La sfârșitul vizitei făcute în România, Episcopul Romei, ”Papa” Francisc, și-a exprimat admirația și respectul pentru modul în care a fost primit de către Patriarhia Ortodoxă Română. Iar în plus, același Episcop al Romei, a declarat că ‘Românii trebuie să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru Patriarhul pe care îl au.
Cu adevărat Episcopul Romei a exprimat un tulburător fapt: în momentul de față Biserica Ortodoxă Română are, în persoană Preafericitului Daniel, un Patriarh providențial. Un ierarh care, cu mâna fermă și cu dragoste, așează Biserica milenară Ortodoxă Româna pe temelii trainice și care Patriarh face pentru Biserica Ortodoxă Română viitorul cu putință. Se mai poate spune că, rămânând credincios condiției sale de Bănățean autentic, Patriarhul Daniel dovedește din nou că “Banatu-i fruncea”.
În ultima vreme Patriarhia Română și Patriarhul sunt ținta unor atacuri vicioase. Evident este glasul celui rău care se exprimă prin “imbecilii utili” și prin oameni fără minte și suflet. În aceste condiții s-a exprimat opinia că “Biserica a rămas singură”. Biserica nu are cum să rămână “singură”. Biserica Ortodoxă este Trupul mistic al lui Iisus și Ea se află sub o făgăduință mult mai tare, fără asemănare mai tare, decât cea a oamenilor. Dar în aceste împrejurări, a atacurilor iresponsabile și vicioase împotriva Ortodoxiei, să fim deplini conștienți: toți și fiecare vom da seama de modul în care am acționat. Căci ateiștii și sectarii păcătuiesc prin eroare, dar cei care își spun ortodocși și nu spun nimica, păcătuiesc prin tăcere. Să nu ne amăgim: există vorbire în deșert, dar există și tăcere în deșert. Iar acest lucru este mai grav în condițiile în care Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este un om de excepție.
Biserica este așezământ teandric, întemeiată de către Iisus Hrisos, desăvârșită prin Duhul Sfânt, întărită prin jertfa Apostolilor, a martirilor, a mărturisitorilor, a credincioșilor. Biserica este în întregime unită cu Dumnezeu. Ea este formă de viață nouă după modelul și în asemănarea Sfintei Treimi, o existența în Hristos și în Duhul Sfânt, o viață care se împlinește prin participarea în Sfintele Taine. Biserica este o singură realitate, pământeasca și cerească, văzută și nevăzută, omenească și dumnezeiască. Membrii Bisericii pot, și uneori chiar sunt, individual, păcătoși dar, împreună, în comuniune ei sunt „altceva” decât simpli indivizi. Acest „altceva” este Trupul lui Hristos.. Biserica, între altele, are menirea să promoveze și apere Dreapta Credință, să adune neamurile, să le unească în Pravoslavnicie către slavă Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. În afara Bisericii Drept Măritoare nu există mântuire. Ce se va întâmplă cu cei din afară Ei noi nu știm sau,cum spunea Episcopul Kallistos Ware, „noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Este cu totul fascinant că în Biserica, membrii ei, toți și fiecare, nu devin o masă uniformă. Fiecare persoană rămâne unică, având un rol unic de împlinit. Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut prin „limbi” de foc ce s-au așezat peste fiecare dintre cei prezenți. Altfel spus, întotdeauna păcatul este plictisitor și repetitiv și niciodată Sfințenia. Toți membrii Bisericii sunt chemați să mărturisească și propovăduiască Dreapta Credință, dar rosturile fiecăruia sunt diferite. Biserica este a ordinii și nu a haosului și confuziei. Biserica nu este a haosului și dezbaterilor fără rost, este a ordinii și ierarhia ei strictă este în același timp cea mai bună, căci este ierarhia dragostei.
