Doamna Emilia Ţuţuianu aparţine acelor  the happy few, despre care, pe urmele lui Shakespeare şi Goldsmith, vorbeşte Stendhal, definindu-i drept „âmes sensibles”. Doamna Emilia Ţuţuianu este, categoric, un „suflet sensibil”.  După cum este, totodată, nu doar un individ uman, pur şi simplu, ci, mai cu seamă, o persoană, în accepţiunea pe care eu însumi, în smerenia mea, am conferit-o acestei noţiuni.

Anume: „Persoana este acel exemplar uman, purtător de excelenţă, care trăieşte pentru un ideal, care poartă cu sine şi sentimentul, dar şi cultul valorilor, care îşi recunoaşte necesităţi spirituale conştientizate”.

Poemele cuprinse în această carte probează, cât se poate de convingător, excelenţa morală, reflexivă şi afectivă a poetei, nobleţea simţămintelor şi gândurilor sale, chiar dacă încadrarea tipologică, altfel spus: competenţa, nu angajează, neapărat, şi pretutindeni, şi indiscutabil, performanţa textuală, încadrarea axiologică.

Tema poemelor – Iubirea – este abordată cu imense timidităţi şi delicate perifraze, dragostea neavând nimic instinctual, vehement, tenebros, ci consumându-se între aspiraţii vagi, regrete discrete, dorinţe intense, dar, pudic, strunite, poate chiar reprimate, potrivit unui cod al bunului simţ, al onoarei, al purităţii.

Drama, fiindcă  mereu avem, pare-se, a face cu o iubire eşuată, se desfăşoară în plină lumină (în „Cetatea Luminii”), e comunicabilă integral, fiindcă nu afectează cu nimic imperativele decenţei: „Din Adevăr s-a zămislit lumina dragostei”. (Să se vadă şi Joc).

În alcătuirea ei intimă, vitală, Poezia Doamnei Emilia Ţuţuianu năzuieşte spre sinteza dintre filia şi agape, lăsându-i erosului un rol secund, deloc de neglijat, fireşte, dar secund, totuşi.

Este aceasta o însuşire de preţ, într-o vreme a dezinhibărilor comportamentale şi a brutalităţii  lingvistice, a dezastrului marilor iubiri. Poeta cântă o iubire care, chiar reală fiind, rămâne ideală.

Consecinţa imediată este deplasarea tensiunilor din evenimenţial în mental şi în imaginar, ceea ce implică şi o selecţie riguroasă a receptorilor. Sufletele cultivate, educate, sensibile, de o alcătuire diafană, vor fi foarte atente la mesajul şi la sonurile acestor stihuri. Ceea ce, presupunem, este pe placul, este dorinţa, este nădejdea autoarei.

Iată această Revenire:

 

„Cuprind în braţe căldura verii

şi-n suflet vreau s-o strâng

pentru tine, când vei veni…

Singurătatea, vicleană vietate,

sfidându-mă duşmănos, mă privea…

Mă ghemuiesc în mine, obosită.

Şi adun, în braţele ce-mi flutură  în vânt,

amintirile rămase,  din alt timp.

Inima se deschide ca o rodie,

cu picături roşii, ce se-amestecă,

în  scurgerea haină a Timpului,

cu nisipul lucrurilor pierdute,

cu osteneala trupului zbuciumat,

cu arşiţa febrei…ce mă devoră”.

 

*

 

About philia, agape, Eros

 

Mrs Emilia Ţuţuianu belongs to those happy few, about which, in the footsteps of Shakespeare and Goldsmith, Stendhal speaks, defining them as âmes sensibles. Mrs. Emilia Ţuţuianu is definitely a “sensitive soul”. As she is, she is not only a human individual, pure and simple, but most importantly a person, which, myself in my humbleness I conferred her to this notion. “The person is that human bearer of excellence who lives for an ideal that carries the feeling and the cult of values that recognizes its spiritual needs to be made aware of”.

The poems contained in this book prove, as convincingly as possible, the moral, reflexive and affective excellence of the poet, the nobleness of her feelings and thoughts, even though the typological framing, that is to say, the competence does not necessarily uses everywhere and  indisputably the textual performance and the axiological framing.

The theme of the poems – Love – is approached with immense shyness and delicate periphrases; Love having nothing instinctual, vehement, shadowy, but consuming between vague aspirations, discrete regrets, intense desires but bashfully kept, perhaps even repressed, according to a code of common sense, of honour, of purity.

Drama, because we always have to do with a love missed, unfolds in full light (in the “City of Light”), is fully communicable, because it does not affect the imperative of decency: “From the Truth the light of love was conceived”. (“Game”).

In her intimate, vital composition, Emilia Ţuţuianu’s Poetry strives for the synthesis between philia and agape, leaving for Eros a secondary role, not neglected, of course, but less important. This is a priceless quality, in a time of behavioural disinhibitions and linguistic brutality, of the great love. The poet honours a love that, even real, remains ideal.

This is indeed what the author wished to convey…

As in “Return”

“I embrace the heat of the summer

wanting to fill my soul with it

and to keep it for you, when you’ll come.

 

Loneliness, a cunning creature,

spitefully defying, was watching me.

I find myself in me, tired

and I gather in my waving arms in the wind

the remaining memories of another time.

The heart opens like a pomegranate,

With red drops, mixing

in the merciless flow of Time,

with the sand of lost things,

with the torment of the tumultuous body,

with the burning fever … that devours

 

—————————————–

Eugen DORCESCU

Traducere în limba engleză, Dianu Sfrijan

~ Prefața volumului bilingv de poezie „Pentru tine, când vei veni…/ For you when you come…”, semnat de poeta Emilia  ȚUȚUIANU, Editura SINGUR, 2017, Colecția SCRISUL DE AZI ~