Dunia PĂLĂNGEANU: Ruse mon amour

Ruse mon amour

 

Bună seara, Ruse,
trec agale pe străzile tale
și nu mă satur nicicând
de asfaltul încărunțit
sub povara zilelor și nopților-
păsări lacome măsurând
nisipul din clepsidră.
Dunărea te îmbrățișează
cu valul neodihnit
clădirile vechi cu povestea lor
răspândesc parfumul amintirilor
oamenii trec blânzi și încrezători
cu pași plini de speranță,
la cafenea amiaza stă leneșă
în licoarea supusă și amară
ca o felină sub frunzele pierdute.
E toamnă la Ruse ,
inima mea opaiț pâlpâind
în mierea gutuii.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

13 septembrie, 2018

Septembrie 2018, inspirată de tablourile unui admirabil trubadur al șevaletului din Ruse, pictorul Ognian Balkandjiev care cântă ca un îndrăgostit orașul de peste Dunăre în picturile sale. Admirabile lucrări, pagini de istorie și cultură! Plecăciune!

Foto: Donaris Giurgiu