O gură de rai
Privirea spre țară aruncă și vezi,
În soarele cald al visării,
Ogoare cu grâne, păduri și livezi,
Întinse la marginea zării.
Din falnici Carpati din ape cuminți,
Din câmpuri și văi însorite,
Din plaiul cel sfânt, din omul de rând,
Din tot ce acoperă Cerul,
Din aste minuni , prin Cuvântul cel Sfânt
Poate cine știe? Chiar noi căutând,
Sus acolo în stele, sau jos pe Pământ,
Am putea descifra misterul cel crunt.
Dumnezeu ne-a trimis aici dedemult .
Într-o țară frumoasă , cu soare și vânt.
Cu iubire înzestrați, zămisliti din pamant
Și udați de o lacrimă Sfântă.
Ne-am născut cu-n destin , venerând ce-i frumos.
Păstrători de credință și datini cu rost.
Din adâncul trecut, din legende stravechi ,
Descifrând peste vremi , o istorie ștearsă,
Să ne-aducem aminte , a țării sorginte,
Să iubim sfânta glie , să clădim prin cuvinte.
Să traim cu mândrie de neam si de rasă ,
Să păstrăm demnitatea și – o simțire aleasă.
Creatoru-mi trimite un mesaj prin Cuvânt:
* Are aripi de șoim , sta pe-o creastă de vânt
Cu heraldica-i STEMA , luminează vazduhul .
ROMANIA , e vatra iubirii oricând*
Mioriticul plai, cel râvnit de ochi reci ,
Este DACIA veche , inspiratul Cuvânt,
Este țara înaltă ca Cerul.
E țăranul smerit, conectat la pământ,
ESTE * GURA DE RAI* – Ce ascunde misterul.
Dacă aș fi
Dacă -aș fi un pițigoi, aș ciripi prin zăvoi.
Le-aș șopti la turturele toate păsurile mele.
Dacă -aș fi un vultur sur, în înaltul cerului
M – aș roti jur împrejur, pe câmpii senine,
Aș pluti deasupra mării, peste valuri line.
Aș alunga vânturile, moartea care vine,
M – aș preface într-un altar, la marginea zării,
Să sfințesc pământul drag, hotarele țării.
Dacă -aș fi un mic pârâu, m – aș preface într-un rău.
” Dunăre ” m – aș denumi, colindând munți și câmpii.
Din susurul apelor, ar clipoci cântecele ;
Doinele românilor , fluierul străbunilor,
Ce-au trăit pe-acest pământ, apărându-l cu dor sfânt.
Val de-aș fi la țărm de mare, m – aș preface într-o chemare,
Și -n vuietul mărilor, aș glasui zărilor .
Le-aș zugrăvi prin cuvânt, călător pe val și vânt ;
„Nebunia -tristă, goala, ce se-așterne peste țară .”
Dacă -aș fi o stea pe cer, înger m -aș preface.
Aș zbura în lung și -n lat, către zări opace.
Aș deschide căile, către lumi mai bune
Și -aș vorbi cu Dumnezeu, despre crezul meu.
Însă sunt un suflet trist, plin de -a ta iubire
Și mă -ntreb încet în gând :”ai uitat de mine? ”
Nici n- aș putea să exist, pe a mea peluza,
Dacă n-aș simți de sus a ta călăuză.
Și umil așa și mic, mă întorc la tine.
Cred într -un tată ceresc, care ne veghează,
Știu că n-ai uitat de noi.
Ești :”Lumina trează „.
Continue reading „Mia UNGUREANU: Poeme” →
