Să le-nchizi cu forța ta, să rămână-ncătușate,
Să le speli cu apa-ți vie din valuri îmbrățișate,
Eu să-mi eliberez suflet și inima-mi sângerată,
Să-mi aduci zâmbet pe chip și lumină-ndestulată,

 

Să lași tot greul și dorul rătăcite printre stânci,
Am obosit mult prea mult și doruri îmi sunt adânci,
De mine să nu mai știe, unde sunt și nici ce fac,
Vreau s-adun liniștea lumii numai după bunu-mi plac.

Cu catargul unui vis scriu de zor ce mă frământă,
Nu mai am puteri să lupt și nici să mă iau la trântă,
Înspumate îmi sunt gânduri și iubirile ucise,
Cu minciuni și falsitate și cu vorbe de tot stinse,

Vreau să uit de întuneric și de ceața de prin vorbe,
Nu mai rabd deloc să fiu pusă la zid și la probe,
Du-le de-azi în adâncime și îngroapă-a mea durere,
Ajută-mă mare sfântă, mă scapă de-amar și fiere!

———————————–

Florentina SAVU

Octombrie 2019

Te-aș ninge cu tot felul de culori și cu nuanțe mii
Și în grădina vieții mele, etern te-aș aștepta să vii,
Ți-aș presăra în păr, din palmele-mi căuș,
Un câmp de flori și din petale ți-aș încropi un duș,

 

Te-aș îmbrăca în sfinte haine de lumină
Și ți le-aș îmbiba pe toate în parfumuri de verbină,
Ți-aș prinde mâna ta în mâna mea de dor flămândă
Și, rege ca să-mi fii, ți-aș da tronul osândă,

Ți-aș da tot ce cu mintea nu poți să visezi,
Ți-aș da toți munții cu păduri și câmpii verzi,
Ți-aș da cer și pământ cu tot ce au pe ele,
Ți-aș da, ca să te-mbăt, și dorurile mele,

Pocale multe-multe și, toate-ndestulate,
Să nu te mai trezești nicicând din a mea dragoste,
Ți-aș da dar…vezi, puterile îmi sunt prea limitate
Și-atunci ți-oi da doar o iubire sinceră și făr’ de moarte!

———————————–

Florentina SAVU

Octombrie 2019

Avea pentru mine un dar nesperat,
O scrisoare dragă, un răspuns visat
Dintr-o vară dulce în care-am sperat
Să prind trenul vieții, tren accelerat!

 

Ea, maiestuoasă, mi-a întins misiva
Și-apoi a plecat în rădvanul său,
Mă rugam la zei, ba chiar și la Shiva,
În ea să nu fie vești triste, de rău…

Îmi doream din suflet iubirea s-o aflu
Chiar dacă acuma vara-mi se trecuse,
Chiar de toamna vieții-și adusese staffu’
Și privirea, și ea, mi se aburise…

Și-am aflat citind-o dintr-o răsuflare,
Că singurătatea-mi curând s-o sfârși,
Că veni-va mâine, răsărind din zare,
Acel ce în toamna-mi mult mă va iubi,

Pe rugina frunzei vor învia visuri,
În ninsoarea lor s-or naște culori,
În dansul nebun vor izvorî bisuri
Și sub tălpi flămânde se vor naște flori!

Nebunia mea atinsese culmi
Și parcă în piele nu-mi mai încăpeam,
Alergam aiurea pe-aleea cu ulmi
Și planuri nescrise în gând făuream…

Priveam peste zare cu ochi ca de vultur,
Așteptam cu dor vis să se-mplinească
Și nerăbdătoare dam tur după tur…
Toamna asta fi-va toamnă împărătească!

———————————–

Florentina SAVU

Septembrie 2019

De m-o durea ceva nu-i bai
Că nimănuia nu îi pasă,
În agonie îmi duc trai,
Puterile de tot mă lasă!

Am fost cândva un muguraș
Și-am înflorit în pom cu drag,
Mă tot curta un fluturaș
Ce zbura-ntruna tot pribeag.

Am devenit o frunză verde
Și străluceam de frumusețe,
Azi mai că nu-ți vine a crede
Că am ajuns la bătrânețe!

Foșneam prin pom ca și mătasea
Când vântul pielea-mi mângâia
Și mai verde-mi era cămașa
Sub soarele ca purpura

Și păsări îmi cântau aproape,
Și somnul blând mi-l desfătau
Și-n depărtări valuri de ape
Auzul verde-mi încântau

Dar, toamna a sosit hapsână
Și verdele mi-a-ngălbenit,
Am devenit tot mai bătrână
Și pielea mea a ruginit!

Văntul cu adierea-i dulce,
Din vara care a trecut
Bătăi puternice mi-aduce
Și astăzi…din pom am căzut,

Sub grei bocanci voi fi strivită,
Pământul mă va înghiți,
O amintire zdrențuită
Pentru tot omul, eu voi fi!

