ÎNDRĂGOSTITUL DIN MEREU

(Ceva dintr-un suspin)

 

… sunt un îndrăgostit incurabil,
câteodată greu penetrabil în esențe
și esențe … slavă Domnului …
timpul este pe rol de factor prim,
dar constanta lui nu se intră în joc,
l-am trecut la variabile …
multiplul iubiriri nu este unic, deși IUBIREA
incumbă cam tot ce e de luat în calcul pământean
dar de unde vine, IUBIREA este nepermisivă …
te-ai atins, gata, scurtcircuit !
apoi,
habar nu am să explic,
știu cum te ia valul,
știu cum ți se pune pata,
știu cum e cu capul în nori …
chestiunile materiale nu țin de iubire,
IUBIREA nu este un aranjament,
este un dat spre care tinzi …
ecuațiile ei nu sunt sistemice, se lucrează individual,
nici măcar în pereche …
suntem dimpreună până la moarte !
da, când nu e IUBIRE …
dată la dus-întors ajungen la familia tradițională
care colcăie de reguli …
DUMNEZEU nu circumscrie, DUMNEZEU e tot ce e liber !
IUBIREA e dinspre DUMNEZEU,
DUMNEZEU ADEVĂRUL,
restul sunt mici resturi cu sclipire de diamant …
îndrăgostit din mereu !
așa mă știu, așa m-am știut de când mă știu …
îndrăgostitul este flacăra care nu se stinge,
când s-a stins nu mai e !
când o viață nu te mai primește caută alta,
legea până la moarte, cum spuneam, e tradiție,
tradiția înseamnă vechi,
învechibil !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Îndrăgostitul din mereu” →

VOALUL DE PE PULPELE CLIPELOR

… geamul dintre mine şi nu ştiu cine,
s-a mâzgălit de gheaţă
amestecată cu praf şi cu fum,
abia mai ies ochii prin el,
dar ies, cât de puţin …!
toamna a pus de-o paradă a modei,
vântul suflă voalul de pe pulpele clipelor,
cât ai clipi,
pântecele lor dau buzna afară,
verdele arămit se roşeşte-n obraji,
şi e prânz, nu amurg …
gerul rânjeşte viclean,
e cer de prostituţie!… îl aud,
şi tac !
mi-e frică de el, de oştirea
lui cu lăncile-n ţurţuri ce plâng
agonia că nu se vor insemina clipelor,
atât de suave … atât de candide …
exorcismul memoriei mă lasă rece,
şi plâng lacrimi de porţelan
peste un timp oximoron,
flautul tiraniei tace în ploaie,
zările se-nfig în secure,
sânge de spaţiu se-ntinde tumoric,
timpul rânjeşte tutankamonic

P.S.
… exorcismul memoriei !
da Prietene,
chiar mă lasă rece …
în filozofia mea existențială e atâta Poem, Poetule, e atâta Poem
de uneori, Mărțișor mă ceartă că nu mai știu vorbi curent …
și metafora poate induce în eroare
chiar inducând în eroare … vezi ce joc fac ?
să merg la exorcism mi-au tot zis niște criminali
și era cât pe ce,
ba apucasem drumul lacului !
dar m-a luminat HIASTRU …
de vorbit tot nu știu vorbi …
m-au cerut la galantar, dar s-au temut,
metafora să nu le strice peluza prețurilor …
la peluză se-ntâmplă nenorocirile,
proști-proști dar mulți – și cumpără orice,
uneori fără să știe ce-i în orice,
și conturile se umflă până le-nțep cu metafora,
mai bine galantarul gol !
apoi au găsit că se cere porționarea pe strofe,
ori eu …
și mai apoi,
pornind de la că sunt discromat
mă vroioau vinde-n negru și alb …
dar le-am dezosat șevaletul,
cochetam cu curcubeul și cu pamfletul,
iar aista, -i sezonier pe an electoral.
iar la mine nu ține …
stai, că nici nu ți-am spus, Poetule și Profesor,
nici nu le-am zis cine sunt !

