Dorel SCHOR: Autentică

Era o zi de marţi şi marţi sunt trei ceasuri rele, dar nu asta îl indispunea pe dentistul Kleinergrois. Acceptase, la cererea unor colegi, să se deplaseze la intreprinderea „Şurubelniţa” unde urma să facă un control stomatologic serios lucrătorilor. Astfel de controale se practicau la mai toate unităţile şi, cel puţin lui Kleinergrois, îi venea rândul cam la câteva luni odată. De fiecare dată altundeva, dar cam după acelaş scenariu. Se vor prezenta şi aici mai ales ipohondrii şi chiulangiii, gândi, primii cu sumedenie de întrebări ciudate, ceilalţi miştocari şi vorbă lungă, specialişti în „arderea gazului”.

Kleinergrois conducea maşina fără entuziasm, gândindu-se la mulţimea de falşi pacienţi care umpleau desigur sala de aşteptare. Când, deodată, simţi că nu stăpâneşte ca lumea volanul, opri pe dreapta şi constată că o roată aproape se dezumflase cu totul. Pancer! Se apucă, fără nici un entuziasm să monteze cricul, să învâtească manivela, să scoată dibluri, să le pună înapoi, să fixeze roata de rezervă, să… Se murdări pe mâini cu ceva negru şi mirositor, îşi frecă fără să vrea nasul şi o ureche, cea ce i se întâmpla întotdeauna când avea degetele pătate.

Sosi cu întârziere la „Şurubelniţa” şi nici nu apucă să se spele pe mâini, când un tip bondoc şi rotofei intră insolent şi cu prestanţă în cabinet, precizând că el e primul. Era, fără îndoială, un tip obişnuit să comande, un şef de echipă sau ceva similar. Kleinergrois îl pofti să ia loc şi-i spuse să deschidă larg gura. Numai că privirea insului rămase pironită pe mâinile mânjite ale dentistului, oprindu-se mai apoi pe nasul lui.

– Ce-ai păţit, nene, că arăţi ca un garajist!

Dentistului nu-i plăcu stilul intim şi nici comparaţia, dar răspunse în glumă:

– Păi, chiar sunt garajist, amice, dar dentistul care trebuia să vină e astăzi foarte ocupat şi m-au trimis pe mine să vă controlez, că am ceva experienţă.

Bondocul sări sprinten de pe scaun, deschise fulgerător uşa şi dispăru ca o nălucă. Sala de aşteptare, care era arhiplină, se goli tot atât de repede şi, numai după o vreme, se prezentară cei care aveau într-adevăr nevoie de specialist. Timp în care Klenergrois reuşi să-şi spele mâinile şi nasul şi începu să-şi facă treaba temeinic…

———————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

26 noiembrie, 2018

Dorel SCHOR: Un furt misterios

Săptămâna trecută s-a întâmplat un fapt care era de neimaginat în oraşul nostru.

Apartamentul la bloc al pictorului Harpaz a fost ţinta unui furt misterios. Ziua în amiaza mare, fără ca vecinii să observe ceva neobişnuit, spărgătorul a pătruns în locuinţă, a ales un tablou din numeroasele care se găseau agăţate pe pereţi şi l-a luat foarte firesc. Cea ce a surprins pe toată lumea, inclusiv pe cei de la poliţie, a fost amănuntul că, exceptând pictura respectivă, nimic altceva nu lipsea din casă.
Ziarul „Municipal” care a consemnat evenimentul a adăugat şi amănuntul foarte interesant că tabloul furat nu era opera locatarului Iochim Harpaz, ci a altui pictor din oraş, prieten cu păgubaşul. Acesta, Paul Nave, era coleg şi prieten bun cu Iochim, se întâlneau în fiecare miercuri la Casa Artiştilor şi nu odată la un pahar cu bere în oraş. Aşa cum se obişnuieşte între artiştii plastici, ei făcuseră schimb de tablouri.

Evenimentul îl afectase foarte mult pe Ioachim. Mai mult decât furtul propriu zis, îl necăjea cumplit faptul că hoţul nu alesese un tablou de al lui. Lumea avea să vorbească despre asta, acţiunile lui Paul vor creşte şi se va crea o ierarhie incorectă. Concluzia lui era clară, furtul fusese comandat.

