Iar în toamna ruginie simt în suflet nostalgie,
Al tău dor și-a ta iubire numai sufletul le știe
Flacăra iubirii noastre într-o toamna s-a aprins,
Depărtarea ne desparte însă ea e de nestins.

Chiar de toamna-i aurie iubirea e-n piept fierbinte,
Numai vântul printre ramuri se grăbește s-o asculte
Sufletul e însingurat și-n tăcere te mai cheamă,
Numai ochii lung privesc,fiind umbriți de mare teamă.

Doar cerul senin aievea coboară lin peste șoaptele tale,
Nu-i loc de bun găsit sau bun rămas,dar nici de jale
Mi-e dorul aprins de tine cum îmi este dorul de-o noapte,
Las totuși toamna să mai facă-un pas spre miaza-noapte.

Oare vei auzi chemarea sufletului ce te cheamă să revii,
Când toamna este acum târzie și frunzele sunt ruginii
Dacă iubirea nu s-a stins și am rămas numai noi doi,
Vine iar o iarnă ce va ninge cu fulgii albi peste-amândoi!

Iar se întunecă tot cerul,
Vântul suflă mai intens,
Iarna îmi-aduce gerul,
Ninge-n suflet tot mai dens.

Ziua și-a pierdut lumina,
Noapte se așterne iar
Aștept luna să revină,
Dintre nori dar în zadar.

Dorul nu are odihnă,
Număr zile-n calendar
Cine oare e de vină,
Când în suflet ninge iar?

Lungă este așteptarea,
În ce oare să mai sper
A înghețat oare iubirea,
De atâta frig și ger ?

Ninge-n vers de poezie,
Iernii însă ce să-i cer
Mâna tremurând doar scrie,
Când în suflet este ger.

Rostul iernii e să ningă,
Eu aștept dar nu mai sper
Doru-n suflet să se stingă,
Precum stelele pe cer.

Las să-mi ningă peste vise,
Nimeni însă n-o să știe
Că durerile-mi sunt strânse,
Doar în vers de poezie!

Doar cu ochii minții văd iarăși clipele frumoase
Când visam și aveam în suflet fericire și speranță,
Glasul mamei îl aud ce-n cuvintele-i duioase
Din iubire și cu patos mi-au fost în viață povață.

Cu gândul hoinar știam că îmi este numai bine
Nu simțeam recele-n ploi și nici frigul din ninsori,
Sărbătorile-mi erau doar de farmec mereu pline
Fulgii dalbi valsau în zbor,prin văzduh plutind ușori.

Revăd cu drag și străduța,casa și bătrânii tei
Ce îmi dăruiau miresme în plăpânde primăveri,
Privirea mi-o încântau florile căzând din ei
Dar și umbra răcoroasă ce-o dădeau în calde veri.

Anii tinereții mele trecut-au și-n grabă toate
Amintirile sublime iar le-îmbrățișez cu gândul,
Doru-n suflet se întoarce din vremuri îndepărtate
Îl simt cum mă înfioară și mă îneacă numai plânsul.

Înalț înspre cer o rugă iarăși pentru cei plecați
Și în noaptea înstelată simt doar dorul de cei dragi,
Iar în străluciri de stele îi văd parcă-s luminați
Drumul lor sub clar de lună li-l atribui unor magi!

——————————-

Maria HOTEA

1 noiembrie, 2018

Mă întrebăm în gând oare mai știe frunza,
De vara-n care ea foșnind se legăna pe ram
Când îmi zâmbeai prinzându-ne amiaza,
Şi îndrăgostiți doar florile de mac le admirăm.

Să îi mai cer acum iar toamnei altă frunză,
Cu dragoste iar m-aș lasă furată de-al meu gând
În căutări visând mi-ar reveni aceea amiază,
Şi acele clipe minunate când te priveam zâmbind.

