, m-ai dus la apă de izvor
Eu nu am cutezat că nu sunt zeu!

Tu mă cunoști și știi prea bine,
De Tine sufletul mi-e îmbrăcat,
Te-ntreb, acum, o vorbă de la Tine,
De ce-s fără putere și-nghețat?!

De ce mi-au fost ursitele haine
Când visele mi-s prinse-n gânduri
De ce e tristă soarta pentru mine
Când tot ce am…se regăsesc în rânduri?!

Tu, să mă ierți ce-am zis cândva
De nu am respectat al Tău Cuvânt,
Dar sufletul și înghețat, ardea…
Poate în cer e altcumva,..eu…nu sunt Sfânt!

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

14 iulie,  2014

Vasile COMAN: Testamentul unui oarecare

Testamentul unui oarecare

 

Când eram în ,,generală,, învățam despre istorii
Despre cum luptau strămoșii aducând țării victorii,
Despre Decebal sau Horia, despre Cloșca și Crișan
Ștefan Mare din Moldova, despre ardelean , muntean.

 

Și aveam mândria noastră chiar dacă eram copii
Ne jucam de-a voievozii aducându-i printre vii,
Știam despre Sinan-Pașa cum dantura și-a pierdut
La Călugăreni în luptă când Viteazul l-a înfrânt.

 

Astăzi…toate-au fost odată, istoria-i pe bucăți
Țara ne este prădată de clanuri și mafioți,
Tot ce-a fost creier deștept- emigrant peste hotare
Am rămas cu guvernanții ce-și fac pensii speciale.

 

Cine să mai dea un ordin să mai trecem iarăși Prutul
Nu are nimeni curaj în Senat să ia cuvântul,
Nu mai avem Mareșal, securiștii ne conduc,
Biet țăran ară pământul cu calul și vechiul plug.

 

Știu că multora din noi li se pare că pe roată
Nu Horia a suferit, ci nația noastră toată,
Cum să nu râdă de noi lacomii și toți nebunii
Când pădurea din Ardeal e tăiată cum vor hunii.

 

La Strasbourg, în Parlament, ca să reprezinte neamul
Am ales-o pe ,,succesuri,,-nașa unuia cu clanul,
Cum să nu te-mbolnăvești când vezi atâția corupți
Stânga…dreapta toți vor mită, tu pentru ce să mai lupți.

 

În spitale de ajungi ai grijă și schimbă-ți karma
Apă găsești în bidoane totul de la Hexi-Pharma,
Șpaga e la mare cinste pentru ei ești o povară,
Asta se întâmplă acum în această biată țară.

 

Marii poeți au scris versuri- însuși Marele Tribun
Despre jaful ce-i în țară, dar au zis că e nebun,
Păunescu cât a scris despre scârbe și de javre,
Cu pământ le-a închis gura transformându-i în cadavre.

 

Să tăcem, au zis stăpânii, cine mai vrea ca să moară?
Altul fi-va azi la rând ce a scris ,,Pâine amară,,
-Cum se poate-n țara asta, eu, cu ce să mai trăiesc?!
Însă cel cu șpaga mare ți-arată beciul domnesc.

 

Mai avem eroi în țară să ne reprezinte-n lume?
Mai avem curaj, mândrie, lucrului să-i spui pe nume?
Sau suntem toți incapabili, vindem țara la străini
De ne râde toată lumea că suntem niște cretini.

 

Însă roata se învârte câteodată și în spate
Din mormânt ne vom trezi ca în 907,
Îi vom arde noi pe rug pe bandiți și mafioți
Haimanale ce ne sunteți-fir-ar mama lor de hoți!

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

2 septembrie,  2016

 

Vasile COMAN: Ce toamnă frumoasă… Maria !

Ce toamnă frumoasă… Maria !

Ce toamnă frumoasă, în deal, la Maria!
Pe bolta de acasă belșug are via!
Ce toamnă frumoasă, livezile-s pline,
Pe ramuri stau mere ciorchine!
Maria, ce bine-i la tine, ce toamnă frumoasă!
Se strânge otava din coasă!
Pe cer… mai frumos ca o zi fără stele,
Sunt păsări ce pleacă în țară la ele!
Ce toamnă frumoasă, Maria-i la nuc;
Îl bate cu bățul, o traistă s-apuc!
Și ce frumoasă ești, azi, Marie!
Subțire îmbrăcata în bluza de ie!
Ce zi cu soare de toamnă ai prins,
Ia-mă în brațe și du-mă-n vis!
Și ce gâze și fluturi aleargă în crâng!

De astăzi, Marie,
Căldura alung.
Ți-ai luat pălărie??
– Îmi vine să plâng!!

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

8 septembrie,  2015

Vasile COMAN: Tu… și Lorelei…

Tu… și Lorelei…

 

Ne atingi cu privirea,
Lumina se naște în suflet
La noi,
Iar pietrele Tale
Șlefuite
Sunt mai tăcute ca oricând.
Mai plouă și azi în luna
Lui Martie,
Iar Cerul atât de banal,
Cu Tine este spiritual.
Te-ai Înălțat
Lăsând în urmă odaia.
Azi…
Desenăm cu creta pe asfalt
Doar ploaia.
Zbori… zbori…
O să te plouă pe aripi,
Spuneai:
„Nu-i nimic…”
Lumina zboară albastru…
Tu…și Lorelei…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

31 martie, 2016

 

 

 

Vasile COMAN: Gutui brumate

Gutui brumate

 

Ai să-nțelegi de ce nu bate
Inima mea
Sub mâna ta…
Când vei citi
Târziu, in noapte
Vreun vers timid
Din cartea mea.
Poate atunci…sau de la sine
Vei căuta o strofă de-nceput
Şi vei zâmbi la zilele senine
Cand poate aşa ne-am cunoscut.
Şi-atunci
Cu graiul dulce şi-ndrăgit
Prin aburi de cafea amară
Vei reciti la nesfârşit…
Sperând… iubirea sa apară.
Vei căuta in vremi apuse,
Poate-n oglinda fermecată,
Un chip timid sau vorbe spuse
Ținute strănse sub lăcată.
Si amintindu-ți de vreo glumă
Sau de cascadele de râs
Vei căuta prin stele o urmă
La cel ce-a fost…şi-apoi…s-a dus.

