„Comunismul a pierdut  partida. Comuniștii însă au câștigat-o. E ca și cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta.”

Lucian Boia, citat din cartea sa „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)”, editura Humanitas, 2016.

Afirmația din titlu cred că nu mai miră pe nimeni ținând cont de evoluția statului român și a instituțiilor sale în ultimii 33 de ani, după evenimentele dramatice de la sfârșitul anului 1989, evenimente care nici până astăzi nu au fost elucidate, iar justiția nu a condamnat vinovații din spatele lor.

Nu voi face o analiză a evenimentelor scurse în această perioadă. Ea poate fi găsită în alte lucrări ale autorului acestor rânduri. Mă voi referi doar la motivele și cauzele actualei crize sistemice intolerabile a statului roman și voi încerca să-mi motivez afirmația tranșantă cu care mi-am început expunerea.

Cauzele corupției generalizate sau mai bine zis endemice care aproape că au paralizat funcționarea normală și eficientă a statului sunt foarte vechi și se pierd în negura timpului. Metehnele, obiceiurile, comportamentul și mentalitatea cu care se confruntă astăzi societatea românească s-au creat în timp datorită ocupanților care s-au perindat și au stăpânit, vremelnic sau nu, aceste meleaguri.

Fiind o țară mică, dar foarte bogată (cel puțin eram cândva), nu am dus lipsă de invadatori care și-au pus amprenta, chiar și fizic, nu doar economic, cultural sau comportamental asupra autohtonilor. Mă tem că ocupația otomană, apoi cea fanariotă și terminând cu cea sovietică, pentru a mă referi la cele mai importante, au lăsat urme mult mai adânci decât alte popoare care ne-au cucerit (exceptând romanii care stau la baza etnogenezei poporului roman), și care au rămas bine impregnate în mentalul colectiv al nației române.

Peșcheșul, bacșișul, ciubucul sau astăzi șpaga sunt trăsături dominante ale caracterului românului. Fără ele nu poate exista, iar statul cu instituțiile sale nu poate funcționa. Să fim bine înțeleși, nu toți românii sunt hoți și corupți, însă la nivel social așa se întâmplă lucruri

Nu am pus doar noi monopol pe corupție, dar nu cred că este bine și nici nu avem ceva de câștigat dacă știm că există și alte popoare sau națiuni care suferă de această meteahnă deloc onorabil.

A venit apoi comunismul impus de ocupantul sovietic care a deformat și mai mult corpusul social deja viciat. După cum bine se știe comunismul a suprimat proprietatea privată. Totul aparținea statului, adică nimănui, așa că toată lumea a profitat, fiecare după posibilități și nevoi, pentru că toată lumea trebuia să trăiască sau să supraviețuiască după caz.

Nemaiexistând competitivitate, rentabilitate a muncii, concurență sau valoare ca în capitalism, românii au învățat să se adapteze la noile condiții, adică să se facă că fac, conform dictonului de atunci „voi vă faceți că ne plătiți, noi ne facem că muncim.”

S-a produs nu doar o cruntă degradare materială, socială și economică ci și o dereglare majoră morală, etică și de percepție a valorilor cu care ne confruntăm astăzi și care ne întârzie parcursul democratic și ne afectează la nivelul deciziilor personale sau de grup.

Odată cu re(integrarea) în instituțiile euro-atlantice avem șansa să modernizăm și reformăm instituțiile, să ajungem la bunăstarea dorită, dar în primul rând să învățăm să respectăm și să aplicăm temeinic ce înseamnă reguli, proceduri și legi coerente și eficiente fără de care nu se poate construi un stat viabil și puternic.

Revin la afirmația din titlu și cred că marea majoritate a societății constată, din păcate, veridicitatea ei. Noua clasă și elită politico-economică desprinsă din sistemul comunist controlează și s-a infiltrat în domeniile cheie ale statului (justiție, poliție, mass-media, servicii secrete, armată, administrație, sănătate sau cultură) și datorită relațiilor și legăturilor vizibile sau invizibile create și consolidate reușește să exploateze și să devalizeze, cu succes aș spune, avuția națională.

Politica este privită ca posibilitate de îmbogățire rapidă și cu cât mai puțin efort, și nu pentru ceea ce ar trebui să fie scopul și rostul ei esențial, adică rezolvarea treburilor stringente ale țării. Și, de multe ori, cei care încalcă legea scapă nepedepsiți sau primesc pedepse „cu dedicație” fiind eliberați înainte de termen.

