Etichetă: Nicolae Vălăreanu SÂRBU

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Cu miros de regină

Cu miros de regină

 

Credința-n Dumnezeu mersul lumii nu-l schimbă,
îl face înțeles,
gândurile nelimitate primesc un prag de meditație,
tot ce se naște-n lumină trece-n speranță.

Cel milostiv își află liniștea ușor,
își caută cu slava cuvintelor în ritual rostite
îzvoru’-n lăuntric ca într-o fântână.

Lângă cheiul unde stau salcâmii cu ghimpi
se vântură arome de miere pentru albine.
Ziua de vară lasă adieri răcoroase cu foșnet de frunze prin aer,
setea se-ntâmplă s-adune și păsări.

Omul fără prihană-și duce cugetul spre împliniri
nopțile lui au lampioane de ceață.

O, cât se ascunde în post răbdarea
cu dezlegare la peștele mult așteptat!

O lume privită nudă-n oglindă sperie mai mult ca întunericul
vărsat de culoare-n sânge,
de se îneacă nopțile-n albastru.

Lumina nu mai are gene rotunde,
se oprește-n pleoape cu mătănii de crin regal
cu miros de regină.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

24 ianuarie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Sunt undeva în transă

Sunt undeva în transă

 

Cu sufletul deasupra de trup
respir viața pusă între ghilimele,
nisipul din oase sub șipotul apei
trece prin carne mai departe odată cu gândurile
și zilele vin să-mi mărturisească iubirea.

Când intru la loc în casa din piept
în clipele când îmi mângâi simțurile,
îți aștept cu-nfrigurare manifestarea posesivă
în care ochii sorb lumina,
adorm pe umărul îngerului de catifea
ce-mi șoptește numele tău
face un semn și pleacă.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

20 ianuarie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Femeia cu tei şi plopi

Femeia cu tei şi plopi

 

Între noi sunt teii şi plopii lui Eminescu,
împreună-s cu soţ, separat fără.
Prima dată m-am crezut îndrăgostit
apoi m-am trezit melancolic şi singur,
n-am putut să mă obişnuiesc.
Nu-mi deplâng zilele,
te-am întâlnit pe tine
femeia necunoscută.

O să stăm sub ei ca de atâtea ori
până când se întețeşte răcoarea ori vântul
şi aleile rămân pustii.

                               15 ianuarie 2018

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Cuprins de remușcări

Cuprins de remușcări

 

Nu și-a pus perna sub cap să se culce
a mai rămas o vreme în agora
să-și măsoare cu ochii mulțimile dinlăuntru,
să evalueze cercul în care se învârte.
Și-a pus ordine în gândurile răvășite,
avea o apăsare-n tâmple ca după o furie,
ceilalți dormeau pe o altă axă a binelui.

A rămas deoparte cu insomnii paradoxale
ce săpau conținutul până la rădăcini,
căuta oasele timpului îngropate în veșnicie,
nervii îi deveneu dușmani,
așteptau la fiecare colț de întuneric
ce făcea ochi ca un câine sub gard
și te mușca pe furate.

Visa cum se dezbracă o femeie tânără
aruncându-și hainele-n dezordine,
cuprins de remușcări,
le ierta pe toate pentru ifosele lor
și le acoperea cu iubirea lui necondiționată.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

11 ianuarie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Te vezi în fața ta, altul

Te vezi în fața ta, altul

 

Spintecă pe burtă întunericul
hălci din el sunt vândute la vrăjitori,
din luciul apei ies capete încornorate
care aleargă după umbre.

Ca un făcut în văzul tău
micile lumini te sperie cu forme ciudate,
vrei să fluieri și nu poți,
trupu-ți devine ud și rece
ca o piatră pe care o pipăi în apă
și alunecă prin tine fior de șarpe.

Noaptea te scoate din tine-n afară,
nu te mai recunoști,
te vezi în fața ta, altul
ce-ți duce trupul de mână la ziuă.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

9 ianuarie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Întunericul se țese cu ochii mari

Întunericul se țese cu ochii mari

 

Cresc umbrele pe urmele proaspete,
nu este vinovat nici soarele nici luna.

Seara îmi suflă în sân, să nu mă sperie,
înghesuie crepusculul pe linia orizontului.

Aromele coapte adie dinspre câmpie
dar nu se ițește niciun vânt.
Aștept o noapte ca o petrecere-n surdină
în care sunetele șoptesc ademenitor.

Întunericul se țese cu ochii mari
pe unde stelele-și strecoară privirea.

Somnul cât este el de profund
nu mă odihnește mai mult decât liniștea.

Apele nu se varsă în fluvii străine
înainte să se scurgă în rîurile noastre.