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

–––––––––––––––
Marin BEȘCUCĂ

2 mai, 2018

CREDEAM CĂ SUNT

… cerdeam că sunt !
am crezut că sunt !
am crezut că voi …
am încercat să arăt că sunt !
strădaniile mele au avut mereu drum drept,
strădaniile mele m-am străduit să se fie-n Lumină !
stradăniile mele au urmat drumul rugii,
am căutat să-mi știu Calea Împărăției …
poteca mea a fost o potecă de om,
m-am înțelenit,
m-am înnămolit,
am ostenit,
am tras cu grijă aer în piept …
m-am străduit să curăț murdăriile,
am căutat să nu murdăresc pe altul,
am încecrcat …
am dat pas cu pas fiecare treaptă a devenirii mele,
încă mă devin …
credeam că sunt !
am crezut că …
am crezut că voi …
NIHIL SINE DEO !
iată-mi făclia …
mi-am luminat fiecare pas,
am mai spus în stânga, dreapta,
am tăcut când s-a trebuit
cu mare greu câteodată, cu mare greu,
dar am tăcut !
nu m-am luptat pentru mine, pentr drepturi,
m-am luptat în devenirea mea
încă mai lupt …
nu mi-am vrut semeția, nu mândria,
dar mi-am căutat să știu să mă bucur …
DUMNEZEU te-mbucure !
iată urarea care m-a uns la suflet
și-am căutat să dau această bucurie prin strădaniile mele,
ici-colo câte-o răpciugă m-a ofilit,
nu m-am luptat,
dar râul mi l-am curățat de ce-l otrăvea,
ramul mi l-am păstrat în sevă …
tulpina mi-am lăsat-o la vedere,
n-am prea știut să-mi feresc rădăcina,
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin – Credeam că sunt” →

CEVA DINTR-UN SUSPIN

 

… treceți batalioane de Carpați peste români,
codrii de aramă aduceți-i înapoi,
stoarceți-vă Bucegii de vintre,
energiile ascunse acolo de DUMNEZEU
să ne binecuvânte,
suntem în pas luminat de Lumină,
bucăți de țară tot cad în ruină,
și Centenarul făceți-l să se fie al vostru,
noi avem de toate,
nu mai avem Sceptru …!
cândva,
de nici nu mai știm când,
eram cât pe ce să mâncăm la gamelă,
acum,
asul din mânecă ne-a scăpat,
prin gaura de la butonieră !
ne-am obisnuit cu unica folosință,
cum necum …
penitență ?
este o noțiune încă rătăcită prin dicționar,
miracolul visat s-a ajuns lupanar…
dar peste tot și peste toate,
mai avem încă Laboratoare de inteligență,
mai avem încă minți măiastre,
vin copii cu brațele pline de medalii,
dar nu prea e timp de ei !
și oricum ei au șenal favorabil …
far nu mai avem să-i înturnăm din val,
s-a hoțit odată cu flota !
nu știu la sat de se mai cheamă la horă,
tradții ascunse sub anul-lumină …
și ce rău îmi pare că m-am certat cu el,
aș fi coborât grădina zeilor la noi …
l-aș fi pus pe Sisif să ne înfigă brazii în munți,
chiar l-aș fi pus să ne mai treacă pe stradă
cu mașina aia ambulantă de făcut înghețată …
mmm !…
parcă-l văd pe Raj trecând pe Matei Basarab,
și noi, toți copii, la rând,
el să ne umple cornetul cu lingura …
mmm !
parcă-mi miroase sufletul a înghețata lui cu vanilie …
mmm !
și ce mi s-a-nfipt inima în suspin !

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititiorule !

———————–
Marin BEȘCUCĂ

25 aprilie, 2018

PETALE DE CENUȘĂ-N FLOAREA DIMINEȚII

 

… atâtea-ncrengături în noapte
se despleteau faliile pe culori de stele,
și-atât de furibunde undele,
că simțeam uvertura dinspre trei
cum prinde limbă de cocoș,
dar nu era !
cocoșii se lăsaseră ademeniți în ipohondrii
și învățau după câini alt fel de cântec,
peste 40 temperatura trupului !
firesc, versul se fiebea-n înăbușit
lăsând sinapsele să se vaporizeze,
casandrele albastrului dezvăluiau atât de bine
ascunse poftele somnului,
dar somnul părea de loc încurcat,
colonade de vise spânzurau în streșinile pleoapeleor,
că-n gene se înțărcau umbrele fără voia lor,
nicidecum ceva să încurce pasul zorilor,
cu toate astea se împrăștiau dănțuiri mute,
erau clipele moarte din amurgul șifonat de smog,
praf selenar primise viză de accept
și înfășura pomii înfipți în boltirile de ozon,
norii aveau tuberculoze la vedere
și fără doar și poate bacilii voiau să recite …
dar și azi petale de cenușă-n floarea dimineții,
Doamne,
nici strop să ude !
pe catafalcul nopții zorii se purtau în jelanie,
pentru simplul fapt al stinsului de stele,
candela Lunii e neaprinsă de ceva vreme,
grădina cerului atât de tăcută – mută
și uitată de cocoși – parcă slută !
dar Lumina se cobora de ploaie
și peste buni,
și peste răi,
dezdoaie Doamne strâmbătatea din oameni,
glanetașii și-au tras cortine de fier,
din sufletele lor țâșnește otrava ,
și dacă pier !
și, Doamne …
gândurile le adună TU
și pune o pată nevăzută-n cercevele
lumina să se iasă-n franjuri
din ochii acelora care au uitat vede …
ehee și câtă lume !
dar visul din noapte mă uitase-n stradă,
treceau cohorte funerare – fără mort !!
și timpul se cobora la paradă …
tresăream la tresăritul EI din vis,
în rândunica stângă o lacrimă
se prindea cu mine în sfadă,
sub nicio formă ea n-a uitat să-și curgă,
un tremur din pomeți mă avertiza
că azi o fibră nu și-ar vrea miște,
totul s-a cerut înspre revelație
și reveiul aștepta cuminte în poartă,
chemările însă și ele mute,
preumblau fotoni castrați prin floare de cais,
cerul suspina și-n sughiț,
îmi cerea azi să pun lacătul pe Gară,
peronul ei s-a fost inundat cu smoală …
și tăceam și eu, departe de plâng,
culoare după culoare curcubeul mi-l strâng,
veniți odată voi, INTROSPECȚII
și-mi țineți deschise petalele dimineții !!

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

———————
Marin BEȘCUCĂ

20 aprilie, 2018

MĂ LĂSAM ÎNȚEPAT DE VISE

 

… toată noaptea mă fusesem un samovar,
plin de cărbuni, fumegând de sub jar …
simțeam cum îmi fierbe sângele,
simțeam cum îmi iau foc obrajii,
confuz,
mă lăsam înțepat de vise…
primeam orice formă de mișcare în geană,
fâlfâiul îmi umfla ochiul în pene
de-mi cădeau privirile șiroaie,-n perne …
șuieram gâfâit-răgușit, un suspin,
ridicam mâinile să-mi rezem privirile,
baldachin !
trupurile amușinau tremur de dorm,
nu-mi lăsam căderile-n vers la-ntâmplare,
ascultam talpa,
fiorii-mi aduceau undă de vâscol,
vulcanul mă prinsese – simandicos,
sufletu-mi avea pretenții de bal,
un tremur insolent mă tremura de banal,
nici nu-mi primenisem bine altarul de șoapte,
mi se cerea testamentul lacrimei …
încă din noapte …
abia în albastru îmi puteam decolora răbufnirile
celulelor ademenite-nspre marea-ncleștare …
și ce furnic mă urca din picioare !
ochiul ferestrei mi-aducea imagini de mohor,
nu e foton să pătrundă prin rază,
lumina-și avea aură de plumb,
dar cui să-i pese ?
atmosfera emana atâta parfum !
sărutului i se desfăceau bobocii în caldul buzelor
și ce flori de fiori în glastra trupului,
mai-mai că ne-am închide primăvara în noi !
și curgeau aluviunile nopții,
Gara pentru doi se pregătea de erupții …

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

——————————
Marin BEȘCUCĂ

17 aprilie, 2018