Noaptea asta

 

Ne învelește noaptea în taina ei

și tăcerea strâns ne ține-n brațe.

Spun atât de multe ochii tăi

când sărutul mi-l închizi pe pleoape.

 

Somnoroasă noaptea își desface

mal întunecat de trandafiri.

Peste îmbrățișarea noastră care tace

țese vântul voaluri de cașmir.

 

Calde, înșelătoare, șoapte ating

pielea înfiorată de plăcere,

scuturând cuvintele din gând

peste inima ce așteaptă mângâiere.

 

Strâng săruturi și împletesc cununi

între palme arse. Noaptea toarnă

peste trupurile noastre care plâng,

doruri desfăcute în petală.

 

Despletite de lumini se sting

stelele, fâșii întunecate.

Trupurile noastre se ating

într-un ultim vals pe ring de noapte.

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

21 octombrie 2019

 

Alint în piatră

 

A rămas așa…întemnițat în timp

Zidit în templul pietrei,

Un alint…

 

Atât de cald că n-a putut fi stins!

Atât de adânc că n-a putut fi smuls!

Iubind

 

atingerea de sentimente, piatra

și-a deșirat de bună voie viața

și gata!

 

În veșnicia pietrei răstignită

Și-n pieptul meu, pe inimă zidită,

Plânsă

 

din ochiul darului în pielea mea-n durere,

Atingerea alintului cu mănă mângâiere

Nu piere!

 

Și a rămas așa…zidit în piatră

alintul ca nicicum și niciodată

să nu cadă!

 

Ca adierea vântului pe frunză

Ce-i lasă ramului golașă umbră,

Stă încă!

 

Și când mă doare viața sau mi-e dor

Din templul pietrei unde stă ecou

Vine din nou….

 

17.10.2019

 

 

Nu mai vorbi!

 

Nu mai vorbi, ține-mă-n brațe,

atinge-mă și stinge-mă, dă-mi pace

și de războiul ce se duce-n piept

du-mă departe, nu mai pot s-aștept!

Ia-mi inima  în palmele amândouă,

Frământă-mi gândul cât afară plouă,

Răstoarnă cerul, varsă luna-n pat,

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Poeme” →

Atâta iarnă

 

Atâta iarnă ne desparte

De răsăritul din priviri,

Se zbat săruturi prinse-n ruguri

Și rup  uscate rădăcini!

 

Atât se zbuciumă furtuna

În pieptul nostru viscolind,

Când alungat-a fost iubirea

Stingând lumina din priviri!

 

Atâta iarnă ne desparte

În vara asta, dragul meu,

În timp ce  viscolesc săruturi

Și  plâng singurătăți în noi!

 

Ne sunt privirile orfane

De doruri rătăcind pe drum,

N-a mai rămas măcar o floare

să înflorească-n noi iubiri!

 

Atâta iarnă în privire,

în răsărituri amurgiri,

cad frunzele, uscate-zile

și-n pieptul nostru mor iubiri

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

16 octombrie 2019

De acum…

 

De acum tăcerile și- au pus în noi făgăduitele țărmuri

peste care călcăm cu pașii goi de drumuri

și de urme.

 

De acum respirațiile își așteaptă în noi libertatea

Și zborul, de acum se odihnește

pe cerul privirilor arse

 

acolo unde, amurgul se așterne zâmbind, bucată cu bucată

pentru fiecare clipă de viață rămasă

în noi agățată.

 

Nevindecată și temătoare stă inima de acum în căutare

de altă imaculată și largă zare

și doare.

 

Doare ca și cum orizontul atârnă fără plasă  pe sârmă

și lumina zilei stă prinsă de umbră

și surdă, viața îți urlă

 

și tu nu mai poți să lungești dimineața și ceasul

tot sună și sună și spune că viața de acum

își caută-n moarte alt drum

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

10 octombrie 2019

Dimineață cu ceață

 

Brr! Cum toarnă întunecat afară!

Vântul o fluieră, golan, pe toamnă,

Frunzele ursuze cad din ram

într-un dans al morții. Bat în geam

un adio galben de tristețe. Brr!

Văl de  ceață s-a lăsat pe câmp!

Cenușiul norilor coboară

Din fereastra cerului pe scară,

Trepte, trepte, valuri după valuri

Parcă-s herghelii de negri tauri.

Frunze sparte de pe ram, rănite

Se ascund în iarbă zgribulite.

Cenușiu-n inimă-mi pătrunde

Parcă lupii au ieșit din tundre.

Șuieră și vântul a pustiu

tot ca lupii. Plouă-n ropot, viu,

spumegând pe rochia toamnei. Brr!

Uite cum se întunecă fereastra! Se aude prr!

S-a rupt și creanga!

Sună toamna-n ajutor talanga!

Plouă rece, cenușiu și trist

Stau în casă, parcă nu exist!

Din toți norii adunați în ceață

Nu pătrunde astăzi nici o rază,

Toamna asta-i bosumflată rău

s-a îmbrăcat în gri ca un călău!

Văd  cum tremură un porumbel plăpând

stând ascuns sub frunze ude. Brr!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

8 octombrie 2019

Simfonie

 

Cântă inimă

Printre arterele ce au înflorit

În primăvara acestui vis,

Cu patimă!