Dar săptămâna aceasta, miercuri, în timp ce pictorii se aflau la Casa Artiştilor, se întâmplă ceva care complică misterul şi mai mult. Din apartamentul lui Paul Nave dispăruse un tablou. Un singur tablou care nu era semnat de al, ci de Iachim Harpaz. De data aceasta nu fu anunţată poliţia, ci numai ziariştii de la „Municipal”. Ei relatară cazul cu lux de amănunte, de fapt creară un serial publicistic care continuă…Lumea începu să se intereseze asiduu de arta plastică, de valoarea tablourilor, de preţuri şi investiţii…

Lui Ioachim Harpaz îi veni inima la loc, Paul Nave nu părea să se necăjească de loc, dar misterul continuă.

———————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

25 noiembrie, 2018

Dorel SCHOR: Surpriza cea mare

Nu ştiu cum se numeşte atuci când soţii ajung să-şi aniverseze 40 de ani de căsnicie, dar exact la vechimea asta au ajuns nişte buni amici de-ai noştri, o pereche foarte simpatică şi straşnic de cumsecade. Atât de simpatică şi atât de cumsecade încât fiecare dintre ei s-a gândit să-i facă o mare surpriză celuilalt.
El s-a dus la o agenţie de turism şi a comandat, în cel mai mare secret, o excursie de sfârşit de săptămână cu un vapor de croazieră pe Marea Mediterană. Insulele greceşti, litoralul turcesc, patru mese pe zi, dansatoare de bar şi echipă distractivă, mă rog, tot tacâmul…Pentru ea trebuia să fie o surpriză de ultim moment.
Ea s-a dus la un restaurant unde se mănâncă bine şi a comandat în cel mai mare secret un meniu liber, la alegere, pentru vreo 60 de persoane, incluzând ceva rude dar mai ales prieteni, colegi buni şi câţiva vecini din bloc de care nu ştii niciodată când ai nevoie… Pentru el trebuia să fie o surpriză de ultim moment.
Totul ar fi fost bine şi frumos dacă nu s-ar fi potrivit ca ambele surprize să fie programate cam la aceaşi dată, adică una peste alta. Când el i-a spus „fă-ţi bagajele pentru mâine, că plecăm pe Mediterana”, în loc ca ea să sară în sus de bucurie şi să-l îmbrăţişeze, cum se aştepta el, doamna aproape că a leşinat. A rămas cu gura căscată şi i s-a ridicat tensiunea, iar el a crezut că de plăcerea surprizei…
Ea nu i-a spus lui nimic despre restaurant, unde plătise un aconto frumos, şi s-a dus urgent la cea mai bună prietenă care, când a aflat, a rămas şi ea cu gura căscată. Vestea s-a răspândit fulgerător printre toţi invitaţii, iar reacţiile au fost foarte diferite. Unii au văzut latura comică a evenimentului, alţii chiar s-au bucurat puţin, adică restaurantul ăsta le lipsea ca o gaură în cap, sau nu erau chiar atât de încântaţi s-o vadă, la o adică pe cumnata ei cam ţâfnoasă sau pe prietenul lui parvenit.
Dar nu reacţia musafirilor conta, ci reacţia sărbătoriţilor, vai de capul lor… Întâi au rămas amândoi interzişi, apoi au început lupta cea mare, ea cerea cu hotărâre ca el să anuleze surpriza lui, el cerea cu vehemenţă ca ea să anuleze surpriza ei. După ţipete au urmat plânsete, după plânsete o tăcere gravă şi, la urmă, ameninţări cu divorţul… Ameninţări cu divorţul la a patruzecea aniversare a unei căsnicii fericite? Care fericite?! Deodată şi-au amintit toate necazurile de acum 39 de ani încoace, cum a spus ea, cum a făcut el, cum ea nu e elegantă ca aia, cum el a renunţat la nu ştiu ce şi aşa mai departe…
Cum s-a terminat surpriza cea mare!? Noroc de noi, prietenii cei mai buni. Nu fiţi fraieri, le-am spus noi, împăcaţi şi capra şi varza. Voi plecaţi în croazieră fără grijă iar cu restaurantul ne descurcăm noi… O să mâncăm bine, o să toastăm în cinstea voastră şi, la întoarcere o să plătiţi diferenţa !!!

