Mirela Roznoveanu

EPIC STORIES (Povestiri Epice)

Editura Exlibris, USA, 2020, 381 pagini

Mirela Roznoveanu, conaționala noastră din New York, e profesoară universitară, critic literar și scriitoare. Anul acesta ea a îmbogățit zestrea exilului românesc cu un nou volum intitulat „Epic Stories”, volum apărut recent în Statele Unite. Jurnalista Roznoveanu s-a afirmat în publicistica românească încă din țara unde a prins-o revoluția plină de elan și de dorința de a milita deschis pentru adevăr și dreptate. Vechea securitate și colaboratorii ei, metamorfozați spontan în purtători ai valorilor naționale, nu i-au iertat însă probitatea, au amenințat-o și au determinat-o să părăsească România. În America, a întâmpinat nenumărate greutati, dar tenace si hotarîtă le-a depășit, și-a continuat cariera, și s-a afirmat din nou ca journalist si scriitor…

Cred că am văzut-o pe Mirela Roznoveanu o singură dată la o întrunire publică din New York, dar nu ne-am cunoscut personal. Ulterior, i-am citit mai multe articole si apoi am avut împreună câteva convorbiri telefonice. Am descoperit în ea un om informat si cumpătat; un om cu preocupari filozofice si spirituale. Asa am ajuns să primesc ultima ei carte intitulată „Epic Stories”. Lectura cărții m-a impresionat și mi-a stârnit un sentiment de admirație. Cartea mi-a declanșat totodată o curiozitate deosebită pentru că, deși eu sunt român în toată ființa mea, știu de la tata că o spiță a familiei noastre e de origine Vlahă, Armâni din Macedonia istorică, iar Mirela este si ea Armâncă după mamă. Populația originară din sudului Dunarii a fost numita Vlahi de slavi care au inceput să curgă din secolul VI, dar ei s-au numit pe ei înșiși Armâni.

Aici voi face o mică digresiune. Tata s-a născut la București în 1893 și a rămas orfan la vârsta de 7 ani. A fost crescut de bunica și nu a avut o viață ușoară. Apoi, a fost sergent în primul război mondial și a luptat la Mărășești, iar când s-a întors din razboi nu și-a mai găsit nici mama. Câțiva ani mai târziu și-a intemeiat o familie care a avut zece copii din care opt au ajuns la maturitate. Din cauza greutăților, tata nu si-a putut cauta mult timp rădăcinile genetice. În familie aveam însă certificatul de nastere al bunicului, Costache Dima, comersant angrosist născut în Brașov și stabilit ulterior în București. După pensionare tata a purces la căutarea rudelor si le-a gasit la Brasov, unde a aflat că familia Dima provenea din localitatea Moscopole din Epirul istoric, regiune azi în Albania sub numele de Voskopje. Vechiul oraș prosper Vlah/Armânesc întemeiat in jurul secolului al doisprezecela, fosta metropola Balcanică, a fost distrusă in 1788 de un pashă Albanez islamizat. O seamă de familii, între care și clanul Dima, au parasit atunci regiunea împreună cu cel care va deveni episcopul Andrei Șaguna. Unii fugari din Moscopole s-au așezat în Transilvania, alții în munții Dinarici, altii in regiunea Romanija din Serbia sau în jurul localitatii Mănăstiri/Bitola, vechi luri ale transhumanței.  Unii au ajuns în Ungaria și în Austria unde au devenit oameni de afaceri ai imperiului Habsburgic.

Nenumărate sunt caile Domnului. În mod neașteptat, Mirela Roznoveanu m-a ajutat să refac o pare a traseului înaintașilor mei. Nu cred că din punct de vedere genetic sunt mai mult de 10-20 la sută Vlah sau Armân sau cum se mai spune Macedo-Român. Sunt în egală masura Ardelean, Basarabean, Bucurestean, dar mai presus de orice sunt Român și punctum. Citind unele capitole ale cărții m-a trecut însă un fior de neexplicat. Sângele apă nu se face. Am simtit chemarea străbunilor. Am trăit metafizica destinului! Noi Românii suferim de un mare pacat. Ne uităm strămoșii; ba mai mult decat atât: epigonii de azi își neagă strămoșii și unii iși ponegresc trecutul. Nu ne putem privi in oglindă dacă nu ne cunoaștem trecutul. Și nu putem spera la nici un viitor daca ne negăm străbunii.

Am inceput lectura cărții dela pagina 270 unde am găsit un capitol dedicat călătoriei autoarei – desfășurată in etape de explorare timp de un deceniu – prin satele și regiunile Armânești din Grecia, Croația, Peninsula Istria, Muntenegru, Macedonia de Nord și Albania. Apoi, am trecut la alte capitole și însemnări de călătorie, ca in cele din urma să reiau cartea de la început. Autoarea e un om complex, un observator fin și un scriitor talentat. Ea și-a studiat bine traseul călătoriilor și și-a făcut riguros lecțiile pregatitoare. Cartea ne plimbă prin peninsula Balcanică, prin Turcia si Asia Mica, prin India, și peste tot autoarea face referiri la istoria, cultura și obiceiurile locurilor vizitate. Mirela Roznoveanu face incursiuni psihologice, metafizice și filozofice; leagă trecutul de prezent și privește în viitor. Limba ei engleză e literară, e bogată, e frumoasă și e clară. Pe alocuri apar alegorii și ușoare ironii. E de admirat modul în care a reușit să-și însușească o limbă engleză atât de competentă. Ce păcat că scriitori și gânditori ca ea din exil sunt nu numai necunoscuți în țară, dar sunt în mod sistematic ocoliți ca nu cumva să zguduie fotoliile pseudo-valorilor post-decembriste.

Sunt impresionat în special pentru că sunt geograf și pentru că am călătorit și eu prin multe țări și meleaguri. Roznoveanu combină însă armonios descrierile geografice cu vastele ei cunoștințe și cu trăirile personale. Ne prezintă, de exemplu, Troia antică și se imaginează în acele timpuri de mit. Dacă în India trăirile ei sunt imaginative, în Rumelia – provincia otomană unde au trăit strămoșii Armâni – viața o aduce la realitate. Aici Armânii încă sunt în viață, dar îsi traiesc destinul în mod invizibil ascunși de ochii străinilor și ai autorităților. Mirela îsi urmărește însă pas cu pas strămoșii din partea mamei, îi caută și îi găsește, vorbește cu ei în dialect, le vizitează casele, vetrele, bisericile, cimitirile. Cu o tenacitate de neînchipuit, ea face singură ceace nu a a făcut întreaga Academie Română de la București.

Continue reading „Nicholas DIMA: MIRELA ROZNOVEANU – POVESTIRI EPICE” →