MARASM
Poate că marasmul ăsta de-a te întâlni cândva,
M-a ținut în viață totuși și la moarte-am abdicat.
Mă clătesc cu stropi eretici și mă-nfășur în perdea,
Să te prind cu ochii minții în năvodul sfâșiat.
Sunt rănită de iluzii, mi se-nchid de spasme ochii,
(Ți-am lăsat din buze rujul, pe o coală de hârtie.)
Apoi înălțată-n tocuri am știut să mi te-apropii
într-o noapte de festive guri poftind la veșnicie.
Port în pântece speranța unor alte zeci de vieți.
O să-ncep pe o planetă, într-o altă incarnare,
Să te caut iar în mine, să te rog să te repeți
în oricare primăvară ce-o aștept la semafoare.
Mă voi risipi o vreme între spații inegale.
Inima e dintre toate, cel mai greu bagaj al meu.
,,Dacă o să bântui lumea, fără versurile tale,,
Va fi ca și cum din mine, pleacă însuși…Dumnezeu!
ARDERE
Mă trișează veșnicia și mă-nșeală cu vedenii
dintr-un Absolut agnostic sfărâmat sub mii de dinți.
Revelații translucide se ivesc pe la vecernii,
Și-mi hrănesc plictisul zilnic cu bemolii scoși din minți.
Fug de tine, de ispite, mă întorc și mă prefac
într-o stâncă vlăguită de mirosurile ierbii.
Nu-mi rămâne decât golul,de aceea o să tac,
Cum tăcuți vor paște plumbii ciuta, iepurii și cerbii.
Tu vânezi năluci în stepă și nu știu pe unde ești.
Mai tresar în câte-o noapte când trosnesc în șemineu,
Stele verzi sub gerul vânăt și se-ncurcă în ferești,
Chipul tău cu zâmbet straniu de Mefisto sau de zeu.
Te-aș fi inventat precoce, un bastard al unei seri.