Dimineața vine cu dăruire de sine
luminii să-i pună aură colorată.

Soarele mă umple cu ziua de mâine,
mă pune să respir boabe de mărgăritar.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

8 ianuarie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Iluzia acoperă trecerea-n fugă

Iluzia acoperă trecerea-n fugă

 

Oamenii nu știu decât să moară,
nu simt să trăiască fiecare clipă deplin
așa cum o fac fluturii pe fiecare floare,
de primăvara se umple cu dragoste
asemeni perechilor de păsări
mândre să-și învețe puii să zboare.

Muritorii nu știu ce vor,
își pierd nepăsători timpul printre degete,
cad în propriul gol ca într-un hău
peste care nu trece nicio punte.

Iluzia acoperă trecerea-n fugă
ca un somn cu vise frumoase
și numai bătrânețea, crudă realitate,
îi trezește aproape de capătul drumului,
unul neasfaltat și cu multe hârtoape
străbătut de multe ori degeaba.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

5 ianuarie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Să nu ne îmbătăm cu nicio apă

Să nu ne îmbătăm cu nicio apă

 

Vina celorlați muritori pentru pedeapsă
s-a desprins din cuvintele alungate
din propozițiile cu finalitate imediată
de un descântec la capul deocheatului
ce așteată să-și revină.

Să nu ne îmbătăm nici cu apă sfințită,
ori să înghițim fumul cărbunilor stinși,
mai bine coborâm în lăuntricul timorat
unde a început să sape iluzia
la rădăcina nervilor care ne somează
să ne ferim de arma dușmanului.

Să nu devenim prada propriilor slăbiciuni
pe care trebuie să le recunoaștem
înainte să fie folosite de alții.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

5 ianuarie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Anul nou

Anul nou

 

În noaptea zăpezii
întunericul a fost cucerit
peste puterile sale.

Răniţii de lumină
se vindecă încet,
ei şi umbra lor ştiu
că lumina-i pe aproape.

Cugetul meu
e mai puţin pur
decât ea,

duhul sfânt vine
unde-i împreunare şi înţelegere
să-i bea din potir.

Anul nou nu mai vine
călare pe mânjii copilăriei,
el ară cu plugul noaptea
să dea de veste la stele.

La inceput cu toţii ne bucurăm
mai târziu
nu ştiu câţi vor mai veni
să fim şi noi acasă.

De aceea vă zic vouă:
iluminaţi petreceţi acum
cât sosirea irumpe veselia,

fiecare an nou e şi o poartă
deschisă spre apus.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Poeme

(n. 15/27 ianuarie 1850,- d. 15/27 iunie, 1889)

Poeme dedicate marelui poet Mihai Eminescu

 

 ***

Cum noaptea-n stele



Cum noaptea-n stele cată un luceafăr,
Deşi s-a stins, lumina lui tot vine,
Iubito, am plecat din lume teafăr
În orologii veacuri trec străine.

În intervalul vieţii-n care-am fost
Cuvintelor le-am dat pe veci de ştire,
Că nimeni n-o să caute vreun rost
Iubirii ce se naşte din iubire.

Încrezător că-n pana mea cu zimţuri
Vor tot veni iluzii să se scrie,
Enigmele ce mi-au murit în simţuri
Vor naşte zei cu chip de poezie.

Şi-n limba dăltuită-n poeme
Cum e cristalul oglinzilor de clar,
Luceafărul din înălţimi supreme
Străluce lumii viu şi tutelar.

 

Tu nu știi

N-am să te iubesc când plâng arinii
În serile cu macii somnoroși,
Ci-n zile când lacrimi varsă crinii
Și ochii înoată-n verde de frumoși.

Am să te iubesc mai pe-ndelete
Când cerul cade-n iureș peste flori,
De stele-ți coboară lin în plete
Cu raze-ntr-o cunună de culori.

Mereu o să îți spun ce n-am mai spus,
Poeme dulci cu soarele-n priviri
Când în crepuscul roșu la apus
O să te sărut și iar o să te miri.

În grădinile cu mere date-n pârg,
N-am să te las să nu proptim un trunchi
Cu brațele să te cuprind cu sârg,
Să simt iubirea până în rărunchi.

Tu nu știi, de buzele-ți cărnoase
Nu mă mai dau întors acasă
De-a pururi vara-i pătrunsă-n oase,
Eşti piatra în ziduri de la casă.

 

Glossă

Taina vieţii nu se schimbă,
La prefaceri dese-n lume,
Tu înţelege-o-n orice limbă
Fă-ţi prin muncă un renume,
Idei mari se nasc în minte
Noi credinţe prind o formă,
Prin fixarea altor ţinte
Azi gândirea ţi-o transformă.

Continue reading „Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Poeme” →