Ernst Junger (1895-1998) este una dintre cele mai de seama personalităţi ale culturii europene şi în mai toate chipurile, un simbol al destinului german în veacul al XX-lea.
Născut la sfârşitul veacului al XIX-lea în Hanovra el a crescut în amurgul frumuseţii ultimului veac normal, care s-a sfârşit în 1914. El a cunoscut normalitatea şi bogăţia unei lumi care apunea. Caracter aprig şi neobişnuit a căutat situaţiile limita de foarte tânăr. A fugit de acasă şi s-a înrolat în “Legiunea Străină”, de unde a fost adus înapoi de părintele lui. Izbucnirea Primului Război Mondial a făcut ca intrarea lui sub arme să nu mai poată fi oprită. Ernst Junger participa la lupte crâncene şi se distinge prin vitejie personală la nivelul de a primi Ordinul “Poure le Merite”, cea mai de seama distincţie militară germană. Era cel mai tânăr dintre cei doar optsprezece Germani sub arme care au fost onoraţi cu această decoraţie pe toată durata războiului. De fapt primirea acestei decoraţii i-a marcat destinul definitiv. Ernst Junger trebuia să se comporte exemplar şi asta a şi făcut.
A făcut serioase studii în entomologie şi câteva specii îi poartă numele. În acelaşi timp devine unul dintre cei mai de seama eseişti şi publicişti ai vremii. Patriot autentic el a slujit cu devotament interesele ţării lui pentru care nu şovăise să îşi dea sângele. Ernst Junger a ştiut că ruşinoasa pace impusă Germaniei va aduce dezastru dar în acelaşi timp în chip activ s-a opus regimului nazist pe care îl diprețuia aristocratic. Prestigiul sau a făcut cu neputinţă arestarea lui. (În mod ciudat Hitler personal a interzis arestarea lui. Este una dintre ocaziile în care putem întrezări o taină, felul în care oameni aleşi sunt ocrotiţi…La fel ca în interdicţia de persecuţie dictată de Stalin pentru Mihail Bulgakov.). Enrst Junger se căsătoreşte cu Gretha von Jeisen (pe care atâta de emoţionant în” Jurnalele” sale o numeşte,”Perpetua”) şi a avut doi feciori, Ernstel şi Alexander. În vremea celui de al doilea Război Mondial a servit sub arme pe frontal de West, în Caucaz şi la Statul Major din Paris. În Septembrie 1944, în urmă complotului împotriva lui Hitler, este înlăturat din armata ca “nedemn de a purta uniforma germană” şi se retrage la casă să din Kirchhorst unde va trăi până la mijlocul anilor 50. Pe durata ocupației (1945-1949) nu va avea dreptul să publice şi va suferi mari privaţiuni. Apoi devine una dintre cele mai de seama personalităţi ale culturii germane postbelice şi la împlinirea vârstei de o sută de ani va fi cinstit cu onoruri naţionale. A fost ultimul purtător la ordinului “Pour le Merite” şi chiar acest lucru, în sine, este simbolic.
Despre Ernst Junger şi opera lui s-au scris tomuri nesfârşite. A fost lăudat şi insultat. Nu este rostul acestor rânduri să adauge ceva ci doar de a înfăţişa câteva gânduri despre o personalitate exemplară.
În anii interbelici el a căutat să opună tiraniilor promovate de ideologiile extremiste personalitatea umană. A făcut aceasta în lucrarea sa „Muncitorul”(Der Arbeiter).
Din cât am înțeles “Muncitorul” este o încercare de a răspunde la avansul impersonal și necruțător al tehnicii și la cele doua sisteme care se ofereau; plutocrație sau totalitarism ideologic. Pe amândouă EJ le disprețuia și considera nedemne. El oferea o soluție în care “omul” mobilizat putea să aibă un rol, prin spirit de corp și prin calitate. În anume fel el lua drept model cea mai pozitivă imagine a armatei germane. În chip limpede EJ vedea și necesitatea unei decente distribuirii a bunurilor.
În anii de maturitate EJ vedea rezolvarea problemelor lumii într-un sistem de guvernare “mondiala”, din nou prin oameni de mare calitate.
Cred ca acest lucru era în bună măsură influențat de ceea ce el percepuse ca limitele “statului national”, respectiv distrugerea Germaniei prin două războaie. În același timp era conștient ca Germania se afla sub o ocupație militară nemiloasă al cărei scop era perpetua ei umilire și “reeducare”. Anume speranțe, probabil, vedea în tratatele încheiate de Adenauer, De Gaulle, de Gasperi. Într-un asemenea sistem EJ credea ca “omul” poate rămâne liber ca “anarh”. Ulterior s-a văzut că acest “proiect mondial” s-a înfundat în “globalism” și în locul unor oameni ca cei pomeniți mai devreme, au apărut Kagan, Victoria Nuland, Soros și eiusdem farinae. Rezultatele le vedem. La acest eșec al “globalismului” a contribuit și incapacitatea anglo-saxona sau, mai exact, anglo-americană, de a trata cu minimal respect pe adversarii lor și încă mai vârtos pe adversarii înfrânți. Un lucru pe care EJ îl detesta cavalerește și nobiliar.
