Acasă, nu mai e acasă,
Când doar pustiul te-nconjoară,
Când la fereastră nu mai este
Copilul de odinioară!
Când doar liniștea se zbate,
Prin pereți nevăruiți,
Când tabloul stă să cadă…
Cu ai tăi tineri părinți.
Acasă..nu mai e acasă!

Nu știi nimic, nu știi ce gânduri am,
Izvorul a secătuit, iar albia e goală…
Doar poezia mă hrănește, în casă singur stau
Și peste granițe, gândul meu îmi zboară
Să plec din nou, în lume călător,
Cu o valiză…ca și prima dată,
Să caut fericirea sau să mor….
Într-un punct micuț, de pe o mare hartă!
Pe strada mea, soarele n-a vrut să vină..
Dar o să-ncerc să îl aduc din nou.
E beznă, este trist și eu vreau lumină…
Și valsul să-l dansez pe-o scenă, pe-un platou..
Filmările n-au început, se caută actori,
Din viața mea, scenariu azi voi face,
Biletele se vând…făcute de pictori,
Din acuarela simplă, dar verdele atrage..
E verde crud,ca iarba după ploaie
Ca ochii tăi,în râuri reflectând,
Iubita mea, doar cu un rând de straie…
Tu la bilete…să nu stai la rând…
În micul punct, din harta aia mare,
Pe țărmul mării, tu să mă aștepți,
Eu voi veni, pe-o barcă călătoare
Printre poezii, de rima am greșit…mă ierți!!
Valiza o vom face să ardă în tăcere
În ea să fie, amintiri și tot
Pe nisipul aspru, sub un cer de stele
Să-ncepem un roman, să scriem cu-n alt toc!!

——————————-

Ioan PRISACIUC

Nu sună ceasul, dară tu,
Îmi dai deșteptarea.
Te zvârcolești în visul meu,
Cătând un loc la pieptul meu..
Îți cauți alinarea!
Eu mă trezesc gândind apoi,
De am fi fost ,să fim în doi…
Îmbrățișați în noapte!
Oare ce vis m-ar mai trezi,
Până târziu în zori de zi…
Ar fi…o lungă noapte!
Nu aș visa atât de des,
Cât ești de minunată,
Ai fi căldura ce o simt,
Când peste noapte te cuprind..
În ale mele brațe!
Ai fi al inimii ecou,
Ce te vrea!Din nou,din nou..
Să-ți spună mii de șoapte.
Doar tu le știi!
Nu le auzi..iar eu le simt.
Ești vis de peste noapte.
Tu iartă-mă că m-am trezit…
Și te-am lăsat de-oparte!

——————————-

Ioan PRISACIUC

 

Ce culoare are vântul?

 

Ce-n păr se joacă că nebun,
Spune-mi! Cum zboară-n noapte gândul?
Nu știu! Nu știu ce să îți spun..
De unde izvorăște sentimentul?
Dragostei pentru o floare,
De unde vine-n noi durerea?
Unei iubiri ce-n lacrimi moare!
Cum ajungi pân’ la speranță?
Dacă sufletu-i pustiu,
Unde se ascunde jalea?
Să o-nchid..pân’ nu-i târziu!
Cum poți să rupi…lanțuri,lacăte?
Ce sufletul ți l-au legat,
Cum poți să treci de suferința,
Unei mame ce-a plecat?
De ce nu sunt iubiri eterne?
Copii fără de lacrimi pe obraji,
Cum de războaie-ncrancenite,
Fac mii de victime și azi!
Ce suntem noi fără credința?
Fără Dumnezeu de sus…
Fără crucea de durere,
Ce-n Golgota a apus!
Ești doar pământ, pământ cu suflet,
Unde florile vor crește..
Și udat cu multe lacrimi,
De femei…ce nasc în iesle!
Cine-mi spune unde-i moartea?
Inimă să-i cuceresc,
Să-mi lase părinți-n viată,
Și pe toți ce îi iubesc!

——————————-

Ioan PRISACIUC

Imagine Internet

Dor…

 

Nu-i gând mai pur ca al meu gând,
Când vremea-i de privit, mergând
Prin locuri de-altă dată!
Nu e nimic, pe-acest pământ,
Mai scump ca sufletul plăpând,
Ca dorul de-a ta poartă.