Lia Ruse, poetă cu melancolia amintirilor preschimbată în poezie, plusează nostalgii vechi într-o carte nouă, apărută în vara aceasta la editura Trend din Pitești. Suntem încântați să avem în față acest frumos volum de poezie cu titlu premonitoriu și sper că vom mai avea multe ocazii de a întâmpina și în viitor poezia doamnei Lia Ruse.
Versuri românești revărsate în vene de argint, într-o poveste vrăjită canadiană, file de viață de aici și de dincolo de ocean, împarțite între amintire, trăire, natura și vis, sunt experiementate duios în ritmul sângelui și limbajului pur, romanesc: ”Mângâieri și alint pe-un cadran de ceas”, o miraculoasă întoarcere în timp, precum în poezia ”Nopți tandre”: ”E vară cu nopți dulci sub luna de vis,/ Stele pe sub cer și albastru și dor,/ Amintiri, cu noi,/ tot mai scot din abis /În jocul clipelor ce-aleargă ușor… /Mi-e bine-ntr-un ieri ce-aș vrea să se-ntoarcă!… /În gânduri mă las cu o sete, de ploi/ De cântec, de drag…și îngerii încearcă/ Să ne lase-n aceeași poveste, pe amândoi…/O fluturare se prinde-n anotimp/ Luminează suav și cântă tăcut,/ M-aș face umbra iubirii peste timp/ Și-n tic-tac duios m-aș întoarce-n trecut./ E vară cu nopți tandre ițite în var,/ Mângâieri și alint pe-un cadran de ceas./ Mi-e bine-ntr-un vis de secundă și.. iar/ Mă trezesc, surprinsă-n vremea ce-a rămas”.
Minunate trăiri, amintiri și frumos, cu umbre românești în tablouri de familie tulburătoare, însoțesc pașii și visele oriunde, autoarea reușind să joace pe degete timpul înainte și înapoi, sub vraja naturii înconjurătoare, cât și a credinței, precum în poezia ”De Paști”: ”Noaptea, când clopotul chema pentru-Înviere/ Lumea, primenită, se grăbea spre biserică/ Pe drumurile-mpodobite cu tăcere. /Preajma lăcaşului sfânt, devenea feerică!/ Ieşea, din altar, preotul, în noaptea divină,/ Creştineşte, ardea făclia în ritm fermecat!/ În sclipiri răsfira Lumină din Lumină /Și-n clipa sublimă spunea : CRISTOS a ÎNVIAT!/ Ascultam tăcuti, (rugaciune)..,..eram pătrunşi în acel moment,/ Privind lumina sclipind, rătăceam în visare,/ Sunetele suave se ridicau fluent/ În noaptea minunată şi îmblinzitoare… /Înconjurată de cei dragi veneam acasă/ Pe drumul înspicat de făclii tremurate /Cu sufletul înnoit ne aşezam la masă/ În veselia bucatelor mozaicate/ Mama, cu chipul bland, era strălucitoare /În camera sonoră, plină de melodie /Când vioara tatei vibra fermecătoare /Și-mi legăna copilăria-n bucurie”.
Poezia te prinde în farmecul ei, sufletul autorarei fiind atât cauză cât și efect, se deschide în amintiri, purificandu-se. Totul pare un joc, o reîntoarcere la copilarie, la anii adolescenței miraculoși, precum in ”Iarna copilăriei”: ”Ca-ntr-o ilustrată cu sănii zburând,/ Prin ceaţă, zgâriind pârtii pe vale,/ Văd, azi, prin nostalgiile domoale /Copilăria : un timp aşa de blând!/ Zilele erau lungi şi-atât de-nalte,/ Cu farmec…Apar imagini ca din fum, /Fiorii dulci, prin sânge-ncep să salte…/ Din -tot- câteva poze râd în album. /Cu bujori în obraz, veneam din omăt /Adulmecând prelung aerul tare/ Lăsând urma, ghetelor mele, îndărăt,/ Prin imensitatea (alba,) fermecătoare. /Se-mpiedicau în drumul meu, spre seară,/ Căzute de sus, cârligele de ger/ Și-n liniştea-nflorită de afară /Baletau fulgi desprinşi, tocmai din cer./ Și,..se topeau, pe mine, fulgii-n uşă/ Lăsând pe haina grea o apă sură /Și clipe dulci cu umbre jucăuşe /Vesel, picau din ornic cu măsură”.
Imaginile din poezia Liei Ruse, par atât de veridice încât refuză să se șteargă din memorie. Pendulând între trecut și prezent, timpul este maestrul ce îi gestionează existența. Multe dintre momentele surprinse în cuvinte alcătuiesc o frescă în care timpul pare că și-a rătăcit clepsidra inversând scurgerea clipelor risipite, precum în poezia dedicată lunii februarie ”Zbuciumul lunii februarie”: ”Februarie se zbate-în priviri !/ Se face gri din buclele-ncâlcite,/ Sub clipe albe gânduri adumbrite/ Și-n suflet prea mult dor c-abia respiri! /E-un timp de ger sub cerul adormit/ Cât joc mai e în vreme să nu doară/ Când vântul urlă-ntr-un vârtej pe-afară/ Și paşi nu sunt pe drumu-acoperit./ Tristă, Continue reading „Carmen DOREAL: Lia Ruse, inspirație și emoție între amintiri și prezent, în volumul de poezii „Povestea continuă””
Aveam -ie- din vise înalte,