Cred că măsura personalităţii sale a dat-o deplin Ernst Junger în anii 1944-1949 când, simultan, a fost prigonit de către regimul nazist muribund şi apoi de către autorităţile de ocupaţie. În acei ani a pierdut şi pe fiul sau Ernstel, trimis cu un batalion de pedepsire (pentru opinii anti-naziste) în Italia. Acea perioada din viaţă lui Ernst Junger se poate desluşi din paginile uluitoarelor lui “Jurnale”(cele dedicate perioadei în cauza sunt,”Pagini din Kirchhorst” şi “Coliba din Vie”.)
În Kirchhorst şi împreună cu locuitorii din jur ,Ernst Junger a trecut prin marele examen al persecuţiei şi suferinţei. El a trecut acest suprem examen de caracter în chip exemplar, aristocratic şi fără îndoială meritând din nou ceea ce primise în anii Primului Război Mondial, ordinul “Pour le Merite”.Ceeace Ernst Junger a demonstrate a fost că valoarea şi semnificaţia existenței umane nu este dată de suma “realizărilor” ci de consecvenţa de caracter a persoanei.
Sfârşitul războiului, ”capitularea necondiţionată”, Ernst Junger o primeşte uluitor, ”poţi să vezi, să înţelegi, să vrei şi chiar să iubeşti ceea ce este necesar şi totuşi să fii pătruns de o durere uriaşă”. A înţeles imediat esenţa demonică a conceptului de “capitulare necondiţionată” care înseamnă continuarea războiului prin pace. Tratarea unor oameni fără apărare ca inamici de război. (În acest fel cu mult înainte el a intuit şi demonstrate esenţă demonică a sistemului american). Nu se sfieşte să îi caracterizeze pe ocupanţi (adică trupele americane),”..necunoscând limbile vechi, mitul grecesc, dreptul roman, Biblia şi etica creştină, moraliştii francezi, metafizica germană, poezia din întreaga lume. Pitici în ce priveşte viaţa adevărată, goliați în tehnică-de aceea uriaşi în critică, în distrugere, misiune ce le revine fără că ei să ştie…Titani cu un singur ochi, spirite ale întunericului. ”În acei ani Ernst Junger, care atunci citeşte pentru a două oară integral Biblia, a dat dovadă măsurii lui umane.
Fără teamă ajută cu vorba şi fapta pe cei din jur. Trăieşte mai mult decât modest, din rodul grădinii pe care o îngrijea şi din mici daruri primite de la prieteni. Multi dintre cei care l-au ajutat fuseseră adversari direcți, ofițeri britanici din tranșeea din față, care au admirat curajul și cavalerismul ofițerului german Ernst Junger. Aceste activităţi îl fac să scrie în Jurnalele pe care le ţine (“Pagini din Kirchhorst” şi “Colibă din Vie”), “munca este sfinţită de ceea ce nu poate fi plătit în ea. Din această câtime divină se revarsă asupra oamenilor fericirea şi sănătatea…Valoarea muncii se orientează după măsura dragostei ascunsă în ea.”
Ştie să asculte şi să sfătuiască pe toţi cei cu care intră în contact şi nu îşi ascunde simpatia pentru ţăranii din jur. Ernst Junger descoperă că “Veşnicia nu e o mărime, ci o calitate. Din acest motiv, nu mileniile şi milioanele de ani sunt mai aproape de ea, ci clipă este”. Iar , consecvent: ” În situaţia lumii moderne,care se standardizează şi în care persoană devine număr, în care cei mai deştepţi eşuează şi cei curajoşi caută o soluţie, putem vedea cum cineva da liniştit un sfat bun sau face ceea ce e bine. Atunci putem fi siguri că am întâlnit un om care se roagă.”
În acei ani, când cu uşurinţă ar fi putut deveni un profitor, Ernst Junger refuză să se prezinte în faţă “tribunalului de denazificare” (o nouă manifestare a obsesiei pentru “reeducare” a celor care încă mai sunt stăpânii lumi şi mai ales, a celor care îi manevrează) căci acest lucru îl făcuse, punându-şi viaţă în pericol şi jertfind un fecior. Dar probabil cel mai important lucru este faptul că Ernst Junger deplin deslușeșete legătură cu Divinitatea şi rostul jertfei şi trudei omeneşti, legătură dintre actul uman şi veşnicie, datoria făcută nu trebuie sa aștepte validație de la “lume”, împlinirea datoriei este despre rostul existențial al persoanei și ea are desăvârșire în autoritatea supremă, în Dumnezeu. Cu aceste gânduri redau un citata mai lung din Ernst Junger (din “Coliba din Vie”) : “ “ Dar înăuntru s-a săvârşit”. Cuvinte importante, de meditat la ele. În absolut, există o încheiere a acţiunilor noastre, o completare a lor, care nu depinde de reuşită sau de eşec. E în asta o imensă consolare.