———————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

22 noiembrie, 2018

Dorel SCHOR: Progresele medicinii estetice

Acum că am ieşit la pensie, îmi aduc aminte cu mare placere de întâlnirile cu foştii mei colegi de facultate, mai ales că ne revedem cam o dată la zece ani în oraşul în care am obţinut diploma de medic. Surprizele nu lipsesc, ba chiar sunt destule ca să avem ce discuta timp de un deceniu. De pildă Mihalache, care era un student, cum să spun, nu cine ştie ce, a ajuns conferenţiar şi, la următoarea întâlnire, profesor plin. Atât de plin încât după treizeci de ani părea mai lat decât înalt. Sau colegul meu de grupă Sandulache, care cum necum, a ajuns să lucreze într-un oraş din Italia şi şi-a schimbat numele în San Dulaccio.
Dar astea sunt fleacuri faţă de traiectoria ascendentă a lui Grig. Grig ăsta nu a urmărit titluri universitare şi nici localităţi exotice. El a vrut să facă bani. Şi atunci s-a specializat in medicina estetică. Unde şi-a cucerit o clientelă feminină din ce în ce mai mare. Era, într-adevăr un medic de succes. Mi-l amintesc la prima întâlnire, eram cu toţii tineri şi frumoşi, dar el a apărut cu proaspăta sa soţie, o splendoare de femeie. I-am şi spus-o, la care el a replicat:
– Angela este reclama mea cea mai bună.
Zece ani mai târziu, Angela arăta la fel de tânără şi frumoasă. Spun asta pentru că fostele noastre colege începeau să arate uşor obosite, cu riduri discrete în colţul ochilor. Grig nu făcea un secret, ba chiar se mândrea cu tratamentul anti-aging pe care îl recomanda tuturor, plasând şi cartea lui de vizită cu bunăvoinţă.
Aşa s-a întâmplat mai târziu, când noi, bărbaţii, continuam în cor s-o admirăm şi s-o complimentăm pe Angela, în timp ce Grig, foarte mulţumit de impresia făcută, populariza succesele chirurgiei plastice şi recomanda colegelor noastre ba un lifting facial, ba injecţii periodice cu botox, după caz.
La întâlnirile următoare, pot să jur că doctoriţele,doamne respectabile, aşteptau să-l revadă pe Grig, curioase şi interesate să afle ce progrese s-au mai făcut în medicina estetică. Grig dăduse lovitura. Spun asta pentru că femeia care îl insoţea era necrezut de tânără şi elegantă, poate ceva, ceva mai puţin frumoasă decât înainte, dar nu se compara cu proaspetele bunicuţe din jur.
Grig perora despre multiplele avantaje ale tratamentului cu laser, despre chirurgia ridicării pleoapelor şi injecţiile cu acid hialuronic, tehnica ridicării sânilor şi abdominoplastie. Cînd lumea s-a retras să bea câte o cafeluţă, l-am luat discret la o parte şi i-am spus:
– Amice, ştii că eu am o specialitate apropiată de a ta. Trebuie să-ţi spun că ceva nu se leagă… Nu e posibil!
– Adevărat, a zâmbit Grig, dar te rog nu populariza. Doar ştii că succesul în carieră se datorează primei soţii şi a doua soţie se datorează succesului. Angela cea de astăzi nu e cea dinainte. E pur şi simplu alta!

———————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

22 noiembrie, 2018

Dorel SCHOR: CORNELIU BABA – ,,Confesiunile” unui Maestru

Muzeul Naţional de Artă al României organizează expoziţia întitulată “Confesiuni” cu lucrări ale celebrului pictor Corneliu Baba. Evenimentul, care este prima mare expoziţie de după cuprinzătorea retrospectivă din anul 1997, reuneşte numeroase lucrări din patrimoniul muzeului dar şi din colecţia familiei artistului.

Interesul publicului creşte şi pentru că unele exponate sunt inedite, la ele adăugându-se şi câteva fotografii din arhiva de familie.

După cum afirmă organizatorii, selecţia lucrărilor urmăreşte firul evocărilor din volumul (de fapt, într-un fel, un jurnal personal) privind multiplele preocupări artistice ale pictorului, într-o perioadă dificilă pentru creaţie. Pictura lui Corneliu Baba s-a remarcat întotdeauna prin originalitatea sa, prin măiestrie şi realism.

Corneliu Baba a dezvoltat un realism personal, diferit de steriotipurile ştiute ale ala zisului realism socialist.

El s-a remarcat prin crearea unor portrete ale personalităţilor de seamă din cultură. Oameni care au fost valori ale culturii. Portretele sale remarcabile surprind complexitatea psihologică a personajelor, maestrul fiind un subtil cunoscător al sufletului omenesc, un novator al genului.

