Anul 2019 înscrie un dublu eveniment în existența Liei Ruse, cunoscută autoare a unui număr considerabil de volume în versuri. În primul rând este vorba de un moment emoționant, sărbătorirea celor șaptezeci de ani de conviețuire pe care soții Lia Filoteia și Ion Ruse i-au înregistrat în memoria afectivă. Ceremonia s-a desfășurat pe 21 iulie într-o biserică a Facultății de TEOLOGIE din orașul Pitești ROMÂNIA.
Într-o asistență intimă, sub ocrotirea sfântă a icoanelor, în murmur de rugăciuni rostite sub tremur de lumânări s-au dat binecuvântările și inelele care au marcat întărirea unei iubiri bazate, decenii întregi, pe respect și afectivitate. A fost un moment înălțător pentru toți care își găsesc corespondența în versurile din: „Cât de drag”, „Mirajele verii” și „Vara de basm”, poezii ale cărții „Povestea Continuă”, talisman brodat de Lia Ruse.
În al doilea rând lansarea acestui volum, poveste a versurilor, reprezintă o întâmplare fericită în viața literară a comunității românești și a țării.
Vibrație de gânduri și sentimente, în anul 2019, transmise generos sub semnătura Liei Ruse este o carte în care, sub cupola largă a naturii sunt adunate reminiscențele copilăriei și ale tinereții, solitudinea, nostalgia și reveria trezite de scurgerea ireversibilă a timpului. Poeta a decorului, admiră toate anotimpurile deși, predominantă pare toamna.
Liniștită, senină sau mohorâtă, tăcută sau sonoră sau deposedată de aurul galben al frunzelor, toamna, metaforă a vieții, este privită cu încântare: „Și lumesc și suav ai venit toamna mea, (…) cu pictură la geam…/Cu iubirea în dor ca o floare pe ram”. O găsește „uluitor de lină”, mișcarea se transformă în „vârtejuri tandre” iar entuziasmul se revarsă „ Mirare e în mine” / „Lumină ca de salbe” (Armonii de toamnă). Ideea continuă în „Autumnală”, cu „Nostalgia de foc”, „foșnet suav de culori”, simțit „printre clipe subțiri”.
O cântare domoală în amintirea unor timpuri ale tinereții pare a fi anotimpul autumnal, îmbrăcându-i sufletul în „culori șatirate” și derulând timpul cu fior „ca de pe un fus”. Autoarea trăiește o senzație dulce-amară, exprimată prin sinestezii. „Și-n aer să fie atâta miere/ Când suflul vântului plimbă din când in când/ Frunzele schimbate în haine lejere/Și-o doină-n caval să se audă cântând. („Aștept o toamnă”)
Nimic nu rămâne constant sub vânturi și sub stropi de ploaie: „O cât de iute se transformă cernita doină înveșmântată în -smalț de sărbătoare” („Brumar”). Iarna descrisă des în poeziile anterioare o face „nerăbdătoare”, „Ridică-te vreme pe-un foșnet de vânt_/- Și adu pe lunecoasele secunde/ Luminile albe, dulci și rotunde” („Iarna”) Caută albul/,” soarbe cu nesaț”, „aerul rece și sur”- simte somnul,” de iarnă lungă” („Ascuns sub alb”) (Semnul zăpezii), „Iarna copilăriei” imagini grațioase și nostalgice pudrate cu nea, pline de optimism, aduse de pe ecranul timpului de memoria afectivă:” bujor în obraz”, „urme de pași pe imensitatea fermecătoare”, „fulgi desprinși din cer care -baletau”, „clipe dulci picau din ornic”.
Joc al imaginației modelată, imagini poetice culese cu vârful peniței din oceanul amintirilor completează tabloul format din elemente cosmice și terestre.