 

Şi-atunci ai să-nțelegi
De ce nu bate
Sub măna ta
Inima mea.
Şi vei privi, tăcută-n noapte
O altă toamnă…altă carte
Sau cum se coc
Gutuile brumate.

——————————–

Vasile COMAN

Fânari

11 mai, 2018

 

Vasile COMAN: Căutări în neant

Căutări în neant

 

Mai găsim în noi putere
Într-o lume fără lauri
Să iertăm, celui ce cere,
Dintr-un suflet, un tezaur?!

 

Mai găsim celui greșit
Vina de a exista
Lacrimi dulci, ca de iubit,
Cerșind doar dragostea Ta?!

 

Mai găsești iertare-n gânduri
Când căpșorul pui pe pernă
Lacrimi curg, șiroaie, rânduri
Pentru lumea efemeră?!

 

Cum s-a strecurat cea ură
Din iubire ca în Rai.
Unde e a ta făptură
Vorbă caldă să îmi dai?

 

Mai găsești lumina Lunii
Bâjbâind prin întuneric,
Ce ispite au nebunii
De se laudă feeric?!

 

Unde e iertarea care
O sfințim în rugăciune?!
A mea dragoste, nu moare
De a ta închinăciune!

 

Noi, prieteni sau iubiți
Lasă-ți ura în pustie,
Cere-ti iertare la sfinți
Viața-i scurtă. Nu se știe!

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

3 august, 2015

Imagine internet

 

Vasile COMAN: Și tac…

Și tac…

 

Să nu mai vii să-ți ceri iertare,
Prea multe au fost zile amare,
În ochii mei – potop de lacrimi
Și-un ger sărat scăldat în patimi.

 

Îți amintești când mi-era frig
De atâtea ploi în mine, strig,
Cu dor m-ai fi învelit în noapte
Și aș fi trăit iubiri în șoapte.

 

Să nu mai vii să-mi ceri iubiri
Închise-n carte-s amintiri
Și toate scrise cu cerneală
Din lacrimi de sub pleoapa goală.

 

O să rămân în umbră, în tăceri,
Să nu te văd zâmbind că speri
Că o să te iert fără sfârșire
Când lacrimi sorbi din fericire.

 

M-am întrebat de unde atâtea ploi,
De unde atâta ură între noi,
Cum ne privim ca doi străini
Când noi sub pleoape avem lumini.

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

13 ianuarie, 2016

 

Vasile COMAN: Dragoste

Dragoste

 

Ea
asculta marea…
şi închisese
calea spre trecut…
El
asculta inima…
si grijuliu
i-a sărutat coapsa stângă.

 

Vântul deschisese
fereastra…
alungând tristețea.

 

Ea…
nu înțelesese cuvintele
de dinainte
dar ca o pasăre
pe ram
a început să cânte.
El…
era blând.
Cu binecunoscutul surâs.
ruga
albastrul cerului
să-l țină deschis…
Ea…
grijulie
de cuvintele lui
de pe coapsa stângă
tremura de vie…
El…
se mira liniștit
de tainica ei bucurie

 

Oricum
El și Ea
păsări, cerul și marea
Trăiau în Paradis
Poate…doar
existența lor
era…vis

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

1/8 iunie, 2017

 

Vasile COMAN: Iartă-mi copile…ființa

Iartă-mi copile…ființa

 

Mă iartă, dragul meu copil
C-am lăcrimat în fața ta,
Dar cu supunere mă-nchin,
Mi-e bătrânețea tare grea.

 

Prezența mea te deranjează,
Mă simt străin în casa mea,
Nici îngerul care veghează
Parcă nici el nu mă mai vrea…

 

Simt că abia aştepți să plec…
S-a stins iubirea ta…mă iartă…
Nu mă mai suferi ca să trec,
Nici trupul meu pătruns de soartă.

 

Ce repede trecut-au anii!
Îmi desenai fluturi si flori
Şi-număram de-o pâine, banii…
Şi lipsuri multe deseori.

 

Mă întrebai cu spaimă-n glas
De am să plec vreodată,
Şi mă rugai să nu te las
Bolnav și singur…niciodată.

 

Mă iartă, dragul meu copil,
Simt că îți sunt povară,
Mă-nchin la Dumnezeul meu, umil
Pe scări…când dorm afară.

 

N-am vrut să ştii că nu mai pot,
N-am vrut să ştii că nu mă tem,
Orbit de boală, de efort
Pe buze numele ți-l chem…

 

Cândva îți eram alinare
Şi spațiul vieții ți-l umpleam,
Dar astăzi nu mai ai răbdare
Să-mi fluturi mâna de la geam.

 

Mă iartă că mă plâng acum,
Straniu îmi tremură ființa…
Mă rog, la Dumnezeul Bun,
Să-mi curme odată suferința.

…………………………….

Dar nu este cu supărare…
Şi nu regret că te-ai născut…
Cine te-a făcut om mare…
Va fi în curând…pământ…

 

Copilul meu…mă iartă…că nu mai pot fi ce am fost…cândva

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

9 septembrie, 2018