Ioana CONDURARU: Să te port

Să te port

Să te port în suflet iară
Dulce, mândră primăvară,
Cum să-ntorc al vremii drum
Când e iarnă și e chin?
Peste lunca-miresmată
A căzut roua brumată,
Chiciura s-a așezat
Peste chipul înflorat.
Geană tremurândă e,
Cu un rid pe Dunăre,
De atâtea ploi de vară
Bântuite-n prag de seară.
Să te port soare mereu
Foc adus de Prometeu,
Arzând inima cu dor,
E târziu pentru amor.
Doar versul liant îmi este,
Scris în cartea de poveste
Și pe foi îngălbenite,
Aștern clipele cernite.
Să te port în al meu gând,
Primăvară dor flămând,
E târziu și teamă-mi e,
Că voi fi doar trecere
Pe acest pământ cu flori,
Ca și zâmbetul din zori
Când a soarelui binețe,
Îl alungă-n zări semețe.

———————————-

Ioana CONDURARU

31 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Caii sălbatici

Caii sălbatici

În soare străluceau de dor,
Mătasea coamelor de vis,
Mândri străjeri ai apelor,
Locuiau în paradis.

Minunați Regi peste păduri,
Parfumul nopților sorbeau
Și se-afundau în lacul pur,
Toată natura-nveseleau.

Pluteau măreți pe câmp virgin,
Copitele striveau pământul,
Sub corpul lor de farmec plin
Se înspăimânta atunci și vântul.

Căutăm anii de început
Când doina legăna pădurea!
În ce unghiere s-a pierdut,
Roibii ce-nveseleau câmpia!

Gingaș, sensibil și cu șarm,
Ne-a încânatat adeseori
În zilele fără de ham,
Un cal sălbatec de la noi.

Visez și-acum câmpia-ntinsă,
Caii îi zăresc prin amintiri
Frumoși, înalți cu coama ninsă,
Faima unei națiuni!

Dar ce păcat, totu-i trecut,
Caii au devenit poveste,
Pădurea urlă-a pustiit
Și-n inimă tristețe este.

———————————-

Ioana CONDURARU

31 ianuarie 2019

Imagine internet

Ioana CONDURARU: Cu ale mele gânduri

Cu ale mele gânduri

Ce importanță are totul
Când cuvintele rămân!
În urmă, auzim un clopot
Cum bate trist în țintirim.

Suntem uituci, indiferenți
Privind cu viața se grăbește
La trecerea spre alte bolți,
Iar ce avem, ne prisosește.

Încercăm în scuze, mii
Să ne luăm iarăși revanșa
Dar ce păcat, nu simfonii,
Ne vor aduce complezența.

Trecând grăbiți, uităm de fapt,
Că suntem actorii vremii
Și când rolul l-am terminat,
Vom fi o replică-n vecernii.

Doar gânduri la un ceas târziu
Mai au un loc în al meu suflet,
Văzând cum totul e pustiu
Și dragostea e doar un scâncet.

———————————-

Ioana CONDURARU

30 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Inimă

Inimă

Inimă, ce cauți farmec
În a lumei clipe seci!
Doar izvorul este darnic
Mângâind flori pe poteci.

Din adânc el izvorăște,
Apă proapătă și clară,
Sufletul îl răcorește
Și iubirea o-nfioară.

Inimă ce cauți leac
La o poartă părăsită?
Mergi, suspină la copac,
Nu vei fi nicicând pârâtă,

Că ți-i lacrima amară
Ca pelinul de pe lunci!
Ia mai bine-o călimară,
Iar în nopțile adânci,

Scrie vers de lăcrămioară,
Viața cu săruturi dulci
Și te-mbată cu iluzii,
Să poți dorul să-l alungi!

Eu te-mbrac în armonie
Și cu farmecul din astre.
Inimă, dă-mi doară mie,
Farmec nopților albastre.

———————————-

Ioana CONDURARU

29 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Poesis

Lasă-mă

Lasă-mă să-mi odihnesc toate gândurile triste,
Lângă inima ce bate, dăruind iubiri promise
Și din astre răpind raze pentru visul de iubire,
Țesând din petală fină, o năframă fericirii.

Lasă-mi palma de copilă, să îți dea în taină crinul,
Când culegi cu nerăbdare de pe buze trandafirul
Și-adormiți de o vioară, legănându-ne în vis,
Să parcurgem fericirea gustând mirul din cais

Iar când zorii se apleacă înspre noi sfioși și darnici,
Din cafea, aroma zilei să ne-nvăluie cu farmec,
Căci viața, e dărnicia fiecărei dimineți,
Ce se-arată ca o nimfă coborând din sfinte bolți.

Lasă-mi mie fericirea de a-ți arăta tăcută,
Prin scris, toată nemurirea ce poate fi dăruită
Căci, spre ierni plecăm grăbiți lăsând floarea tinereții,
Într-o pagină de aur, pusă în hrisovul vieții.

Surâs

Fiecare zi este o bucurie,
În oricare zi e-un vis sublim,
Din arta zorilor învie
Al vieții vers pe caldarâm.

În orice zi este speranță,
Un briliant în univers,
Sufletul naște cutezanța
De-a mai dărui un vers.

Orice zi este iubire,
În fiecare inimă-i destin,
Un izvor de apă vie
Ce-și deapănă firul sublim.

Surâsu-și cere nemurirea,
Cu zorii care se revarsă
Luminând în noi iubirea,
De-a fi o pasăre măiastră.

Pe-ogorul cu spice crescut,
Doar Domnul dă nemărginirea,
Eu mă închin îndrăgostită
La tot ce-aduce fericirea.

