Pentru a putea ajunge pe platoul înalt al Munţilor Bucegi am preferat să urcăm cu telecabina din staţiunea montană Buşteni. Odată ajunşi pe platou, o primă mişcare a fost aceea de a ne îndrepta instinctiv spre complexul megalitic al Babelor.
Geologii susţin o natură erozivă a acestora, datorită factorilor naturali, în special a vântului, ploii şi alternanței îngheţ-dezgheţ. Alţii le pun pe seama fasonării lor de către uriaşi ce locuiau cu zeci de mii de ani zonă, iar alţii pe seama extratereştrilor… Cert este că se vede clar o intervenţie antropică asupra acestor roci de natură sedimentară (conglomerate cimentate), cu o duritate relativ mare. Am analizat toate pietrele mari din triunghiul Babele-Sfinx – Peştera – Vârful Omu. Factorii erozivi îşi impun o anumită amprentă uşor domoală, mai ales pe direcţia de deplasare predominantă a vântului (N-S).
Babele
Dacă ar fi să dăm crezare ipotezelor geologilor, ar însemna ca toate marile roci supuse factorilor denudaţionali de pe Platoul Bucegi să se asemene mult cu Sfinxul. Ori realitatea este alta. Se vede clar la multe dintre stâncile golaşe intervenţia umană prin fasonare primară (datorită scurgerii timpului eroziunea şi-a pus amprenta şi asupra Babelor din faţa Cabanei cât şi a celor din spate şi a formelor bizare, măreţe de la N-V de acestea, unde stânca mare din mijloc tinde să ia forma sfinxului din Egipt, conturându-se ca o copie rudimentară a acestuia etc.) modelându-le formele spre aplatizare.
Sfinx modelat eroziv până spre rotunjire la câţiva metri spre vest de Babele
Alături se distinge un sfinx neterminat sau modelat eroziv excesiv până spre rotunjire.
Mergem spre nord la peste 100 de metri şi întâlnim măreţia şi frumuseţea Sfinxului din Bucegi. Privit din stânga se distinge chipul de dac, cu acea căciulă de tip tarabostes. Dacii l-au reprezentat pe Zalmoxis ca fiind o căpetenie de rang înalt, ce priveşte spre nord. În stânga Sfinxului se află o stâncă verticală care este cunoscută ca fiind o reprezentare falică, poate mai veche, pelasgică, ca un simbol al transcendenței dumnezeiești a lui Zalmoxis.
Apoi ne-am deplasat pe creasta vestică, coborând spre Peştera lui Zalmoxis sau a Ialomicioarei. La coborâre, nu departe de Sfinx (circa 500 m) apar câteva caverne de tip tunel, ce coboară adânc în munte. Radu Cinamar, în lucrarea Viitor cu cap de mort, descrie existenţa unor astfel de tunele în masivul Bucegi, săpate de o tehnologie performantă a unor civilizaţii trecute, locuri unde s-ar păstra numeroase artefacte impresionante, fiind ţinute sub control de anumite confrerii spirituale elevate.
Tunele de tip puț din Bucegi, care coboară oblic
Am urmat coborârea spre Peștera lui Zalmoxis din aval. Tradiția pomenește despre retragerea lui Zalmoxis în această peșteră, dar și a multor preoți-sacerdoți ai geților.
În interior sunt păstrate diverse denumiri ce amintesc de cei ce s-au osârdit la desăvârșire sau au trecut pe aici: Sala lui Decebal, Bolovanul lui Zalmoxis, Altarul lui Zalmoxis etc. Prin Altar trece un pârâiaș cu o apă extrem de pură, ce este numit Pârâul cu Apă Vie (cercetătorii susțin că acesta traversează un zăcământ de argint, fiind îmbogățit astfel cu ioni de argint ce-i conferă proprietăți miraculoase – astfel de apă fiind întâlnită și la Cascada lui Orfeu de la Țâpova situată pe un afluent de dreapta al Nistrului). Chiar dacă umezeala este destul de ridicată, totuși, prin anumite procedee spirituale, cei ce râvneau la desăvârșire în acest loc, puteau trăi în întuneric și în liniște deplină. Se știe că întunericul deplin, retragerea în caverne, favorizează dezvoltarea acuității percepțiilor subtile, trezesc clarviziunea și perceperea unor planuri paralele, amplifică capacitățile paranormale etc.
Peștera, prin forma sa naturală de yoni (vulvă), îi punea în rezonanță pe toții aceia care se rugau în ea, fugind de lume și de iluzii, cu cele mai tainice aspecte feminine ale Creației, cu Puterile Cerești, cu energiile manifestatoare ale Naturii înconjurătoare.
—————————–
Prof. dr. Vicu MERLAN
Huşi, iunie 2019