„Trădătorii sunt odioşi chiar şi acelora pe care îi preferă.”
(Tacitus, Ann. 1,58)
Trădarea în general este o săvârşire conştientă a răului, un act major de laşitate, de micime şi infirmitate sufletească, de nimicnicie a raţiunii umane, dar când ea are osatură regală, cu participarea directă a suveranului, trădarea devine lucrul cel mai meschin şi mai grotesc dintre faptele cele mai odioase ale unui individ infinit mârşav, fie el chiar de viţă nobilă.
Genealogia trădării odioase, fariseice, mârşave îşi are corola în Iuda Iscarioteanul, ex-ucenic, apoi vânzător şi trădător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos-Împăratul lumii.
Trădarea regală este sinonimă cu o catastrofă naţională de lungă durată, ce constă în jertfirea şi sfârtecarea imediată a Trupului ţării, precum şi în mutilarea sufletească spiritual-religioasă a Naţiunii timp destul de îndelungat şi dacă la un moment dat rănile Neamului se vindecă, cicatricele trădării rămân permanent în istorie.
Continue reading „Gheorghe Constantin Nistoroiu: Carol al II-lea şi arma puterii sale-trădarea (2)”
„O asigur pe Sfinţia Voastră (patriarhul) că am acţionat din proprie iniţiativă şi că sunt perfect conştient de faptele mele.”