Din ochii deltei nufăr mă nășteam
și-n clocotiri de val muream spre mare,
în scoici de catifea te căutam,
smaraldul meu de lacrimă și sare!

Urla clepsidra, smulsă din trecut,
strângea în sticla-i rece dor și clipă,
tu înfloreai, mesteacăn drept crescut,
să-mi verși înmiresmare pe aripă!

Am mai murit o dată! Bine-o știu,
cum bine știu c-am să mai mor o dată,
pe-un mal de vers de-apururi azuriu,
pe-o margine de lume răsturnată!

Tu să-mi trăiești, sărutul să-mi pictezi
pe inima ce-n aritmie bate,
în zborul tău etern să mă tot pierzi,
în Slova tălmăcită jumătate!

Din ochii adormiți ai unor zei,
alunecăm în miez de curcubeie,
eu, must de ploi, cerșind să mă tot bei,
tu, mâini de-argint,
făcându-mă femeie!

–––––––––-

Mihaela BORZEA