Aceste lucruri se cunosc, iar exemple de abuzuri și infracțiuni repetate și dintre cele mai grave zguduie societatea și fac nenumărate victime nevinovate. Le amintesc doar pe cele de la Colectiv, crimele de la Caracal, azilele groazei din Voluntari, moartea lăuzei de la Botoșani, accidentul mortal de la 2 Mai sau mai nou exploziile de la Crevedia.

Vor reuși instituțiile statului să-și facă în sfârșit datoria și să meargă până la capăt? Se vor face reformele mult așteptate și se vor curăța instituțiile de „pilele” de partid și de nepotismele care le blochează activitatea? Vor exista concursuri și numiri politice transparente și pe criterii de integritate morală și probitate profesională sau se va merge pe filierele obscure și corupte ale partidelor ca până acum?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt așteptate de prea mult timp de societatea românească. Statul, până acum, a fost incapabil să se ridice la nivelul așteptărilor populației și a eșuat. Reformele necesare funcționării sale au fost întârziate sau nu au fost făcute. Românii sunt profund dezamăgiți și își caută salvarea în țările dezvoltate din Occident.

Țara are nevoie de speranță și de încredere în revirimentul care se lasă atât de mult așteptat. Vor reuși conducătorii statului român să câștige încrederea cetățenilor săi și să rezolve problemele acute și grave ale țării? De răspunsul la această întrebare poate depinde chiar existența sa în viitor. Deocamdată cetățenii săi mai au încă răbdare…

Autor: Mihai Tudor,

Sinaia, 27.08.2023

„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.” – Proverb sovietic

Nu sunt expert în politica externă, nici analist în relațiile internaționale, nici politolog. Sunt doar un cetățean simplu al Europei și al lumii, îngrijorat și revoltat de războiul din Ucraina care va schimba pentru totdeauna ansamblul de securitate al relațiilor internaționale și care a aruncat lumea în crize și incertitudini. Un război crud și barbar amenințând după 80 de ani din nou lumea civilizată.

            Nu emit nicio pretenție de a încerca să deslușesc tenebrele unui conflict pe cât de sângeros, tot atât de periculos pentru stabilitatea și siguranța zilei de mâine. Îmi pun doar întrebări, sperând să trezesc interesul cititorilor, care, la fel ca și mine, privesc îngroziți la excesele naționalismului feroce ale unui dictator pervers și corupt, crezând cu tărie că restaurează un imperiu cândva puternic, însă în realitate nu face altceva decât să-i grăbească și mai mult sfârșitul. Las la aprecierea celor cărora mă adresez cât de bine mi-am atins scopul.

            Pentru a-l înțelege pe Putin trebuie mai întâi să înțelegi Rusia. Cu o istorie milenară, fiind invadată de vikingi, când se naște poporul rus, apoi de mongoli, teutonii cruciați, poloni, francezii lui Napoleon și în sfârșit germanii lui Hitler și datorită lipsei unor granițe clare aflându-se într-un proces constant de expansiune, neavând granițe naturale și nefiind un singur neam sau popor nu a avut o adevărată identitate centrală. Se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad până la Strâmtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska, fiind cel mai mare stat de pe glob. Multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, populația fiind izolată, astfel că menținerea controlului central a fost dintotdeauna o adevărată provocare pentru conducătorii ei.

            De la primii cneji medievali, la ofițerii țariști și până la demnitarii lui Putin, toți au avut și au și în prezent cam aceleași îngrijorări – de a ține unită țara cu mână de fier pentru a nu se destrăma.             Același lucru îl urmărește și actualul țar de la Kremlin, care nu își permite pentru prestigiul țării sale atât de importante în politica mondială să piardă zone de influență din spațiul postsovietic eurasiatic, cum este și Ucraina, și care va face tot posibilul să cucerească cât mai multe teritorii din această țară, încercând să-și creeze avantaje pentru o eventuală împărțire la masa negocierilor.

            Occidentului nu îi rămâne decât opțiunea de a ajuta sub toate aspectele statul invadat, putând și, mai ales, fiind obligat să câștige acest război. Politica sa ezitantă și prea tolerantă față de Rusia trebuia să înceteze de mult și acum își arată consecințele. Este un conflict în care trebuie mers până la capăt și din care va ieși un singur învingător. Indiferent de costuri și de eforturile depuse.