El a cunoscut arta subtilă a jocului de lumini şi a surprins în atitudinea modelelor cea ce a considerat convins că sunt elemente cheie în caracterizarea personalităţii umane: ochii şi mâinile.

Deşi a fost în primul rând un portretist de excepţie, Corneliu Baba a lăsat în urma lui o operă vastă cuprinzând şi peisaje, compoziţii, scene de gen, nuduri, desene care dovedesc marele său talent.

————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

21 noiembrie, 2018

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Același medicament, o altă cură terapeutică

Spre norocul nostru, al tuturor, domnul doctor Dorel Schor este dependent de starea de bine a „pacienţilor” săi. Se consideră dator să administreze cu regularitate medicamentele sale minune, în doze deloc homeopatice, tuturor celor care-l cunosc, chiar dacă aceştia sunt sute de mii răspândiţi în toată lumea. Aşa se face că dincolo de prescrierile exersate zilnic pe diferite site-uri culturale, aproape în fiecare an editează un volum care dăruieşte cu generozitate cititorilor săi panaceul numit râs, bine filtrat prin diferite metode în aşa fel încât nimeni nu se poate plânge că ar exista vreun pericol de intoxicaţie sau efecte adverse. Dimpotrivă, râsul, aşa cum este preparat de bunul doctor, îşi produce pe deplin efectele benefice, fără nici un fel de contraindicaţii, iar starea de bine se instalează durabil având însă o irepresibilă dorinţă de reluare a tratamentului.

Terapiile doctorului Schor se materializează cam an de an în câte un volum de proze scurte ori aforisme pe care nu ai cum să nu-l citeşti. Devii astfel complicele său pentru că nu te poţi abţine să nu recomanzi volumul şi altor prieteni sau cunoscuţi. Iar aceştia, prietenii şi cunoscuţii, se află de multe ori alături de tine însă nici cei aflaţi la mii de kilometri distanţă nu lipsesc. Din Israel în România, Canada, Australia, Spania, Italia, ori prin intermediul revistelor Booklook ori Meridianul Cultural românesc sau, mai nou, prin ziarul Vocea Ta din Germania ajunge şi în Olanda, Belgia, Austria ori Regatul Unit. Cât despre răspândirea scrierilor sale pe reţelele virtuale nici nu mai pot face vreo evaluare. Aşa că, dacă îl consider pe Dorel Schor un terapeut planetar aceasta nu este în nici un caz o exagerare ci doar o chestiune cât se poate de vizibilă, oricât de cârcotaş ai putea fi. Iar faptul că nu doar scrierile sale au această răspândire ci şi referirile la acestea (cronici, prezentări sau note critice făcute de nume prestigioase ale literaturii de limbă română) confirmă, oricât de curios nu s-ar părea, ideea nevoii de umor intelectual, inteligent şi bonom, nevoia firească şi normală pentru orice om, aceea de a zâmbi, de a te bucura de un text lejer, dar înţelept, cu o ironie şi auto-ironie (semn sigur de inteligenţă!) delicată însă omniprezentă.

Actualul volum: „Cine sună la uşă”, nu era pentru mine chiar o surpriză. Într-un fel, având în vedere că de peste zece ani corespondăm zilnic, citisem aproape tot ce a publicat în acest timp şi aşteptam, cumva cu sufletul la gură, dar şi cu speranţe, apariţia unei noi cărţi. Aşadar, atunci când am primit volumul şi l-am putut vedea, ţine în mână şi răsfoi, nu m-am putut abţine şi l-am devorat pagină cu pagină, cu aceeaşi plăcere cu care am lecturat toate celelalte cărţi ale acestui autor pe care îl voi numi necesar şi întotdeauna binevenit.

De aceea cred că pentru majoritatea cititorilor prima senzaţie atunci când ai deschis o carte scrisă de Dorel Schor este că te afli la o şuetă cu prietenii. În prezenta, Editura Saga îl are ca tehnoredactor pe prietenul Adrian Graunfiels, interiorul este augmentat de graficienii Constantin Ciosu şi Costel Pătrăşcanu, iar despre personaje ce să mai spun?

