Debutul editorial se produce în cazul lui NICOLAE MATEI, la capătul unui îndelung travaliu artistic, după numeroase amânări şi ezitări, care-au precedat momentul hotărâtor al demersului public. La ora aceasta, NICOLAE MATEI este deja un poet consacrat, cu două volume de versuri recent apărute, ce-l individualizează în peisajul liricii autohtone printr-o notă de profundă originalitate. Ultimul său volum, CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI (Editura Lucas, Brăila, 2018), emană un aer de prospeţime tinerească, în acord cu epicureismul funciar al autorului, propice unui lirism viguros, de autentică trăire.
Se observă la acest poet o anume vocaţie a concretului existenţial, resemantizat simbolic în desenul grațios al unui imagism poetic prolific și luxuriant. În ciuda abordărilor tematice de-o incontestabilă gravitate, precum cea a trecerii timpului și în pofida glosărilor pe marginea iminenței sfârșitului, lirica lui Nicolae Matei este expresia generală a unei permanente jubilații senzoriale, care rezidă dintr-un năvalnic preaplin lăuntric, dintr-o insațiabilă dorință de viață. Autorul volumului CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI este fără îndoială un hedonist avid de cunoașteri și de trăiri plenare, cu descătușări ale energiilor interioare către stările de nemărginire ale extazului suprem:”Să fugim nebuni în noapte spre tărâmuri de tăcere,/Umbrele-n bătaia lunii să ne crească prin unghere,/Pe tărâmuri de-ntuneric să ne rătăcim smintiți,/ Focul rugului s-aprindem de iubire-mpătimiți.//Să furăm praful din stele,s-alergăm să nu ne prindă,/Cu argint să vopsim luna,să ne privim în oglindă,/Cu ceva să-nvelim vremea să nu-i fie deloc rece,/Să lăsăm noaptea nebună în iubire să ne-nece.//Timpului să-i punem piedici, să-l păstrăm închis sub lacăt/Vâlvătaia să se-ntindă, nopții să nu-I punem capăt/Iar cenușa de sub ruguri s-o arunce-n patru zări/Doi nebuni scrântiți la minte de-ale iubirii chemări.”(Iubire nebună)
Inspirația lui Nicolae Matei izbucnește în ritmurile frenetice ale fiorului adolescentin, pe fluxul năvalnic al emoțiilor sale genuine, pe care le codifică în simbolistica unui limbaj poetic impresionant prin naturalețea și sinceritatea confesiunii lirice. Departe de a fi anacronică, poezia de inspirație erotică readuce în conștiința cititorului, farmecul incantației melodice a romanței de dragoste. Poetul nu creează impresia că s-ar înscrie într-un program estetic clar definit sau că și-ar fi propus să rupă tipare, ci vine doar să ne bucure sufletul cu simplitatea rostirii și a simțirii netrucate:”De ce să-ți spun că te iubesc,/Să dau năvală-n declarații/Cuvinte mari n-am să-ți rostesc/Să nu mă pierd în aberații//De ce să-ți fac un jurământ/Cu vorbe goale și deșarte?/Iubirea-n falsul legământ/Nu ne va duce-așa departe.//Mărturisiri de ce să-ți fac?/Urăsc meschinul interes,/Cât mi-am dorit să-ți fiu pe plac,/Dar tu nimic n-ai înțeles.//De ce să uit, n-am să te iert/Nu recunoști că m-ai mințit,/Te-ai abătut din drumul drept,/Și tot ce-a fost s-a năruit//Iubirea nu stă în cuvinte/Și-n jurăminte de prisos,/Ne cere să luăm aminte/Să o trăim în serios.”(“De ce să uit…”)
Continue reading „Virginia CHIRIAC: Călător prin (ano)timpurile lui Nicolae Matei” →