Acţiunile noastre sunt comparabile cu lansări de o dublă forţă. Pe de-o parte,ele sunt că săgeţile care, slobozite de arcul vieţii, se subordonează hazardului, gravitaţiei şi vântului. Nimeresc la ţintă sau o ratează; drumul lor nu este în mâna noastră.
Pe de altă parte, fiind întinse şi de forţele iubirii, coarda trimite săgeata în suprareal, pe o traiectorie dreapta de zbor care îşi atinge ţintă în nevăzut. Există întotdeauna un al doilea destinatar căruia se adresează cuvintele, faptele,gândurile noastre.
Scriem o scrisoare unuia dintre apropiaţii noştri şi o ducem la poştă. În clipa în care o aruncăm în cutia poştală, ne gândim la destinatar şi ni se strecoară o grijă,o îndoială: oare mesajul nostru va ajunge la el? Când domină haosul, această grijă devine preponderenta. Şi totuşi ne consolează faptul că am scris scrisoarea, indiferent dacă îşi va atinge scopul ori nu. Simţim că, scriind-o, ceva s-a schimbat în lume. Ea este o jertfă împlinită, chiar dacă nu va fi citită. Căci “înăuntru s-a săvârşit”.
La fel se întâmplă, în genere, şi cu grijă legată de cei de departe. Gândurile noastre se rotesc în jurul luptătorilor, al celor dispăruţi, al prizonierilor. Poate că niciodată nu va mai veni vreo veste de la ei, poate vom află peste ani că au căzut. Şi niciodată suflul absurdului nu ne va părea mai puternic decât atunci când vom fi obligate să recunoaştem că ne îngrijorasem de soarta unui om care a putrezit de mult. Ne gândisem la el ca şi cum ar fi trăit. Şi totuşi, e ceva miraculos în acest “ca şi cum”. Ar trebui să ne gândim la fiecare mort ca şi cum ar trăi şi la fiecare viu ca şi cum ne-ar despărţi deja moartea de el. Astfel ne adresăm dorinţele mai sus,către persoană invulnerabila. Iar dacă am încorda arcul corect,am trăi clipa miraculoasă în care ar sosi răspunsul. Căci înăuntru s-a săvârşit.””(am încheiat citatul).
Importanta lui Ernst Junger se resimte si azi, ca om de cultura excepțional și ca model moral veșnic.
Sunt de amintit aici anume păreri sociale și politice exprimate de el.
În primul rând sunt cele exprimate în lucrarea sa ’Der Arbeiter” (“Muncitorul) publicata in 1932. In acea lucrare în mod limpede Ernst Junger a arătat dezgustul său pentru “plutocrație” și sistemul ei de înrobire economica a oamenilor și la fel pentru ‘totalitarismul ideologic” care cuprindea, atunci Europa. Soluția lui era o societate alcătuită din oameni conștienți și angajați, profesioniști cu demnitate, o societate condusă de militari cu onoare, muncitori demni și oameni de carte. Intr-un asemenea sistem în chip obligatori trebuia sa existe o decent distribuire a bunurilor, cu grija pentru cel sărac. Era un ideal spre care lumea încă mai tânjește.
In ce privește ordinea mondială, Ernst Junger, după cele doua înfrângeri militare suferite de Germania, ajunsese la concluzia ca statul național agresiv nu mai poate fi de actualitate. El nădăjduia într-un sistem de legi care să asigure pacea lumii și în care persoana își va putea menține libertatea ca “anarh” (nu anarchist!). ”Anarhul” fiind un om liber în ființa sa și având legătura strict de necesitate cu “statul”. Aici Ernst Junger simțise anume nădejdi căci Europa era condusă de oameni de mare calitate cum au fost Konrad Adenauer, Charlles DeGaule sau Alcide di Gasperi. Dar, într-un asemenea sistem de ordine mondiala tot statele naționale, având conștiința și comportament creștin, vor fi determinante și în viitor. Aceasta era speranța lui Ernst Junger.
Probabil că Ernst Junger a fost mai mult decât un om special, poate a fost un desăvârşit, unul dintre Sfinţii pe care doar Dumnezeu îi cunoaşte, unul dintre cei cărora ne putem ruga.
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA
28 iulie 2020