Este o plăcere să te reîntâlneşti cu preţiosul domn Oiţerman, cu mereu nedumeritul Leopold Gurnişt, dar şi cu doamna Gurnişt originară din Cernăuţi care te va încânta cu felul ei de a vedea lucrurile, spre exemplu: „Mare mincinos Şimon ăsta, să nu-l crezi nici dacă spune adevărul!” Este vorba de un alt cunoscut Şimon Şeinerovici… de dentistul Kleinergrois sau de povestea în câteva cuvinte a Inei pe care o chema Ina Scarlat, dar era strigată la catalog Scarlat Ina, dar apoi s-a căsătorit cu domnul Prall şi acum se numeşte Prall Ina.

Desigur nici dolofana doamnă Pnina Brodiciche din Odesa ori înduioşător de naivul Menaşe nu vor lipsi de la întâlnire. Ceea ce dă umorului promovat de doctorul Schor este nu numai amprenta aceea unică precum că te afli vecin de bloc sau de cartier cu personajele, că vă cunoaşteţi de multă vreme şi că tot ce se întâmplă este de un firesc fără cusur, dar şi acea savoare a ironiei fără aciditate atât de caracteristică scrierilor sale.

Voi aminti doar că autorul este unul dintre cei antrenaţi vreme de mai bine de cincizeci de ani în acest domeniu al umorului fin, intelectual, lipsit de asperităţi, de vulgaritate sau banalitatea care, din nefericire, abundă în scrierile de gen. Prin urmare, avem în faţa ochilor o carte pe care vom dori să o mai redeschidem din când în când nu doar pentru a mai petrece câteva clipe plăcute ci şi pentru că lectura ei ne va lăsa impresia că am cunoscut mult mai bine lumea din jurul nostru.

Şi poate ne vom gândi la Menaşe cel adorabil, cuceritor prin felul să bonom şi jovial, dar şi la tatăl său spiritual, doctorul Dorel Schor, cel care ni l-a dăruit cu generozitatea omului de spirit.

–––––––––––-

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ

Iași, octombrie 2018

Dorel SCHOR: Marga Grauenfels – O lume imaginară

Ceramica artistică şi arta decorativă sunt formule artistice diferite, dar uneori se întâlnesc armonios într-o extraordinară prezenţă, datorită puterii misterioase de fascinaţie, care vine din puritatea şi claritatea obiectelor. Se întâmplă insidios dar repetabil şi în cazul lucrărilor neconvenţionale ale artistei ceramiste Marga Grauenfels.

Fasonând cu dăruire şi minuţiozitate argila inertă, ea crează o lume absolut imaginară, trecând cu dezinvoltură de la sacru la profan. Marga combină cu bună ştiinţă frumosul cu utilitarul, ataşând formelor arhaice expresia modernă, subtilă şi rafinată. Vedem uneori combinaţia inteligentă de idealism, cu un soi de primitivism voit naiv. Eliberându-se de modele, de codurile existente, ceramista sugerează tradiţie, armonie, fantezie…

Această reevaluare a primitivismului permite obţinerea unor obiecte emblematice, a unor lucrări personalizate care adună în repertoarul creativ al Margăi Grauenfels o gamă largă, cuprinzând figuri sculpturale, idoli ai fertilităţii, protectori ai casei, dar şi obiecte funcţionale, nu lipsite de graţie şi eleganţă.

Totul, sau aproape totul, intuitiv şi logic, folosind abilitatea creativă, către o dimensiune artistică complexă. Obţinută prin simpla modelarea şi arderea argilelor… Simplă?

––––––––

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

7 octombrie 2018

Dorel SCHOR: Schițe umoristice (119) – Gafe neintenționate

– Să vedeţi ce am păţit aseară, spune Boris Glazpapier, preşedintele comitetului de bloc. Ştiţi că s-au mutat nişte locatari noi de câteva zile, un tip de la primărie sau aşa ceva, un domn mai în vârstă foarte onorabil, cu familia. Am considerat că aşa e frumos, să le fac o vizită de bun venit, să mă prezint, să ştie cui să se adreseze dacă au o nelămurire. Sun la uşă şi îmi deschide o tânără frumoasă şi zâmbitoare. O întreb dacă tata e acasă şi aici e aici, nu era fiica tipului, ci soţia lui…

– Ei, se întâmplă, nu e chiar o tragedie, probabil că-s obişnuiţi cu asta, e de părere domnul Oiţerman. Când faci o asemenea combinaţie, îţi asumi şi anumite riscuri…, ca în orice afacere. Nu există numai avantaje! Cât despre tine, ai o scuză, nu ai intenţionat…

– Păi o gafă este prin definiţie neintenţionată…

– Teoretic, precizează dentistul Kleinergrois. Zilele trecute Şimon Şeinerovici era la restaurantul „Intermezo” cu o tipă, vroia să-i lase o impresie foarte bună, de intelectual subţire… Şi se apropie de masa lor un cunoscut de-al lui care-l întreabă foarte amabil: „Ei, cum sunt supozitoarele pentru hemoroizi pe care ţi le-am dat? Te ajută?”.

