Prima participare a Principatelor Unite la o expoziţie Universală are loc în 1867, la Paris. Responsabil de proiect cum s-ar spune în zilele noastre, savantul Alexandru Odobescu (1834-1895), ce ocupase această funcţie încă din timpul guvernării lui Cuza-Vodă, a expus pe Champ-de-Mars un întreg inventar de obiecte şi imagini ce constituie şi azi nucleul conceptului de specific românesc, de la costumele tradiţionale, la inventarul casnic şi de la planşele cu biserici, la modele decorative extrase de pe frescele de la Argeş. Cu totul, după cum reiese şi din broşura Notice sur la Roumanie, tipărită cu acest prilej, s-a urmărit a se elimina din imaginarul colectiv al lumii civilizate vechiul stereotip al cetăţii asediate, a insulei de latinitate dintr-o mare slavă, cum era perceput anterior spaţiul local românesc şi a se promova ideea, productivă economic, după care românii nu ar fi, ca popor, cu nimic mai prejos decât confraţii lor belgieni, francezi ori englezi, ba chiar din contră, identitatea românească, de la Bizanţ încoace, înseamnă un spaţiu cultural civilizat şi un interior confesionalizat.

Cu totul, participarea României la acest conclav al economiei mondiale a avut ca rezultat reinventarea folclorului şi a vârstelor de aur ale istoriei naţionale, de la tradiţia romană, la cea bizantină, şi în sfârşit, la Şcoala Ardeleană, prilej de reflexie asupra latinităţii dar şi a civilizaţiei româneşti, în ansamblu. Surprinzător, reeditarea manifestării, din 1937, pe aproximativ acelaşi amplasament, nu a făcut decât să reconfirme tezele lui Odobescu, de data aceasta promovate de Dimitrie Gusti, iniţiatorul, între altele, a unei sociologii originale, purtând chiar numele de ştiinţă a naţiunii române, bazată pe metoda monografică şi promovată cu succes de Şcoala Sociologică de la Bucureşti.

În mod surprinzător, expoziţia a promovat cu succes conceptul de noua Românie, amestec de naţionalism (romantic) şi clasicism de inspiraţie ariană. Prin concepte precum Delta Dunării – edenul melancolic, ori bisericile maramureşene din lemn – România organică şi profundă, Regatul român făcea dovada că ştie să gestioneze „ştiinţa naţiunii”, orientând-o către un specific local, sănătos şi unitar. Alături de emblema – Regele Carol, Mecena al culturii, românii au folosit cu succes şi elementul folcloric, etalat din plin la Pavilionul-restaurant, construit după planurile lui Octav Doicescu, unde concertau zilnic taraful lui Grigoraş Dinicu, naiul lui Fănică Luca, căluşarii selectaţi de Harry Branner, şi vocea jovială şi distinsă a Mariei Tănase.

Continue reading „Marian NENCESCU: Bolero despre turism și specificul național în Spania” →