Pentru o clipă doar aș retrăi iubirea,
Când fericită m-am simțit femeia ta dorită
Sărutul tău fierbinte și tandră îmbrățișarea,
Îmi răscolesc fiorii când inima mi-e tristă!

Al nopții val albastru se întinde armonios,
Stelele și luna pe boltă sclipesc duios
Sufletul trist e dornic fiind mereu visător,
Iar gândul hoinar e de fiecare dată călător.

Dorul aprig în al meu suflet este așezat,
Într-o clipă sublimă dorința la acaparat
Căci în noapte, îmbrățișarea- este-n șoapte,
El fiind sărut de suflet de pe buze însetate.

Iubirea pură e sentiment unic ,de neuitat,
Ea viața în clipe senine mi-a schimbat
Iar toamna, în pastel frumos colorată,
Îmi aduce sărut din dor de fiecare dată.

Ea e trăirea clipelor în pastelat anotimp,
Știind să deschidă fereastră fericirii în timp
Nemuritoare rămâne precum timpul-n infinit,
De neuitat este iubirea pură ce nu are sfârșit.

Doar în suflet sincer iubirea mi-a așezat,
Frumusețea-i cu dăruire ce mi-l face curat
În noaptea albastră ea pune gingășia dorită,
Fiind visul minunat și dorință în clipă neprihănită!

Și te-aș lasă ca, să pătrunzi ,
În sufletul ce te-așteaptă,
De ți-ai dori poți să auzi,
Chemarea-i pură, neîntinată.

Te-aș legăna, în adieri de vânt,
Pe acele locuri de mai bine,
Doar cu speranța-am să te încânt,
Ce am păstrat-o pentru tine.

Ți-aș presăra în calea ta,
Noian de vise și iubire,
Covor de flori te-ar aștepta,
În drumul tău spre fericire.

Cu șoapte dulci, din nepătrunsul,
Unei dorinți de a te știi iubit,
Vom regăsi în doi răspunsul,
Acelui început fără sfârșit .

Prin clipe rătăcite într-un gând ,
Am sa te-alătur, secundei care trece,
Iar cu-un suspin, din dor arzând,
Cu-o lacrimă în ochii te voi petrece!

——————————-

Maria HOTEA

27 octombrie, 2018

Stropi de ploaie curg șiroaie, îi aud și-i port în gând,
Multi sunt semne de întrebare ce nu au încă răspuns
Ploaia toamnei mă cuprinde, iar în suflet în curând,
Simt răcoarea-i și fiorii, ce năvalnic m-au pătruns.

Iar sub pleoape lacrimi calde, mi se zbat necontenit,
Plouă peste frunze moarte, purtate numai de vânt
Stropii ploii îmi curg năvalnic, peste trupu-mi obosit,
Simt cum visele-s pierdute, aripile-n timp s-au frânt.

Stau și mă socot mai bine, câte toamne-am tot strâns,
Însă toamna asta-mi pare, că-mi vestește al meu apus
Multe doruri port în mine,ce cu patimă le-am strâns,
Dar în toamna vieții mele, multe-aș mai avea de spus.

Le cuprind însă-n cuvinte, ce în versuri mi-le așez,
Pana-n mâna tremurândă, parcă ar vrea să mă-opresc
Gândul răvășește-n clipe, ce cu dor le tot păstrez,
Chiar de toamna- mi este tristă, nostalgia i-o iubesc!

——————————-

Maria HOTEA

26 octombrie, 2018

N-am să te mai chem că și altă dată,
Când ți-am dăruit iubirea-mi curată
Mă întreb de ce ai vrea să mai revii ?
Doar să-mi răscolești amintiri târzii!

Mi-ai lăsat în clipe lacrimă durerii
Și-ai plecat tăcut în pragu-înserării
Glasul meu pierdut n-ai vrut să-l auzi,
Nici să privești ochii ce-mi erau confuzi.

Pașii tăi în noapte parcă-i mai aud,
Pernă doar cu lacrimi încă o mai ud
Vreau să uit durerea,chinul de început,
Chiar și clipă-n care eu te-am cunoscut.

