Desigur că voi, Dubicieni Mâţifori Psipsoheidici, mari iubitori ai şaradelor, enigmelor şi ai altor giumbuşlucuri, aţi putea să răspundeţi pe loc întrebărilor despre Help cel Bătrân. Cine să fie acel Bătrân? Ar putea fi tatăl lui Help cel Tânăr. Ori să fie doar o fantomă a trecutului îndepărtat? Poate să fie o mlădiţă mai tânără din neamul Bătrânenilor, de-al lui Plinius. Sau poate este coautor al minunatelor versuri, „să mă săruţi dulce-dulce până la sânge” şi în acest fericit caz ar putea fi invitat să susţină o dizertaţie la una dintre conferinţele dedicată tinerilor. Această categorie binecuvântată abia aşteaptă să li se ţină un discurs despre cum pot să convieţuiască în acelaşi ou-vers, binele şi răul, iubirea şi violenţa, plăcerea şi durerea. Întrebarea „Există coabitare între bine şi rău?” este depăşită şi scoasă din orice manual de profil care se respectă.
Acum, Poftibuni Zeerici Coloştri, veţi întreba pe bună dreptate, „… dulce-dulce…”? în rând cu seculicul azi, în care suntem avertizaţi pe toate canalele media că zahărul produce diabet? Şi consumul nervos şi grijile duc tot într-acolo, dar ele nu au culoarea albă a triumviratului SEFEZE adică sare, făină, zahăr. Necazurile sunt mai mult gri sau negre. Şi atunci, când vremea îşi scoate ghearele, bulversându-ne existenţa, ce ne mai rămâne de făcut? Ne mulţumim să îi bifăm ravagiile şi să o luăm în răspăr, privind cum îşi însuşeşte cu nonşalanţă partea de vină ce i se pune în cârcă. Nu mai punem întrebări, răspunsurile se cunosc. Nu vom ţine seamă, oricum nu mai ţine nimeni, de schimbările bruşte ale vremii, nici de noile tendinţe ale curenţilor oceanici, toate duc la eroziune… a solului, a minţii, a răbdării sau a pielii umane.
Continue reading „Florica BUD: Migdale dulci-amare (11) – „Help cel Tânăr și zodiile” (pamflet)”
Ce poate fi mai drăguţ decât o floare galbenă de pătlăgică roşie, alcătuită ca în desenul ce-o reprezintă: cinci petale, cinci sepale… despre pistil nu spune nimic, „cartea sfântă” a Facebook-ului. Îmi mut privirea la altă plantă, studiez ceea ce a rămas dintr-o floare, ce abia şi-a scuturat petalele. Este un exemplar proprietate personală, plantată în ghiveci. Din păcate, grădina mea nu mai primeşte nicio rază de soare din cauza copacilor prea deşi. Lucrul acesta li se întâmplă celor care vor să fie, „Şi cu mândra şi cu draga”, mă veţi apostrofa de mult păţiţi, Pilduitori Dumneavoastră Stanchişti. Da, am sperat să păcălesc natura, silind roşiile să se înroşească la umbră, dar până aici mi-a fost. E adevărat că nu chiar la umbra nucului, el ducându-şi deceniul ceva mai încolo.