Ernst Junger (1895-1998) este una dintre cele mai de seama personalităţi ale culturii europene şi în mai toate chipurile, un simbol al destinului german în veacul al XX-lea.
Născut la sfârşitul veacului al XIX-lea în Hanovra el a crescut în amurgul frumuseţii ultimului veac normal, care s-a sfârşit în 1914. El a cunoscut normalitatea şi bogăţia unei lumi care apunea. Caracter aprig şi neobişnuit a căutat situaţiile limita de foarte tânăr. A fugit de acasă şi s-a înrolat în “Legiunea Străină”, de unde a fost adus înapoi de părintele lui. Izbucnirea Primului Război Mondial a făcut ca intrarea lui sub arme să nu mai poată fi oprită. Ernst Junger participa la lupte crâncene şi se distinge prin vitejie personală la nivelul de a primi Ordinul “Poure le Merite”, cea mai de seama distincţie militară germană. Era cel mai tânăr dintre cei doar optsprezece Germani sub arme care au fost onoraţi cu această decoraţie pe toată durata războiului. De fapt primirea acestei decoraţii i-a marcat destinul definitiv. Ernst Junger trebuia să se comporte exemplar şi asta a şi făcut.
A făcut serioase studii în entomologie şi câteva specii îi poartă numele. În acelaşi timp devine unul dintre cei mai de seama eseişti şi publicişti ai vremii. Patriot autentic el a slujit cu devotament interesele ţării lui pentru care nu şovăise să îşi dea sângele. Ernst Junger a ştiut că ruşinoasa pace impusă Germaniei va aduce dezastru dar în acelaşi timp în chip activ s-a opus regimului nazist pe care îl diprețuia aristocratic. Prestigiul sau a făcut cu neputinţă arestarea lui. (În mod ciudat Hitler personal a interzis arestarea lui. Este una dintre ocaziile în care putem întrezări o taină, felul în care oameni aleşi sunt ocrotiţi…La fel ca în interdicţia de persecuţie dictată de Stalin pentru Mihail Bulgakov.). Enrst Junger se căsătoreşte cu Gretha von Jeisen (pe care atâta de emoţionant în” Jurnalele” sale o numeşte,”Perpetua”) şi a avut doi feciori, Ernstel şi Alexander. În vremea celui de al doilea Război Mondial a servit sub arme pe frontal de West, în Caucaz şi la Statul Major din Paris. În Septembrie 1944, în urmă complotului împotriva lui Hitler, este înlăturat din armata ca “nedemn de a purta uniforma germană” şi se retrage la casă să din Kirchhorst unde va trăi până la mijlocul anilor 50. Pe durata ocupației (1945-1949) nu va avea dreptul să publice şi va suferi mari privaţiuni. Apoi devine una dintre cele mai de seama personalităţi ale culturii germane postbelice şi la împlinirea vârstei de o sută de ani va fi cinstit cu onoruri naţionale. A fost ultimul purtător la ordinului “Pour le Merite” şi chiar acest lucru, în sine, este simbolic.
Despre Ernst Junger şi opera lui s-au scris tomuri nesfârşite. A fost lăudat şi insultat. Nu este rostul acestor rânduri să adauge ceva ci doar de a înfăţişa câteva gânduri despre o personalitate exemplară.
În anii interbelici el a căutat să opună tiraniilor promovate de ideologiile extremiste personalitatea umană. A făcut aceasta în lucrarea sa „Muncitorul”(Der Arbeiter).
Din cât am înțeles “Muncitorul” este o încercare de a răspunde la avansul impersonal și necruțător al tehnicii și la cele doua sisteme care se ofereau; plutocrație sau totalitarism ideologic. Pe amândouă EJ le disprețuia și considera nedemne. El oferea o soluție în care “omul” mobilizat putea să aibă un rol, prin spirit de corp și prin calitate. În anume fel el lua drept model cea mai pozitivă imagine a armatei germane. În chip limpede EJ vedea și necesitatea unei decente distribuirii a bunurilor.
