„Dreptatea fără putere este neputincioasă,
iar puterea fără dreptate este tiranică.”
(BLAISE PASCAL)
<<Nu este vina mea dacă cei care mă acuză sunt tocmai aceia care au organizat o afacere mondială din vânzarea ciolanelor bunicilor lor.>>
(ROGER GARAUDY)
Iudaismul-religia iudeilor s-a fondat pe miturile artificial create privind ,,convorbirile directe” dintre Iahveh (dumnezeul, creat după chipul şi asemănarea lor) şi „sacrii patriarhi”: Avraam, Isaac, Iacov (Israel) şi Moise. În componenţa istorică a Vechiului Testament au intrat mai multe categorii de popoare: canaanenii, amoriţii, filistenii, hitiţii, toţi deveniţi palestinieni şi khazarii, pretinşii evrei. Noţiunea de iudaism vine de la locuitorii statului Iuda, în care s-au convertit primii adepţi, iar cea de mozaism de la presupusul profet Moise.
Iudaismul, fundamentat politic profund a constituit baza sionismului ca doctrină extremistă.
Coborând de pe platoul Sion-„sălaşul lui Dumnezeu”, sionismul s-a manifestat primar în sânul iudaismului, dar cunoscând o amplă dezvoltare atunci când poporul Khazar l-a înfiat ca religie, acceptându-i caracterul naţionalist, xenofob şi extremist, prin exacerbata şi absurda dogmă de „popor ales”. Khazarii se numesc sub numele fals de evrei, impunându-şi supremaţia mondială, conform pretinsului testament al „poruncilor Dumnezeului lor.” Practic, în sens general cele două ramuri de semitice, distincte ca etnie, având însă iudaismul ca religie comună pot fi numiţi iudei. Biblia iudaică-Vechiul Testament este o istorie a iudeilor, iar Talmudul şi Cabala reprezintă codurile de norme sacre, iudaice ce trebuie respectate la modul absolut. Iudaismul parcurge istoric trei etape: etapa talmudică, etapa rabinică şi etapa reformistă, numită şi neoiudaismul.
Prin răspândirea iudeilor în lume, aceste colonii s-au organizat puternic instituţional, fiind coordonate şi conduse la nivel de ţara de adopţie şi universal de sinoadele rabinice, conferindu-le o structură organică şi politică, astfel că sionismul s-a implicat la nivel internaţional, prin organizaţiile sale secrete de tip masonerie.
Continue reading „Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Doctrina comunismului (1)”