Am să uit parfumul florilor de vara,
Care l-am simțit chiar în prima seară
Prin lanuri de maci te voi da uitării,
Soarta-mi va zâmbi privind largul zării!

Un suflet cald și blând,
în timp am căutat
Purtată fiind de vise,
drumuri am colindat,
În lungă-mi căutare,
pe tine te-am găsit
Iar fericirea-n clipe,
doar tu mi-ai dăruit.

Căci de când lumea este,
iubire doar unește
Iar sufletul stingher,
perechea își găsește,
Destinul numai el
e cel ce sufletele- adună
Şi-n cadă îmbrățișare
le duce spre Lumină!

——————————-

Maria HOTEA

23 octombrie, 2018

Când simt în suflet că îmi este dor,
Doar plec în căutări cu gândul călător
Şi dacă dorul tău aprig mă doare ,
Găsesc mereu în vis mereu o alinare .

Chiar dacă lumea îmi pare a fi străină ,
Eu lumii niciodată nu îi caut nici o vină
Căci gura lumii știe doar să clevetească ,
Iar sufletele nu-i îndeamnă să iubească !

Datoare n-am rămas nicicând în viață,
Doar cu blândețe altora le-am dat povață
Iar dacă e-un păcat ca-n viață să iubești ,
Răspunsul doar în iubirea pură îl găsești !

Cu soare-n suflet și-n privire eu simt iubirea,
În armonie și recunoștință ea naște fericirea
Căci ziua îmi este plină cu bucurii, cu vise ,
Speranța îmi da putere când ele sunt atinse!

Să iert visul ce îmi moare,
Să iert gândul meu hoinar
Să iert dorul ce mă doare,
Să iert tot ce e-n zadar!

Am uitat să iert uitarea,
Am uitat să iert dorința
Am uitat să iert mirarea,
Am uitat să iert căința!

Dar să uit cât am iubit,
Niciodată n-am putut
Sufletul nu-i obosit,
Vreau s-o iau de la început!

Atâta dor am adunat
Din clipă-n care te-am lăsat,
Și pașii mei tot rătăcesc
Printre străini, loc nu-mi găsesc!

De-aș fi știut cât mi-e de greu
Aș fi rămas acas* mereu ,
M-am înșelat.crezând că-n viață
Tot ce-i mai greu ,ușor se învață.

În lume un rost am vrut să-mi fac
Chiar dacă ție nu ți-a fost pe plac,
Azi vreau s-o iau de la început
Greșeala știu cât ne-a durut !

Am obosit și trupu-mi este istovit
Și plâng acum când iar ne-am regăsit,
Tu ești la fel, în brațe iar mă ții
Căci ne iubim la fel în nopți târzii!

Doamna toamnă când apare, galeș privesc în natură,
Ziua încet ea mi-o scurtează și lumina-i lin i-o fură
Vântul călător și rece, desfrunzește iar prin ramuri,
Prin grădini de-acum pustii, ciugulind stau graurii.

Tristă îmi pare și pădurea,în strai galben,arămiu,
Doar izvoare cristaline, curg într-un suspin târziu
Pe cer norii gri aleargă, alungând încet seninul,
Clipele îmi sunt amare, precum este și pelinul.

Picuri mari de ploaie udă, în ropot, întreg pământul,
Iar în cântul ploii reci, eu mă pierd numai cu gândul
Îmi e toamnă tristă în suflet,simt lacrimi calde curgând,
Iar printre amintiri trecute, mă petrec pe rând, visând.

Liniștea-i de-acum profundă ,iar dorul lin mă apasă
Hoinar el fiind din fire ,de mine nici că nu-i pasă
Lungă-i așteptarea-n toamnă,când iubirea îți e dusă,
Tinerețea-n suflet pare-mi ,că de mult ea este apusă!

——————————––––-

Maria HOTEA

16 octombrie, 2018