Buchetul de calii albe, lacrimile mi le soarbe,
iar pe colierul de perle, respirații se așterne .
Șiragul vieții îmi e întins, pășind timidă abia îl ating,
țin paharul soartei in mână, mă înclin sorbind o gură.

La templul marelui Destin, preotul e în așteptare
pentru a mă cununa în necunoscuta zare.
Este o nuntă cristalină într-o liniște deplină
cu miros de iasomie verigheta pe deget vine .
Devin sotie în n cunoscut cu sufletul plăpând dar viu
îmi golesc acum paharul pentru a-mi stinge amarul.

——————————

Luminița BORCAEAS

Verși pocalul macului roșu în inimi ce ard ca focul
pentru a fi pusă-n decor idila dulcelui amor.
Asculți șoapta lăcrămioarei ce vibrează în lumină
relevând cu al tau condei rapsodia pleoapei ei .

 

Cu o sensibilă gingășie împletești vise frumoase
și cu migală creezi icoana speranței sufletești.
Condeiul în mâini ți-e baghetă ce simte jalea și tristețea,
el trăiește bucuria, dând fiori, gustând iubirea.

 

Cu mângâiere de salcâm, balsamul îți curge pe rând
plâng silabele și râd, prinzând viață strălucind.
Lumea ta e un Univers magic și cu corzi de vers
ce au sensibilitate , ce-n suflet sunt divinitate .

——————————

Luminița BORCAEAS

Ne-am construit un mormânt și ne- ntreabăm unde am greșit,
De ce ne-a dus în eroare iubirea ce acum ne doare.
Era plină în poezie, în muze și clipe divine,
ce simțea stropul de ploaie, ascultând cântul de mare.
Era firească și frumoasă, cu virtute și cu viață ,
cu luceferi și cu zei toți erau martorii ei.

 

Sufletul acum e slugă la timpul semnat pe clepsidră,
devenind precum o ață, căzută la margine de groapă.
Destinul este conjugat „unde voi fi ” și ” unde am stat ” ,
deviază și se întreabă ce exact vrea de la viață.

Tot ce-a fost sunt amintiri trăite cu sentimente vii ,
pe margini de vor fi roase, pânza retinei tot le scoate.
Lăsăm zeii și cu sfinții, timpul și destinul vieții,
să ne poarte în labirintul ce numai ei cunosc sfârșitul .

——————————

Luminița BORCAEAS

25 februarie 2019

– ” Privește-mă ca o zeiță și dă- mi sărutul ca sămânță,
să înflorească intre noi precum copacul plin cu flori.
Scufundă-te în inima mea să n-aibe loc lacrima grea,
atinge-te de al meu cord să te respir, să te miros.
Vreau în umbră și în tăcere, pe trupul tău de femeie,
să torn primăveri și veri, ce topesc golurile reci.
Tu ești persoana ce o iubesc ,
Ce o am în coastă și-n inimă…
Tu ești a mea speranță
Și o rază de lumină! ”

-” Plutește-mă în scorbura patului tău,
să ne iubim din nou, din nou,
Tocește- mi buzele fără cuvinte cu desfătarea ce-o tânjește.
Declină- mi corpul încordat să-i auzi pulsul agitat,
cu respirația sacadată, sărutul să mi-l pui pe pleoapă.
Sărută- mi coapsa mea de Eva și soarbe din venele ei ,
sughițul lavei ce pulsează , cu o tăcere agitată. ”

Pe aripi de delir să ajungem pe tronul nebun ,
Emoțiile vii să ne îmbete , străpungându-ne prin piele.
Pe umerii dragostei să semănăm, alinări ce bat fierbinți
Suflul fericirii , miros să ne fie în inimi.

——————————

Luminița BORCAEAS

24 februarie 2019

Haide, cântă-mi lăutare , căci trec dincolo de hotare,
Unde nu voi face nuntă, cu lăutari și lume multă.
Aduce-ti ulcica cu vin, paharul să fie plin,
Să mai închinăm odată , în cinstea sorții ce mi-e dată.

 

Soartă , vreau să te descânt, să dansez, să joc , să cânt,
Haide lăutare cântă, ! Soarta s-o batem în țintă.
Pune-mi pe al tău arcuș, cântece cu emoții dulci,
Să mă scap și să mă vindec, de trecuturi , fără umbre.

