Continue reading „Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Cerneluri (poeme)” →

Zăpadă de primăvară

Cuminte-mi zbat în tâmpla mării

Zăpada ta de primăvară,

Din glezne îmi zburdă căpriorii

Crește aripa-mi de fecioară.

Ai strâns un plâns de cer de noapte

Și mute îți sunt gemete reci,

Râde viața cu gene coapte

Când prea plin de mine te petreci.

Hrănit îți e dorul din coastă

Amor rămâne din amândoi

Vor plânge cruci în lumea vastă

Și vor răsări stele cu flori.

Cuminte stau, cu tâmpla arsă

Și ceara îmi picură șuvoi,

Las din zăpada ta să-mi crească

Aripi de tine cu iz de noi.

Adorm

Naște-mi pui de primăvară

Din subrațul meu cuminte

În trei nopți a doua oară

Să știu luna că nu minte.

Mi-ai venit la ora păcii

Cu picior de promoroacă

Să îmi legi aripa sorții

Cea beteagă și săracă.

Îți adorm în ochiuri sfinte

De dantele ruginite

Continue reading „Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Poeme” →

O zi lungă între stele și-ntre zei

Răsucind luna cu furca, cucuveaua-mi strigă pace

Și-mi voi ști din crucea sorții să-mi culeg pomana minții

Să adun cu mân-albastră cuiele bătute-n toace,

Eu mă duc să dorm cu mine unde mi-au șoptit preasfinții.

Iarbă nouă-mi crește-n tâmplă, nor îmi este perna goală

Soarele își râde-n pântec că trei stele nasc doar fluturi

Dintre munți, inima de dor rotundă curge agale,

Două boabe de rășină-mi sunt pătate și le scutur.

Am iubit în frunză crudă înger pribeag cu ochi gingaș,

Am curs o noapte și-o zi lungă între stele și-ntre zei

Am uns cu flăcări chipuri de miei și-am dansat prea pătimaș,

Mă strânge brâu de șoaptă ruptă și cânt lacrimi din condei.

Șade luna între vreascuri și intre ochi de cucuvea

Naște o floare de mătase cu genunchii rupți în stânci,

Între sâni nasturi își coase și îmbracă stofă de nea.

Eu adorm la pieptu-i veșnic cu un înger și răni adânci.

Noaptea din călcâi

Continue reading „Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Poesis” →

Scrisoare unui strigăt

Îți storci în calendare un vin de tei albastru
Și rupi din candelabru un strigăt către zei,
Te prăbușești în umbre de vorbe și de astru
Mărunți îți sunt stejarii din noaptea din condei.

Mireasa de treflă

Sub obroc își toarce-n palme
Voalul mireasa de treflă,
Își frământă aripi goale
Soarele îi stă la gleznă.

Însă, în voal îi cântă nori
Și cenușă-ntruchipată,
În ochii ei adorm cocori
Talpa ei plânge în șoaptă.

Tâmpla-i este numai abur
În apus își joacă dansul
Fără voal ș fără laur,
Soarele îi pierde pasul.

Dragoste de flutur

M-am indrăgostit de-un flutur
Rătăcind din altă lume
Cu genunchiul ros de foame,
De culoarea-i făr’ de cusur
Prăpădesc pofta de gheață
A răvașului pierdut
Și-mi aduc aminte de viață,
Mă fac floare de șezut
Pentru fluturele drag.
Să-și tihnească bătrână clipa
Alintată de lumină
Și să-i dreg puțin aripa
Mă fac zână mică, mică.
Să îi fiu alean de soartă
Mă fac frunză să îl legăn,
Până apusul ne va fi poartă
Îi sunt șirul ce mă depăn.
Vom muri uscați de soare
În lumină neștiuți
De iubirea care nu doare
Între îngerii cei mulți.

Natură moartă

Nu-mi căuta valori nesparte
Și nici sunet de fanfară,
Într-o sferă ce ne desparte
Se închide natura moartă.

Încețoșate în lumină
Îmi zac morminte sufletești
Și în veacul ce va să vină
Se plâng minunile nefirești.
Continue reading „Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Poesis” →