În anii de maturitate EJ vedea rezolvarea problemelor lumii într-un sistem de guvernare “mondiala”, din nou prin oameni de mare calitate.
Cred ca acest lucru era în bună măsură influențat de ceea ce el percepuse ca limitele “statului national”, respectiv distrugerea Germaniei prin două războaie. În același timp era conștient ca Germania se afla sub o ocupație militară nemiloasă al cărei scop era perpetua ei umilire și “reeducare”. Anume speranțe, probabil, vedea în tratatele încheiate de Adenauer, De Gaulle, de Gasperi. Într-un asemenea sistem EJ credea ca “omul” poate rămâne liber ca “anarh”. Ulterior s-a văzut că acest “proiect mondial” s-a înfundat în “globalism” și în locul unor oameni ca cei pomeniți mai devreme, au apărut Kagan, Victoria Nuland, Soros și eiusdem farinae. Rezultatele le vedem. La acest eșec al “globalismului” a contribuit și incapacitatea anglo-saxona sau, mai exact, anglo-americană, de a trata cu minimal respect pe adversarii lor și încă mai vârtos pe adversarii înfrânți. Un lucru pe care EJ îl detesta cavalerește și nobiliar.
Cred că măsura personalităţii sale a dat-o deplin Ernst Junger în anii 1944-1949 când, simultan, a fost prigonit de către regimul nazist muribund şi apoi de către autorităţile de ocupaţie. În acei ani a pierdut şi pe fiul sau Ernstel, trimis cu un batalion de pedepsire (pentru opinii anti-naziste) în Italia. Acea perioada din viaţă lui Ernst Junger se poate desluşi din paginile uluitoarelor lui “Jurnale”(cele dedicate perioadei în cauza sunt,”Pagini din Kirchhorst” şi “Coliba din Vie”.)
În Kirchhorst şi împreună cu locuitorii din jur ,Ernst Junger a trecut prin marele examen al persecuţiei şi suferinţei. El a trecut acest suprem examen de caracter în chip exemplar, aristocratic şi fără îndoială meritând din nou ceea ce primise în anii Primului Război Mondial, ordinul “Pour le Merite”.Ceeace Ernst Junger a demonstrate a fost că valoarea şi semnificaţia existenței umane nu este dată de suma “realizărilor” ci de consecvenţa de caracter a persoanei.
Sfârşitul războiului, ”capitularea necondiţionată”, Ernst Junger o primeşte uluitor, ”poţi să vezi, să înţelegi, să vrei şi chiar să iubeşti ceea ce este necesar şi totuşi să fii pătruns de o durere uriaşă”. A înţeles imediat esenţa demonică a conceptului de “capitulare necondiţionată” care înseamnă continuarea războiului prin pace. Tratarea unor oameni fără apărare ca inamici de război. (În acest fel cu mult înainte el a intuit şi demonstrate esenţă demonică a sistemului american). Nu se sfieşte să îi caracterizeze pe ocupanţi (adică trupele americane),”..necunoscând limbile vechi, mitul grecesc, dreptul roman, Biblia şi etica creştină, moraliştii francezi, metafizica germană, poezia din întreaga lume. Pitici în ce priveşte viaţa adevărată, goliați în tehnică-de aceea uriaşi în critică, în distrugere, misiune ce le revine fără că ei să ştie…Titani cu un singur ochi, spirite ale întunericului. ”În acei ani Ernst Junger, care atunci citeşte pentru a două oară integral Biblia, a dat dovadă măsurii lui umane.
Fără teamă ajută cu vorba şi fapta pe cei din jur. Trăieşte mai mult decât modest, din rodul grădinii pe care o îngrijea şi din mici daruri primite de la prieteni. Multi dintre cei care l-au ajutat fuseseră adversari direcți, ofițeri britanici din tranșeea din față, care au admirat curajul și cavalerismul ofițerului german Ernst Junger. Aceste activităţi îl fac să scrie în Jurnalele pe care le ţine (“Pagini din Kirchhorst” şi “Colibă din Vie”), “munca este sfinţită de ceea ce nu poate fi plătit în ea. Din această câtime divină se revarsă asupra oamenilor fericirea şi sănătatea…Valoarea muncii se orientează după măsura dragostei ascunsă în ea.”