Vreau sufletul să mi se scalde, în speranțe și culoare,
Să alerge pe coline și în zări cerești divine.
Nu te opri lăutare, ceasul bate in continuare
Mă agăț de-un colț de lume, duhul -mi umblă printre umbre.

Cântă-mi și nu zăbovi, până ajung la cimitir,
Din crăpături să izvorească, strigoii speriați de viață.
Speriați viermii, fără cuvinte, zbatandu-se în morminte,
Să le-azvarlim poame acre, să-mi odihnesc oasele-n pace.

Soartă, bată-te-ar norocul,
Căci eu ți-am găsit sorocul,
O să-mi cânte lăutarul,
Până trec de veci hotarul.

 

Îmi ești visările pe cer și pe hârtie,
Îmi ești versurile ce povestesc de tine,
Ești adierea ce mă mângâie fără oprire,
Ești visul capturat ce mă aleargă către tine.

Ești ploaia nostalgică cuibărindu-ma sub ai ei stropi,
Aplecându -mi capul pe spatele tau gol,
Pielea-mi zvâcnește sub picaturile calde ,
Simțind atingerea mângâierilor tale.

Spune-mi iubire, că te hrănești înfometat
Din floarea visării ce pe corp ți-am turnat, cu nectar amestecat,
Privesc în apa clară, chipul tău mi-apare,
Mă contopesc cu ea , să-ti ating pielea moale.

 

El:
Bujorul roșu , iubito a înflorit,
Ce ne emană viu amorul infinit,
Miros parfumul lui ce-mi mângâie nările,
Retrăind cu drag , dorințele fierbinți.

Te chem îndrăgostit încă o dată ,
Fluturi multicolori îți scriu numele pe flori,
Din fraga buzelor să îți mai sorb odată
Siropul dulceag, ce mă- nebunea îndată.

Cu lampa aprinsă în noapte, te aștept să-mi stai aproape
Căci știu cu siguranță c-ai să mi te așezi în brațe,
Scriindu-ne pe buze, cântecul de iubire,
Fiind suflet de flori și fără nemurire.

——————————

Luminița BORCAEAS

14 februarie 2019

 

Din ninsoarea ta
Să-mi țeși o perdea
Pentru a-mi scrie
Pe ea dragostea,
Fulgii de nea
Ce-s umpluți cu dor
Așează-mii in palmă
Să-i mângâi ușor.

Fă -mă mireasă
De Sărbători
Și pune-mi te rog
Cununa de flori.
Presară-mi prin plete
Speranțe mărețe
Punându-mi de pe umeri
Sărut fără numeri. .

Pune-mi în mâini
Bagheta minunii
Ce ne descrie
Rondelul iubirii,
Cerne-mi săruturi
Și patimi fierbinți
Pentru a topi
Răceala din Sfinx.

Fă-mă femeia
Dintre femei
Cu ram de măslin
Binecuvântată de zei,
În liniștea tăcută
Neaua se așterne
Caut și adun
Soaptele-ți eterne.

Fă-mă Regina
Albei Zăpezi
Ce aievea plutesc
Cernând dulci povești,
Culegând săruturi
Alerg prin troiene
Strângând la piept
Iubirea ce geme.

——————————

Luminița BORCAEAS

31 ianuarie 2019

Pe patul alb și înghețat,
Scriu iubite, în jurnal
Bun rămas iau de la viață,
E timpul să vin la noua noastră casă.

Aud ecouri dintre nori,
Ce-mi spun că vom fi iarăși „noi’ ,
Zile fug din calendar,
Cu scrieri ce aleargă în jurnal.

-Uite! Acum stau și beau cafea
La taifas cu soarta mea,
Fără îndoieli, regrete,
Moartea ne este pereche.

-Știi , iubite, nu fii trist!
Sunt pe drumul cel întins
Când am să vin și am să-ti recit,
Deschide-mi poarta scârțiind.

Mi-ai promis că ai să mă aștepți
Chiar și în locurile cele mai reci
Unde-i lemnul putrezit
Și de frunze părăsit.

Mi se golește acum clepsidra,
Aerul îmi fuge din piept,
Îngerii își schimbă paza,
Eu-s pregătită să plec .

––––––––––

Luminița BORCAEAS

28 ianuarie 2019