            Întrebarea din titlu nu este una retorică. După cum se știe există alți poli de putere ai lumii, mă refer aici la Iran, China sau India, care nu au avut o politică tranșantă în privința afilierii sau neafilierii față de Rusia. De aceea Occidentul, dacă își dorește pace și stabilitate în viitor, este condamnat să nu facă pași greșiți. Agresiunea Rusiei lui Putin nu este îndreptată doar împotriva Ucrainei, ci a întregii lumi libere și prospere existente până acum.

            Putin își dorește pentru Rusia să devină o putere dominantă în lume, alături de celelalte forțe care își dispută astăzi supremația. O lume multipolară acordând țării pe care o conduce respectul și aprecierea pe care din punct de vedere istoric consideră că le merită. Intenționează să scoată Statele Unite ale Americii din poziția de hegemon al lumii, unic jandarm care veghează la pacea și prosperitatea pe glob. Sunt mutări strategice încercând reconfigurarea actualelor sfere de influență de pe mapamond. Retorica belicoasă folosită și manipularea de rigoare sunt doar perdele de fum și nu au nicio relevanță în acest joc numit geopolitică. Amenințările nucleare sunt parte a întregului și constituie monede de schimb.

            Închei cu un citat edificator pentru politica lui Putin și a Rusiei în general din cartea „Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul”, scrisă de reputatul istoric și analist Mark Galeotti, una dintre cele mai autorizate voci în domeniul politicii și securității Rusiei, citat al unui angajat al Administrației Prezidențiale în care își amintește o poveste spusă chiar de Putin : „în copilărie, pe când trăia printre ruinele din Leningrad, el și prietenii lui vânau șobolanii care mișunau în blocul lor. Într-o zi a dat peste unul neobișnuit de mare, l-a urmărit pe scări, apoi jos, pe hol, până l-a băgat într-un colț. Ce-a făcut șobolanul încolțit? S-a întors și l-a atacat. Micul Putin, înfricoșat, a fugit.”

            „Rusia crede că Putin vânează șobolani, dar de fapt noi suntem șobolanul. Toată lumea se teme de noi, deși nu facem decât ceea ce e firesc. Cu toate astea, dacă ne încolțiți, o să vă atacăm.” Rusul s-a oprit, apoi a adăugat : „De fapt, ăsta este Putin – șobolanul cel mare, cel care vrea să atace. Dar întotdeauna există și altul, undeva în umbră.”

Așadar, atenție la șobolanul care așteaptă în casa scării. Trebuie să fim pregătiți pentru ce va urma erei post-Putin. Viitorul aparține celor curajoși și înțelepți, cu multă experiență și cunoștințe temeinice în arta negocierii și a compromisului. Timpul este inamicul tuturor, așa că nu ne rămâne decât să-l folosim cu responsabilitate și discernământ, rugându-ne să nu-și piardă răbdarea cu noi …

Bibliografie: „O scurtă istorie a Rusiei” și  „Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul”, ambele de Mark Galeotti.

Mihai Tudor

Ploiești, 22.02.2023

           Despre criza ecologică, socială, economică și a paradigmei modului de viață prin care omul irosește constant resursele planetei și distruge biodiversitatea naturii s-a vorbit și se vorbește enorm, fiind o temă actuală care preocupă omenirea mai mult ca oricând, și care, din păcate, cel puțin în prezent, nu are rezolvare.

           Lucrarea de față nu are pretenții savante și nici nu poate epuiza un subiect atât de vast, dezbătut intens pe toate canalele media și așteptând soluții salvatoare miraculoase. Mi-am propus doar ca cetățean îngrijorat și responsabil trăind în vremurile de restriște actuale, să nu stau impasibil și să iau atitudine, dezvăluind starea corectă a lucrurilor și posibile consecințe ale dezastrului iminent în care se află Pământul.

           În era internetului și a tehnologiilor sofisticate actuale oricine se poate informa despre gravitatea situației. Nu doresc să încarc și mai mult memoria onorabililor cititori cu date, statistici și informații care ne bântuie zilnic existența. Mă voi referi doar la studiul unei echipe de experți în sisteme terestre, condusă de cercetătorii Johan Rockström și Will Steffen. Ei au testat în simulări când riscă să cedeze sistemul de susținere a vieții.