Ştie să asculte şi să sfătuiască pe toţi cei cu care intră în contact şi nu îşi ascunde simpatia pentru ţăranii din jur. Ernst Junger descoperă că “Veşnicia nu e o mărime, ci o calitate. Din acest motiv, nu mileniile şi milioanele de ani sunt mai aproape de ea, ci clipă este”. Iar , consecvent: ” În situaţia lumii moderne,care se standardizează şi în care persoană devine număr, în care cei mai deştepţi eşuează şi cei curajoşi caută o soluţie, putem vedea cum cineva da liniştit un sfat bun sau face ceea ce e bine. Atunci putem fi siguri că am întâlnit un om care se roagă.”
În acei ani, când cu uşurinţă ar fi putut deveni un profitor, Ernst Junger refuză să se prezinte în faţă “tribunalului de denazificare” (o nouă manifestare a obsesiei pentru “reeducare” a celor care încă mai sunt stăpânii lumi şi mai ales, a celor care îi manevrează) căci acest lucru îl făcuse, punându-şi viaţă în pericol şi jertfind un fecior. Dar probabil cel mai important lucru este faptul că Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre Ernst Junger și actualitatea lui”
Probabil că cel mai reprezentativ om de cultură german în veacul XX a fost Ernst Junger (1895-1998). El a fost ofițer de carieră, a luptat în Primul Război Mondial ca ofițer al unei unități de asalt, mereu în linia întâia și a primit cea mai de seama distincție militară germana, ”Pour le Merit”. O distincție pe care, în cursul acelui război, au mai primit-o doar alți șaptesprezece ofițeri, Ernst Junger fiind cel mai tânăr dintre ei. Apoi, după război a devenit un faimos scriitor și om de știință, entomolog. Câteva specii, de el descoperite, îi poartă numele. Ei bine acest mare om spunea că, dacă vei analiza orice formă de existență, vei constata că doar 10% are rost utilitar iar restul de 90% este strict frumusețe de dragul frumuseții. Într-un chip diferit același lucru l-a văzut și Fiodor Dostoievski și aceasta a făcut cu putință vestita afirmație, ”Frumusețea va mântui lume”. O afirmație profund creștin ortodoxă arătând dragostea lui Dumnezeu pentru lume și încă mai vârtos pentru om. O dragoste atâta de mare încât îl face pe teologul Pavel Evdokimov să îndrăznească a o numi “dragoste nebună”, fără margine, infinită, fără motiv (inteligibil oamenilor). La acesta iubire și revărsare de iubire, care se exprimă în explozia de frumusețe a celor din jur, ne putem întreba, care poate fi răspunsul oamenilor? Deoarece Dumnezeu l-a făcut pe om după ,,chipul și asemănarea Lui” cu un scop, și acest scop era posibilitatea de a comunica, de a conlucra. Deci omul nu este în fața lui Dumnezeu un obiect pasiv, o “jucărie”, el este înzestrat cu enorme “daruri”: rațiune, putere, voință și mai ales libertate; posibilitatea de a alege între “bine” și “rău”. Posibilitate care în final îl va așeza ,,de-a dreapta” sau “de-a stânga”, în Rai sau în Iad. Dar care sunt lucrurile pe care poate și trebuie să le facă omul, nu pentru a “răsplăti” pe Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are lipsa de “răsplata” noastră și asta întrucât de la El și prin El le avem pe toate? Dumnezeu așteaptă din partea noastră rugăciune, dragoste și efort. Dumnezeu nu iubește leneșii și cei care așteaptă totul de-a gata. Că așa este ne-o dovedește chiar Sfânta Sfintelor a Dreptmăritorilor (căci trebuie să fim înțeleși singurii care au TOT adevărul Dumnezeiesc, sunt creștinii Ortodocși, nimeni altcineva), deci Sfânta Liturghie.