În fruntea Bisericii se află Episcopii, Preoții și Diaconii. Ei sunt cei care slujesc și „drept învață cuvântul adevărului”. Autoritatea supremă stă în Sfântul Sinod Național și în hotărârile celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Harul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserică a făcut ca în toate vremile să avem vlădici vrednici, pe măsura vremilor și pe măsura a ceea ce merităm. În momentul de față un asemenea Ierarh vrednic este Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.
El este un om cu o pregătire teologică superlativă și mai ales, potrivit vremii de confuzie,teamă existențială,îndoială pe care o trăim.
Hotărât și aspru, El inspiră respect și, cred, atunci când este cazul, teamă, frică. Patriarhul Daniel arată că ierarhia Bisericii nu este a haosului, este a strictei ascultării, fiind o ierarhie a dragostei. Despre buna gospodărire pe care o împlinește nu este aici locul să insist. Dar cu totul remarcabil îmi pare modul în care a făcut rânduiala acolo unde nu era și mai ales modul în care a transformat,de fapt a reinventat,modul de a comunica al Patriarhiei.
În momentul de față Biserica Ortodoxă Română are un sistem de informație și comunicare perfect adaptat veacului XXI. Comunicare se face rapid,prin gazete tipărite, prin radio, prin internet. Confruntat cu vipera ateistă și uneltele sale, Biserica Ortodoxă Română răspunde prompt, întotdeauna la obiect, „pune la punct”. La fel de prompt poate răspunde Biserica Ortodoxă propagandei catolice și a cultelor protestante. Ramuri care își zic creștine dar cărora le lipsește înțelegerea teologică și mai ales le lipsește Duhul Sfânt. Sunt ramuri rupte din pomul vieții și care sunt menite veștejirii. Dar chemările lor nocive au încă ecou și acestor chemări le poate răspunde aparatul de informare și comunicare al Patriarhiei pus la punct sub purtarea de grijă a Patriarhului Daniel. Nu pot fi enumerate aici realizările Patriarhiei în vremea păstoririi Prea Fericitului Daniel. Dar doua lucruri esențiale trebuie amintite.
Este vorba de împlinirea visului românesc de a avea o catedrală monumentală în București. Lucru care s-a împlinit cu prisosință. Iar a doua lucrare privește un fenomen colosal din viața Neamului.
Biserica este așezământ teandric, întemeiată de către Iisus Hristos, desăvârșită prin Duhul Sfânt, întărită prin jertfa Apostolilor, a martirilor, a mărturisitorilor, a credincioșilor. Biserica este în întregime unită cu Dumnezeu. Ea este formă de viață nouă după modelul și în asemănarea Sfintei Treimi, o existența în Hristos și în Duhul Sfânt, o viață care se împlinește prin participarea în Sfintele Taine. Biserica este o singură realitate, pământească și cerească, văzută și nevăzută, omenească și dumnezeiască. Membrii Bisericii pot, și uneori chiar sunt, individual, păcătoși dar, împreună, în comuniune ei sunt “altceva” decât simpli indivizi. Acest “altceva” este Trupul lui Hristos. Biserica, între altele, are menirea să promoveze și să apere Dreapta Credință, să adune neamurile, să le unească în Pravoslavnicie către slava Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. În afară Bisericii Drept Măritoare nu există mântuire. Ce se va întâmplă cu cei din afară Ei noi nu știm sau, cum spunea Episcopul Kallistos Ware, “noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Este cu totul fascinant că în Biserică, membrii ei, toți și fiecare, nu devin o masă uniformă. Fiecare persoană rămâne unică, având un rol unic de împlinit. Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut prin “limbi” de foc ce s-au așezat peste fiecare dintre cei prezenți. Altfel spus, întotdeauna păcatul este plictisitor și repetitiv și niciodată Sfințenia.Toți membrii Bisericii sunt chemați să mărturisească și propovăduiască Dreapta Credință dar rosturile fiecăruia sunt diferite. Biserica este a ordinii și nu a haosului și confuziei. Biserica nu este a haosului și dezbaterilor fără rost, este a ordinii și ierarhia ei strictă este în același timp cea mai bună, căci este ierarhia dragostei.