Când glasu-mi va pieri, strigând la tine…
– Din ochii lui Homer orbiți devreme !
Am să mă nasc acum, a doua oară.
– De astă dată fără a mă teme !
Că ai să-mi furi din vise, domnișoară.
– Nu am să ard ca focul cel de paie !
În viață-ți voi pătrunde dezinvolt.
– Și n-am să fiu o simplă vâlvătaie !
Ci doar iubirii tale … eșafod.
– Cascada mea de lacrimi cristaline !
(ce-mi spală chiar și urma existenței).
– Tu să nu crezi că eu mă pot abține !
Să te doresc, contrar indiferenței.
– Tu Polul Nord al existenței mele !
– De ce mi-ai rătăcit iar emisferă ?!
Lăsându-mă să zac în chinuri grele,
Și să fac lucruri care mă disperă.
– Când glasu-mi va pieri, strigând la tine !
Să știi că eu în lumea ta exist.
– Iar zorii se vor ”plânge” doar de bine !
De dragostea-ți ce nu ne este … risc.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
6 iulie 2019