Nicolae Bălţescu un călător prin viaţă un om inedit, cu un suflet sensibil. În operele sale ne comunică stările sufleteşti simţite şi trăite. În poeziile dumnealui este un zbucium al sufletului într-o realitate dură. Exprimă adevărul, starea spiritului omenesc, reflectă trăirile, revarsă lumina pentru dragostea de frumos. Tot ce face o face cu sârguinţă, dăruire seninătate şi bucurie. Pune în evidenţă sinceritatea, seriozitatea şi consecvenţă cu care sunt îndeplinite îndatoririle umane. Volumul de poezii poeme cu o lirică modernă, cu o structură şi o formă, creează o stare specială de spirit, cu o semnificaţie profundă, trezind sentimente puternice în noi, ca oameni. Poetul Nicolae Bălţescu are un suflet bogat şi plin de iubire. Citind versurile poetului au reuşit să mă introducă într-o vibraţie a metaforelor şi epitetelor ce încearcă să transpună mesajul cuvintelor. Călătoresc prin stările şi emoţiile poetului de trecerea sufletului prin credinţă şi iubire. Reuşeşte să surprindă într-un mod nuanţat, nevăzutul univers al stărilor sufletesti. Un elogiu adus iubirii, în revărsarea lui necontenit. Eul liric, prezentat, exprimând sentimente profunde: iubire, admiraţie, emoţie. În primul capitol „Gânduri” pictează cu penelul sufletului peste zări, orizonturi cu o împletitură de şoapte, gânduri şi iubire. „Undeva peste zări, orizonturi,/În Înalturi, departe de vamă,/ Şi mai sus – de unde Soarele /Îşi revarsă razele în tihnă…/”( Undeva peste zări, orizonturi). Fiecare poem îndeamnă la o reverie, la o introspecţie profundă, este ca o scufundare, o explorare fantastică. Poetul pendulează între stările de dor, visare, beatitudine şi extaz în faţa minunilor lumii, care i se revelează treptat. Suflet în transformare, iată cel frământă pe autor, trecerea timpului peste vise, clipe, zbor, iubire, univers. „Nici astăzi doru-mi nu poate să uite (Dor) Iubirea şi dorul este prezent în fiecare poem, însoţeşte versurile cu acordurile sale calde şi umplu cămara inimii delicate al autorului.

8 „Ce pot să fac Cu Dorul-zbucium …Dorul, şi… fiinţa mea timidă, În plină floare… va plânge/Cu lacrimi din Lumină…” (Ce pot să fac…) Capitolul II Cele zece porunci, Legea lui Dumnezeu este cuprinsă în cele Zece Porunci. Nicolae Bălţescu ne descrie sfinţenia cuvintelor, slujirea şi slava dumnezeiască. Poetul ne arată slujirea numai Lui îşi închină toate gândurile, simţirile şi dorinţele sale şi să nu se lepede de El, oricâte suferinţe s-ar abate asupra lui. Să-şi împodobească viaţa cu cele trei virtuţi: credinţa, nădejdea şi dragostea, singurele în stare să-l păstreze în legătură strânsă şi continuă cu Dumnezeu. Din versurile sale ne învaţă că creştinul nu trebuie să se închine la idoli, adică la lucruri făcute de mâini omeneşti sau la alte făpturi ale lui Dumnezeu, pe care să le socotească înzestrate cu puteri dumnezeieşti. Autorul ne povăţuieşte cu arta cuvintelor, că este oprit a huli numele Lui Dumnezeu, adică a-L rosti fără cinstea cuvenită. Această poruncă învaţă două lucruri, şi anume: a respecta Cuvântul şi al doilea – Recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi datoria muncii. Prin versurile sale sublime, numele oricărei fiinţe sau lucru trezeşte în noi ceva din acea fiinţă sau lucru. Aşa se înţelege că anumite cuvinte au în ele ceva frumos şi atrăgător: Bunăoară cuvântul „mama” sau „tata” trezesc în inima celui care le rosteşte o mare bucurie şi preţuire. Cu atât mai frumos este pentru adevăratul creştin numele Tatălui Ceresc, Care i-a dat viaţa şi binecuvântările cereşti şi Care este izvorul a toată sfinţenia şi dragostea. De aici înţelegem că şi numele Lui Dumnezeu este sfânt, precum Dumnezeu Însuşi este Sfânt. Făgăduinţa sau votul este îndatorirea cu care creştinul se leagă de bunăvoie în faţa Lui Dumnezeu să facă o faptă de o deosebită vrednicie morală, drept recunoştinţă pentru binefacerile primite. Făgăduinţa nu poate cuprinde fapte la care omul este deja îndatorat prin porunci şi nici fapte lipsite de preţ moral. Făgăduinţa se poate face de către orice credincios; ea este un mijloc pentru întărirea voinţei în virtuţi, pentru arătarea evlaviei adevărate şi duce la desăvârşirea morală.

Continue reading „Lenuș LUNGU: O poezie care surprinde nevăzutul univers al stărilor sufletești” →