– Asta e deja ori prostie, ori măgărie…!

– S-a dovedit că nu e nici una, nici alta. Tipul îi împrumutase cu un an în urmă nişte bani, iar Şimon îl ducea cu vorba. Ba că e răcit, ba că-l supără stomacul, ba că-i în criză…

– De hemoroizi?

– N-a precizat…

– Uneori o gafă poate fi foarte riscantă, spune Menaşe… Îmi amintesc de o întâmplare de prin anii 80, la Fălticeni. Stăteam la o coadă groasă la alimentara, se înserase dar rândul nu înainta. Şi lângă noi o doamnă îi spune soţului, îngrijorată: „Dacă nu suntem acasă până la opt, pierdem şi astăzi emisiunea de la radio Londra”… Noroc că…

– Şi de ce era o gafă? se interesează domnul Oiţerman care e american şi nu cunoştea situaţia de la Fălticeni.

– Păi, precizează Menaşe, care nu are nici un chef să-i explice, emisiunea de la radio Londra începea, de fapt, la şapte. Oricum erau în pierdere. Riscau să piardă şi rândul degeaba…

–––––––-

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

1 august 2018

Dorel SCHOR: Taina scrisului – Să facem haz de necaz!

Aveam nouă ani şi eram considerat un elev „fruntaş”. Acesta e şi motivul pentru care un coleg a apelat la mine să-l ajut la definirea unei poezii dedicate marelui Stalin. I-am furnizat rima (Kremlin) şi am considerat că misiunea mea a fost îndeplinită. Probabil însă că microbul a pătruns şi după o perioadă de incubaţie, m-am pomenit scriind versuri. Umoristice! De unde şi de ce, nu ştiu nici acum.

Pe la 12 ani m-au publicat în ziarul local, apoi în cel regional, curând la revista „Tânărul scriitor” şi pe la 15 ani am fost invitat la Congresul pe ţară al tinerilor scriitori, la Bucureşti. A urmat o perioadă în care am publicat foarte mult la „Urzica”, la „Albina”, la „Magazin” care devenise foarte cerut de cititori, apoi la „Contemporanul” şi la „Luceafărul”

Drumul meu era hotărât, aşa că la 17 ani dădeam examen de admitere la Medicină. Şi am fost admis. La Institutul de Medicină din Iaşi exista o brigadă artistică de succes care se numea „Seringa”. Gaze-ta satirică (de perete) se numea tot „Seringa„. Acolo mi-am făcut veacul, în afară de colaborarea săptămânală la pagina umoristică a ziarului „Facăra Iaşului”.

Eram singurul medicinist din subredacţia „Vieţii studenţeşti”… unde eram coleg cu Marin Sorescu, Mircea Radu Iacoban, Roni Căciularu – cu toţii filologi convinşi. M-am străduit totuşi să fiu prezent la cursurile clinice şi stagiile din spital, din când în când la radio Iaşi şi uneori la revistele literare, unde îi întâlneam pe scriitorii Andi Andrieş, Corneliu Ştefanache, Cornel Sturrzu şi alţii.

Am abolvit facultatea cu succes, am fost repartizat într-o comună suburbană din Botoşani unde am lucrat ca medic, dar o perioadă am fost şi secretar literar la Teatrul „Eminescu” din Botoşani. Apoi medic secundar dermatolog la Bucureşti. Poetul Florin Mugur, cu care m-am împrietenit, m-a îndemnat stăruitor să scriu despre mediul spitali-cesc. I-am replicat că nu-i locul de unde se poate inspira un umorist. A rezultat totuşi o carte, un fel de jurnal, pe jumătate umoristică… „Şarpele şi Cupa”. Editată de Junimea din Iaşi, a avut o presă bună, recomandată de Aurel Baranga, Sebastian Costin, Mircea Sâtimbreanu, Mircea Iorgulescu şi Valentin Silvestru.