 

Peste puntea

Ce leagă dorul meu de depărtări,

Treci inimă topind atâtea arse zări

Și cântă!

 

Sfâșie inimă

Cu glasul până când,

Din rana depărtării, alergând

Infirmă,

 

Iubirea

Se va reîntregi înfrunzind

În simfonii prin anotimp și-și va afla

Popasul.

 

Și cântă

așa cum ai cântat arzând

atâtea primăveri sperând

că vine!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

7 octombrie 2019

Metastaze

 

Timpul de mine

E atât e flămând!

Brațe întunecate și reci

Se întind și mă cuprind.

Carnea arde pe acest schelet,

Fumul se ridică din țigara rămasă doar rest.

Metastază, ce cuvânt definitiv!

Parcă ar fi finalul

Scris negru pe alb la un film.

Timpul dansează în mine

Ultimul vis.

Am rămas din ce-am fost

Ecoul unui luptător neînvins.

Umbre întunecate

Peste lumi imaginare,

Scheletice zâmbete

Peste privirile goale.

Trag resemnarea peste priviri.

Oblonul greu

Se lasă peste amintiri.

În carcasa aceasta plină odată

A mai rămas doar rana primită de la viață.

Unde au rămas visele

Pe care le-am avut ieri?

Cu nesaț mi le-a risipit viața,

Au mai rămas, ici-colo, niște scântei.

Pe frontul luptelor pierdute

Fluieră umbra

Din oase adunate de prin redute.

Nu tristețe, doar resemnare!

Timpul…

Ce lacomă și amară gură mai are…

 

04.10.2019

 

 

Maestrul măiestru

 

La rădăcina unui pom, cerul a strecurat vise.

Descâlcind tainele din ele,

cu migală și cu răbdare,

maestrul

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Poesis” →

Ai iubit vreodată așa?

 

Ai iubit vreodată, așa…plângând

cu inima în palme, așteptând

fragila picătură a mângâierii

peste deșertul întins al așteptării?

 

Și tremurând ca pasărea rănită

în piept și  șchiopătând, să mai vrei încă

să alergi cu pași însângerați prin noapte

spre cel sau cea  ce te-a rănit de moarte?

 

Ai deșirat vreodată dimineața

Atât cât să mai stea o clipă noaptea,

Peste durere ai așternut chemare

Ecoul dintr-o sărutare?

 

Ai așteptat pe țărmuri fără ape

mareea, noaptea, în singurătate

să-ți readucă, chiar și pentr-o clipă

leacul iubirii, în inima rănită?

 

Și totuși tu să vrei în continuare

Blestemul care vindecă și doare

și să nu fie leac decât tot boala

ce îi aprinde veșniciei smoala?

 

Ai fost îndrăgostit până ce iadul

Îți întindea al nebuniei,  pragul,

Ai râs călcând pe cioburile sparte

Din trupul tău cel condamnat la moarte?

 

Ei bine, eu am fost și azi, rănită,

Declar că tot mai sunt îndrăgostită!

Încă mai țin aprins pe scrinul nopții

În ramă înlăcrimată, chipul sorții

 

Care m-a prins, m-a rupt și m-a legat

Cu lanțul dragostei de pat și-am ars

Și din cenușă am renăscut din nou

Doar să mai ard puțin la pieptul său!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

26 septembrie 2019

 

 

Nimic

 

Nu spun nimic
Doar tac și te privesc,
Că pentru mine
Ochii mei vorbesc.
Nu spun nimic
Doar stau și te aștept.
Melodioase ritmuri
Se aud,
În timp ce tac
Și stau să te ascult.
Și-ntre tăceri
Se scrie epopee,
Pe pergament
Din piele de femeie.
Seara când tu nu vii
Stau și citesc,
Fragmentele rămase
Fără sens.
Când restul vorbelor
S-au rătăcit
În universul inimii
De lut.
Nimic nu se aude
Doar tăcerea,
Când stă închisă-n vifor
Mângâierea.
Și când căldura
Dintr-o îmbrățișare,
A spulberat-o crivățul,
Cel care
Te-a prins între dantele
Argintate.
Toate sunt reci
Nimic, nimic, nu poate,
Să mai topească
Gheața dintre noi.
Nimic, nimic,
Doar recile scîntei
Au mai rămas .
Și-n pielea-mi tatuată
Nu mai ești scris.
Doar resturi scrijelite,
Au mai rămas
Pe pergament înscrise.

28.02.2018

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

Melancolie

 

Se zbate în geam în stropii ruginii de ploaie

emoția din umbra altor toamne

ca o văpaie.

 

Cad frunze și ating fereastra închisă

mi-e inima în melancolie prinsă

și toamna-mi cântă

 

un cântec, șoaptă peste inima-mi bolnavă

de când iubirea a plecat c-o altă toamnă

și mă cheamă

 

în brațele-i de frunze ruginii dansând

un dans al vieții ce se scurge spre pământ

și plâng.

 

Mă tem că toamna asta o să se sfârșească

și căutându-mă, iubirea n-o să mă găsească

acasă…

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

23 septembrie 2019