———————————-

Ioana CONDURARU

28 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Fantastică iubire

Fantastică iubire

E fantastică iubirea.
Mii de stele-n jur plutesc,
Dăruind nemărginirea
Cu tot raiul îngeresc.
Stând la colțul unui vis,
Tânăra, încă așteptă
Orhideea în paradis,
Magic să mai înflorească.
Dorind pură, sărutarea
Când luceafărul zâmbește,
Ia vieții mărgăritare
Și-n șireaguri le unește,
Așteptând Domnul iubirii
Să apară pe-nserat,
Căci miraj, pun trandafirii
Pe albul imaculat.
Ea pășește peste iarnă
Strângând dragostea la sân,
Dorind dulcea primăvară
Cu parfumul de salcâm.
E fantastică iubirea
Înflorită-n orhidee,
Dar mai dulce e aceea,
Într-un suflet de femeie.

———————————-

Ioana CONDURARU

24 ianuarie 2019

Foto: sursă internet

Ioana CONDURARU: Doar gânduri

Doar gânduri

Aș vorbi despre Unire,
Dar mi-i vorba mult săracă
Și nu poate să exprime,
Dragostea de-a fi bogată
În iubire, sentimente,
Văzînd cum indiferența,
E luată drept de bine,
Pentru-acei ce vor pasența
Să le fie dăruită
Așa, ca un bun compun,
Căci doresc doar abundența,
Traiului frumos și bun.
Aș dori pe însuși Cuza
Și măsura lui în toate,
Chiar dacă ar strânge ura
Celor care n-au dreptate.
Ce durere simt în suflet!
Ce urgie simt în gând
Privind cum nefericirea
Plânge lângă un mormânt
Plin de spini și buruieni,
Că uitat de mult fusese,
De acei ce-ar trebui,
De iubire să le pese.
Sunt doar gânduri exprimate
La un ceas aniversar.
Să-mi fie vă rog iertate
Și, nu puneți la cântar,
Vorbele de-s exprimate
Într-un mod neexemplar,
Pentru că, doar deznădejdea
M-a îndurerat profund,
Văzând cum atâta ură,
Promovată-i pe pământ.

———————————-

Ioana CONDURARU

24 ianuarie 2019

Ioana CONDURARU: Masa tăcerii

Masa tăcerii

(Cu sfială, un vers minunatului sculptor, Constantin Brâncuși)

Doar îngerii mai stau cuminți aici mereu,
Privind cum lumea uită atâta frumusețe,
Iar lacrimi argintii, trimite Dumnezeu,
Din cerul nemurii pentru a da binețe.

Cine săpase oare cu atâta dăruire
Modelând a pietrei tărie de granit?
Brâncuși, românul care, visând la nemurire,
A dorit să lase un minunat ,, cuvânt.

Bolta cerne timpul pe aleile uitării,
Cristale stau stinghere pe soclul solitar.
Din când în când mai trece cu pasul înserării,
Un suflet singuratic privind fără habar.

Și totul e tăcere aici pe înserat.
Un huhurez se zbate prin crengile-nghețate,
Plutind cu vântul care răzbate iar și iar,
Ducând ninsoarea iernii, pese gânduri deșarte.

Privesc tabloul darnic și-mi pare că-i magie,
Auzind cum sapă mereu și-acum Brâncuși,
Iar din înalt o dulce și caldă simfonie,
Mi-o dăruiește tainic, a viorilor arcuș.

Mă las dusă de vraja atâtor sentimente
Simțind în suflet darul pe care ni l-a dat,
Creatorul nostru s-avem mereu prezente,
Între noi atâtea minuni de admirat.

———————————-

Ioana CONDURARU

17 ianuarie 2019

Imagine: sursa internet

Ioana CONDURARU: Diamantele iubirii

Diamantele iubirii

Diamantele iubirii,
Le găsesc în ochii tăi
Când mă-nvâlui, doar știi bine,
În suave flori de tei
Și din vorba învolburată,
Adun toată spuma mării,
Ce de tine revărsată,
Vrea să-mi dea liniștea serii.
Mă alini moale, suav
De vezi lacrima pe geană,
Dăruindu-mi din răgaz,
O imensă îngăduială
Și strângându-mă candid,
Simt în tine universul,
Cum, din astre-a dăruit,
În sufletu-ți cald, frumosul.
Suntem noi pictați de vreme,
Cuprinși într-un curcubeu
Iar la clipa Învierii,
Fi-vom veșnic amândoi
Căci prin soartă,
În sceptr pus-am
Jurămintele iubirii
Și lăsăm în noi să fie,
Dulcea viață a izbăvirii.

———————————-

Ioana CONDURARU

17 ianuarie 2019

Imagine: sursa internet

Ioana CONDURARU: Cu ale mele gânduri

Cu ale mele gânduri

La orizont se-arată același răsărit
Ce-mi bate în fereastră, cu razele de-argint,
Dar eu privesc departe spre zările de jad,
Dorindu-te pe tine, mai mult ca altădat’.

Licoarea fericirii, s-a scurs printe nămeți,
Iar pașii-mi rătăcesc pe sub tăcute bolți
Și din amintirea firavă și divină,
A mai rămas doar clipa când mă țineai de mână.

Furată fericire! Mai poți un dar să-mi faci
Acum când trandafirii, dorm singuri pe poteci?
Iluzii. Doar iluzii în iarna ce se-alină,
Cu falduri de mătase din bolta cristalină.

Cu ale mele gânduri răzbat către apus,
Nemaivoind cuvântul care încă s-a spus
Lăsând eternitatea, pe geană să se pună,
Cu lacrima uitării în noaptea ce se îngână.

–––––––––––-

Ioana CONDURARU

12 ianuarie 2019

Imagine: sursa internet