           Descoperirile au fost cutremurătoare. Există nouă frontiere planetare. Dacă ne menținem în interiorul lor vom duce o existență sustenabilă, dacă le depășim riscăm să distrugem natura definitiv și să forțăm Pământul să cedeze. Au fost depășite deja patru din cele nouă praguri critice. Acestea sunt: uzul iresponsabil al îngrășămintelor chimice, transformarea pădurilor, a savanelor și a mlaștinilor în imense terenuri agricole, schimbarea climei prin încălzirea atmosferei într-un ritm fără precedent în istoria planetei și pierderea biodiversității întâlnită în registrul fosil doar în perioadele de extincție în masă.

           După progresele remarcabile făcute în domenii precum medicină, știință, inginerie sau comunicații începute odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, specia umană a realizat ceva ce se cheamă Marea Accelerare. Astăzi însă, ca urmare a oricărei explozii, mă refer aici la Marea Accelerare, suntem pe cale să generăm o reacție de aceeași intensitate, dar în sens contrar, un „Mare Declin”.

           Să apelăm la prognozele cercetătorilor. În secolul XXII ar putea să existe cea mai mare migrație umană forțată din istorie. Datorită topirii calotelor glaciare din Groenlanda și Antarctica, împreună cu dilatarea oceanelor care se încălzesc, este posibil ca nivelul apei să inunde mai multe orașe, printre care Rotterdam, Ho Și Min și Miami.

           De asemenea, dacă evenimentele vor avea loc ca atare, planeta noastră se va încălzi cu patru grade Celsius. Consecințele vor fi că mai bine de un sfert din populația lumii va trebui să trăiască în regiuni cu temperatura medie de 29 de grade Celsius, întâlnite astăzi doar în Sahara. Deoarece agricultura în astfel de regiuni ar fi imposibil de practicat, 1 miliard de oameni din medii rurale vor fi siliți să emigreze. Doar că zonele în care clima va fi încă relativ blândă vor fi nevoite să accepte acest aflux uman, ceea ce inevitabil va conduce la închiderea granițelor și probabil vor fi declanșate conflicte la nivel global. În aceste condiții, a șasea mare extincție va fi imposibil de evitat.

           Care ar fi remediile pentru salvarea Pământului?

           În primul rând, schimbarea de mentalitate și de stil de viață. Omul trebuie să învețe să „dea” mai mult naturii decât să „primească”. Trebuie să învețe să se oprească din consumul irațional care diminuează resursele planetei și îi pun în pericol existența în viitor.

           Acest lucru este posibil dacă fiecare individ ar trăi responsabil și sănătos. Asta înseamnă să consume mai puțină carne, să se deplaseze mai des pe jos, cu bicicleta, cu mijloacele de transport în comun ecologice, nepoluante sau cu trenul, și nu doar cu mașina personală ca până acum, să sorteze separat deșeurile menajere, să consume mai puțină apă și energie, să limiteze considerabil producerea și consumul de plastic, care a ajuns să sufoce mările și oceanele lumii și pe care îl ingerăm și noi oamenii și să respecte și să protejeze natura și mediul înconjurător.

           Este nevoie ca toate statele lumii, împreună, sacrificând interesele egoiste naționale de dezvoltare, să înceapă cât mai curând să conceapă și să aplice norme și legi obligatorii care să susțină radical și ireversibil schimbarea modului de viață defectuos al speciei umane din prezent.

           În al doilea rând, ținând cont de cercetarea făcută de savanții care studiază sistemul terestru, dacă dorim să ieșim din criza pe care singuri am creat-o, trebuie să resălbăticim lumea restaurându-i biodiversitatea. Stabilitatea planetei a început să se deterioreze odată ce biodiversitatea ei a intrat în declin – cele două aspecte sunt interdependente!

           Va reuși omenirea să facă toate aceste lucruri? Să lăsăm timpul să decidă. Până atunci însă să nu uităm să ne rugăm fierbinte și din inimă Creatorului să ne călăuzească pentru îndeplinirea acestor foarte dificile și ingrate deziderate!

Bibliografie : „O viață pe planeta noastră

                      Mărturia mea și o viziune pentru viitor” de Sir David                                                              

                                                                                   Attenborough

Autor: Mihai Tudor

Brașov, 6.02.2023