———————————–

Florentina SAVU

Septembrie 2019

Mi-e marea, briză de iubire
Și pajiștea mi-e vieții umbră,
Zâmbesc și râd, și mi-este bine,
Prin gând doar bucuria-mi umblă!

Cu brațele larg desfăcute
Alerg spre dragostea din vis,
Mi-s toate zilele plăcute,
Felii de tort din Paradis!

Stă cerul pe deasupra mea
Privindu-mă ca pe-o minune,
Să zbor spre-azur și el ar vrea
Dar zbor spre dragostea ce vine,

Mă-ntâmpină ca pe-o mireasă
Cu florile iubirii sale
Și cu-n inel…Ce zi frumoasă!
Ne-om prinde între două zale,

Pe veci ne vom lega de Rai,
De fericire, vom dansa,
Al nostru va fi-ntregul plai,
Aceasta este dragostea!

———————————–

Florentina SAVU

29 august 2019

Mi-e cântecul o floare pe care nu am rupt-o,
Mi-e viața o cămașă pe care am croit-o
Din material puțin încât nu m-a-ncăput
Și-n fața amintirii stau goală și…atât!

Mă pot citi întruna atât pământ și cer
Doar pentru tine însă cititu-i un mister,
Pui cartea de o parte, deloc nu te atrage,
În sufletul meu trist un dor cumplit tot rage,

Mi-e somnul un ciulin care mereu mă-nțeapă,
Visul îmi este sec, nici setea nu-mi adapă,
Mi-e plânsul o perdea ce pe ochi se așează,
Picioarele-s inerte, simt cum paralizează!

Ți-aș scrie un poem dar…azi nu mai contează,
Viața-i deja trecută și-n ea iele dansează,
Poemul meu, presimt, fără ecou ar fi
Și în tăceri cumplite, de dor, m-or adânci.

Prin cer poate vreodată cumva ne-om întâlni
Și din tăceri nebune atunci chiar vom ieși,
Prin stele vom pluti doar cu lumină-n ochi
Feriți, în acea lume, de orice de deochi!

———————————–

Florentina SAVU

22 august 2019

Are spini și nu îi pasă,
N-are frică de nimic,
Floarea lui e-așa frumoasă
De-ncântare, ce să zic?

 

Straturi-straturi de petale,
Precum catifeaua, fine,
Îmi devin păsări în cale,
Chiar și fluturi și albine…

Mi se pun prin păr cu drag
Și pe umeri mă sărută,
Trandafirul meu din prag,
Dragostea ta mă încântă!

Din roșeața ta îmi dai,
Bucuros mi-o pui pe frunte,
Trandafirule din Rai,
M-ai lăsat fără cuvinte!

Tu îmi cerni prin suflet dor
Și miresme de parfum,
Îmi ești veșnic călător
Pe-al iubirii mele drum,

În fața ta eu mă plec
Și-ți sărut petala fină,
Din ochi mereu te petrec
Prin a mea mândră grădină!

———————————–

Florentina SAVU

Zână dulce, plai divin,
Ne încânți suflet și minte,
De drag sufletul n’-e plin,
Colindăm pe câmp și munte,

Flori de drăgaică culegem
Să ne-mpletim coronițe,
Cu soarele să ne-ntrecem
C-avem aur în cosițe,

Ne vom prinde-apoi în horă,
Focuri multe vom aprinde,
Ielele nu ne adoră,
Dar în lațuri le vom prinde!

Ne-om visa cu drag ursitul,
După-atâtea incantații,
Ne va fi prea sfânt dormitul
Și trezirea în ovații,

Ne-om pune straie de dor,
La biserică vom merge,
Vom bea apă din izvor
Și-om lăsa vise s-alerge,

Vom chiui mult prin văi,
Lunci se vor cutremura,
Suntem Sânziene noi,
Dar ii, toate, vom purta,

Maci și spice, flori albastre,
Rupte din senin de cer,
Toate vor fi ale noastre,
Nu ne-om pierde din mister,

Noi suntem din România,
Cosânzene-Sânziene,
Ne iubim portul și glia
Și suntem, prin timp, perene!

———————————–

Florentina SAVU

24 iunie 2019

Foto internet

În drumul printre anotimpuri
Am înnotat prin ploi și zloată,
Ne-am cocoșat sub grele gânduri,
Și vieții-,n doi, i-am tot dat roată!

Umbrela vieții ne-a ferit
De multele intemperii,
Dar pașii ne-au îmbătrânit
Și astăzi sunt mai puțin vii.

Mergem pe drumul izbăvirii
Ce ne-o conduce către-Acasă,
Pierdut-am trenul fericirii,
Mergem pe jos spre noua casă.

Dar, până vom ajunge-acolo,
De-ntâmpinat vom mai avea
O iarnă, poate, cam tăioasă,
Cum Dumnezeu, cu noi va vrea,

Ce-o hotărî El, ne-om supune,
Și mână-n mână prin omăt
Vom trece zarea spre apune,
Cu anii toți, strânși în buchet!

———————————–

Florentina SAVU

12 aprilie 2019