Au urmat alte numeroase schiţe umoristice, publi-cate mai întâi în reviste şi adunate apoi în volume (unsprezece), multe dintre ele de prietenii mei scriitori Mircea Radu Iacoban, George Roca, Mihai Batog Bujeniţă. Liviu Antonesei, Ştefan Maier. Tradus la Madrid în spaniolă, editat în România, Israel, Spania. Am publicat în Australia, Germania, Anglia, Canada, Statele Unite.

Continue reading „Dorel SCHOR: Taina scrisului – Să facem haz de necaz!” →

Lucian-Zeev HERȘCOVICI: Chemați urgent doctorul…în umor

Recent am citit o carte de satiră și umor cu caracter special. Motivul acestui caracter special este că autorul, medic de profesie, vrea să fie chemat de pacienți pentru a-i vindeca probabil de depresiune sufletească. Dar cartea este serioasă, privitoare la problemele reale ale vieții cotidiene, deși scrisă într-o formă satirică, incluzând 101 schițe umoristice. Umor zilnic, fără a prezenta o deformație profesională a autorului. Este cartea „CHEMAȚI DOCTORUL”, al cărei autor e medicul Dorel Schor, cunoscut cititorilor și după numele Dorel Șora, dar mai simplu cu titlul de… doctor în umor.

Cartea a apărut la editura Ofakim Itonut din Tel Aviv cu ajutorul unor prieteni foarte serioși și zâmbitori ai autorului, precum consilierul editorial devenit și tehnoredactor George Roca din îndepărtata (sau, poate chiar apropiată) Australie, un bun prieten al scriitorilor israelieni de limba română, precum și a caricaturiștilor Costel Pătrăşcan, Constantin Ciosu, Eduard Mattes și Andi Ceaușu. De fapt, dacă ne gândim la autor (ștefăneștian, ieșean, astăzi israelian natanian), un medic de prestigiu, putem conclude că orice medic trebuie să aibă simțul umorului, poate chiar mai mult decât un om de altă profesiune. Să aibă umor și să-l transmită și bolnavilor suferinzi, pentru a le crea o notă de optimism, de speranță că tratamentul va ajuta, iar ei se vor vindeca. Ceea ce autorul reușește din plin. Poate că o glumă bună ajută atât bolnavului, cât și medicului său, care trebuie să spere și el pentru pacient, odată cu el și alături de el, nu numai profesional, ci și uman. Nu degeaba se spune că nu există boli, ci bolnavi; putem adăuga eventual că nu există numai medicină, ci și medici.

Totuși, autorul nu-și propune să scrie umor medical, ci pur și simplu umor. Și reușește. Umorul său este israelian din cartierele de” olim hadașim”, respectiv imigranți noi (sau chiar ceva mai vechi) siliți să lupte cu greutățile vieții, să se adapteze unei vieți noi, uneori mai bună, dar adeseori mai puțin bună decât cea pe care au trăit-o înainte de emigrare. Personajele din schițele umoristice ale lui Dorel Schor sunt oameni obișnuiți din aceste cartiere, evrei veniți din România, fosta Uniune Sovietică, Măroc, țări din America Latină și alte locuri. Chiar și numele lor arată poziția lor, ce erau și ce au devenit. Însăși alegerea numelor are un caracter umoristic, un element de comic onomastic, în stil caragialian.

Este imposibil că citind cartea să nu căutăm să înțelegem gândirea unor oameni cu nume idiș, rusești, românești, gruzine, desigur vecini și cunoștințe reale ale autorului, nevoiți să facă față unor probleme, greutăți, mândrii, ambiții și suferințe omenești în patria cea nouă. Madam Gurnișt (=madam Nimic), nerealizată și complexată, dar foarte încrezută și mândră, nu poate fără să-și cumpere o bluză care i se pare nobilă, deși scumpă și totodată de calitate inferioară, numai fiindcă vede că o „intelectuală”, respectiv doctorița din cartier purta o asemenea bluză sub halat. Prietenele lui „madam Gurnișt” sunt „madam Brodiciche”, fostă coană-mare la Odesa și „soția lui Haim Nasgâtașvili”, iar cele trei prietene vorbesc de țopism și subiecte mondene fără ca măcar să le înțeleagă. Lucru ironizat de autor, care nici nu trebuie să râdă prea mult în asemenea caz. Continue reading „Lucian-Zeev HERȘCOVICI: Chemați urgent doctorul…în umor” →