Ecleziastul

 

Am privit iubirea
În multe feluri…
De fapt,Ecleziastul
e cel care a scris
,,totul e deșertăciune
și goană după vânt’’!

 

Eu cred în iubire
și o simt, undeva,
între cer și pământ,
Un început fără
sfârșit…doar iubind!

 

Și dacă treptele vieții
te urcă sau te coboară
Este că tu, Omule,
ori cine vei fi în lume…
Nu înțelegi ce înseamnă
să trăiești, să iubești
și să speri!…
Pentru fiecare răsărit
ți o nouă zi…
e un zâmbet și-o floare,
fiecare speranță are
o scânteie de viață
și cineva ți-o oferă!
Cu bani nu poți cumpăra
nici viață, nici iubire…
A fi bun cu tine
înseamnă să crezi
că nu există greșeli
atunci când iubești…
Dar există suferință
și asta e deșertăciune!
O deșertăciune…
a deșertăciunilor!
Și toate se petrec pe
pământ sub soare!

                         Octombrie 2018

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

De ce

 

De ce te iubesc
când norii dau ploaie?
De ce plâng când
stelele cad?
De ce pământul
dă iarbă și acoperă
iubirea ?
Atât de greu te găsesc
printre ramuri de brad !
Printre florile nopții
și îngeri…te caut…
atunci când diminețile
izbucnesc în strigăte
de bucurie…
Arome le ai și le-mbraci,
cu iubirea pierdută
prin stele…
Iubire, le ai?…
Iubire, le știi!…

 

Ascultă-mă…

 

Iubitul meu, când pentru prima oară mi-ai șoptit …
Că dragostea e tot ce ne-ncojoară,
Am tresărit precum o floare rară sub adieri de vânt răzlet ,
ce-și caută loc sub soare…
Tu știi că dacă într-o zi petalele-mi vor fi atinse
și raze mă vor risipi în nori,
Iubirea mea să o păstrezi aievea,
cu împletiri de rozmarin și dor…
Nu vreau să plângi când vei citi ce-am scris,
Un dor nebun am …doar să te-ating
și te iubesc la fel de mult,
ca trandafirii scurși pe trupul gol…
O lacrimă de-ți ștergi discret
o simt cum arde în eter
și ploile o sting mereu, nu-ți fie teamă de-o să pier…
Te las…să-mi plâng iubirea mea cu flori de nufăr și parfum
și știu că nopțile-ți vor fi
la fel de albe și pustii!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

9 ianuarie, 2019

Iubire de Eminescu

 

Pe florile de tei stă lacrima iubirii,
pe stelele-nserării stă numele
tău ca un luceafăr al nopții.
Eminescu! – șoptește pădurea…
Plâng pietrele începuturilor
din Bucovina și păsări de foc
îți cântă iubirea!

Te-am așteptat…

 

Aseară mi-ai șoptit :
Iubirea mea…
A fost cel mai frumos cuvânt
pe care l-am absorbit
În gândurile mele…
Poate nu merit…
dar îmi plac trandafirii roșii
cu aromă de iubire
și culoare ce îmbată!

Ai ales culoarea violet

 

As vrea să ating
patul moale ,
în care tu ai ales
culoarea de violet
să îmi mângâie trupul
parfumat de dorințe
și iubiri de început !

Tabloul tăcerii

 

Am ales un loc
cu ciripit de păsări ,
frunze și flori!
Am ales un cântec,
o simfonie uitată
de timpuri și oameni.
Nu puteai să dansezi!
M-am așezat la masă
și chipul tău l-am
pastelat în culorile
toamnei târzii…
Îți simțeam inima,
prin pânza de în
cum bate…
Și mă-ntrebam:
Cât mai rezist
să nu te ating?
Am lăsat penelul jos…
și-am alergat la soare
să mă topească…
Aripile să mi le frângă
și chipul să mi-l șteargă!
Ești nemilos cu mine,
ca un străin la porțile
cetății medievale!
Eu cer iubire și bine,
Tu culoare și tăcere!
Dar voi păstra tabloul
cu chipul tău…
de gheată! Continue reading „Miriam Nadia DĂBĂU: Poesis” →

Iubire în zăpadă

 

E Noul An cu frunze argintii,
Cu pasărea colibri printre nori,
Cu chipul tău printre ninsori
Si dragoste cu fulgi de nea!

Alerg printre troiene să te am
Și râd, și plâng când te iubesc,
Crenguțe îngropate în mister
Sunt răspândite printre noi!

Te chem de pe tărâmul visului
Acoperit cu liniștea iubirii
Și albul zorilor să-ți fie
Mantie ce te poartă înspre mine!

Iubite, îmi ești drag ca aerul,
Ca albul gheții de la Polul Nord,
Nu se topește când e primăvară,
Ci, ea rămâne vesnică în loc !

Îți mulțumesc cu flori de foc
Ce inima le are în grădina ei
Și îmbrățișările ți le aduc
Cu Noul An pe zborul fulgilor de nea!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Franța, Paris

1 ianuarie, 2019

La țărmul mării

 

Ce limpede-i marea
Și cerul senin,
Cocorii ce zboară
Spre țărmuri pustii!

Povestea macilor roșii

 

M-am oprit în câmpia
macilor roșii
fiecare petală e iubire
și mă cheamă să
alerg cu gândul
prin umbrele nopții…
Și vântul îmi mângâie
chipul uitat de iubire!

Dragoste boemă

 

Ia-mă iubite din patul
cu ramuri de brad
și flori
ce respiră iubire, iarnă
și dor…

 

Tu…

 

Ești leagăn de vise,
Ești leagăn de dor,
Ești Bacovia cu toamna
În mii de culori,
Ești vraja din noapte,
Ești dorul sublim,
Ești visul ce-l poartă
Și totu-i divin.
Ești aer si viată,
Ești hotar fără semn,
Ești lacrimă scursă
Ce nu poți s-o ierți.
Și clipa te-ncearcă
Și tu îți dorești
Să fi cu iubirea
Ce-ncerci s-o-nțelegi.
Ești leagănul șoaptei,
Ești romanticul fin
Tu cheamă-ti iubirea,
Să-ti fie destin!

 

Gânduri de iubire

 

Viața mea e melodia iubirii…
Vreau să dansez cu tine
pe ritmul mandolinelor
și să mă joc cu soarele și ploaia, razele să-mi spună
că tu ești dragostea mea …

Continue reading „Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme” →