Să ne fie povață ne-a fost hărăzit,
A vrut să ne-nvețe tot ce-i frumos,
Dar mintea ne-a fost ca un zid neclintit
Și trupul a fost mereu păcătos…

Rațiunea umană prost înțeleasă
Ne face să credem că noi suntem zei,
Dar cât a pierdut ființa umană
Dorind să își facă statui între ei…

Ne fălim cu știința, noțiuni ’novatoare
Și doar copiem natura-n idei,
Suntem inimi de piatră, natură ce moare
Și nici nu vedem ce primim de la Ei.

Avem case și vile, mașini și benzină
Și florile mor sub un strat de beton,
În inimi aștept să se-aprind-o lumină
Și sufletul demn să revină din somn…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

24 iunie 2019

Și dacă timpul s-ar întoarce
Și azi prezentu-ar fi trecut,
Aș prețui clipele toate
Și te-aș iubi cum n-am știut.

Ai fost o dulce mângâiere,
O poezie într-un vers,
Ți-am rătăcit clipele toate
Și am plecat fără vreun sens.

Îmi amintesc cum mă priveai
Și timpul îl lăsam s-aștepte,
Și-ncet în inimă-mi intrai…
Te-acopeream cu jurăminte.

Eu te iubeam și nu știam
Nu-nțelegeam ceea ce simt
Sau poate doar îmi era teamă
De-o dragoste la infinit…

Plângeai atunci când nu veneam
Și doru-ți picura prin gene
Și când de mână ne țineam
Plângeai… eu nu eram cu tine…

Tu ai știut că voi pleca
Și prețuiai orice secundă,
Eu doar… nu înțelegeam
Ce-i sufletul, ce vrea s-ascundă

Acum, când sufletu-mi vorbește
Și înțeleg ce e iubirea…
M-ai așteptat atâția ani,
Nu pot uita… îmi plec privirea…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

Iunie 2019

Nu mă-ntreba ce flori mai pun în versuri
Lalele, toporași sau trandafiri,
Doar poartă-mă la tine-n universuri
În inimă să pot simți iubiri.

Să nu mă-ntrebi pe unde-mi umblă gândul,
Nici dacă azi, iubind, mai mor puțin,
Prefă-n lumină noaptea și amurgul,
Îndrăgostit, la viață să revin.

Și nu îmi cere dragoste-n cuvinte
Nu aș putea traduce tot ce simt,
Iubind iubirea dragostei tăcute
Cuvinte-aș folosi doar să te mint.

Doar stai, privește și ascultă gânduri
Ce inima-nțelege-n al său dor,
Și nu citi, nu scrie printre rânduri,
Nu-mi mai vorbi, așteaptă să te-ador…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

17 iunie 2019

Rămân în așteptare
privind nisipul scurs,
Cu semne de-ntrebare,
fără să am răspuns…

Am întrebat destinul,
fiind al lui supus
De ce mi-a dat tristețe
și zâmbet n-a adus,

Ce este fericirea,
dacă îmi este dat
Să pot zâmbi în noapte…
și totuși n-am aflat.

Am întrebat culoarea
cum este lumea Ta
Și cunoscând doar griul,
dacă te pot vedea.

Cum de trăiește-n tine,
la mine n-a ajuns,
De ce doar pentru mine
albastrul e prea sus.

Am întrebat lumina
cum e să poți vedea
Și Soarele și Luna
venind în calea Ta,

Să poți privi spre stele,
să-ți lumineze-n gând,
Să-i porți în suflet raza,
iubind, zâmbind, plângând…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

Aș preface în ruine
Ziduri triste de orgolii,
Ți-aș împodobi în versuri
Irișii, doar cu magnolii.

Dacă tu ai fi o floare
Încrustată-n a mea vină,
N-aș lăsa lacrimi amare
Să atingă-a ta tulpină,

Te-aș uda cu lacrimi calde
Izvorâte din iubire,
Și aș strecura-n petale
Doar parfum de fericire.

Dacă-ai fi doar o cometă
Rătăcind prin galaxii,
Ți-aș crea decor din stele
Prinse-n pletele-argintii,

Te-aș urma prin căi lactee,
Spațiu ți-aș crea din unde,
Ți-aș aduce numai soare
Printre genele plăpânde.

Dacă-ai fi marea albastră
Ce îmi lacrimă prin gene
Ți-aș aduce-n dar corăbii
Doar cu dorurile mele.

Dacă-ai fi o clipă tandră
Petrecută-n al meu vis
Aș crea din spațiu, timpul
Viitorului promis,

Aș preface-acea secundă
În eterne, calde șoapte,
Mângâiere ce-ți alintă
Roua strânsă printre pleoape.

De-ai fi gândul ce se zbate
Între dor și neputință,
Ce aduce-n suflet lacrimi
Prins de-a inimii dorință

Ți-aș găsi azi fericirea
Într-o lacrimă de stea,
Te-aș lăsa să-mi iei lumina,
Să o strângi.. în palma ta…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

Dar e rece-a ta privire,
Incapabilă de scuze,
Petrecută peste mine,
Rătăcită printre muze.

Răscolind tot universul,
Căutând în van căldura
Retrăiești în minte versul
Ce ți-a luminat făptura.

Pierzi în efemera clipă
Șoapte calde de iubire,
Dorul pe a lui aripă
Nu te poartă-n zboruri line.

Se ascunde a ta umbră
De romantice idile,
Lași și primăvara nudă,
Dezbrăcată de simțire

Nu mai treci prin cartea vieții
Cu-al tău zâmbet de copilă,
Lași în urmă doar emoții
Prefăcute în ruină.

Nu mai știi să fii iubire,
Nu mai dai culoare sortii,
Pe obraji nu se alintă-n
Picuri, roua dimineții

Pasul ce-mi purta spre stele
Visele înaripate,
Rătăcește printre umbre
Căutând… a tale șoapte…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

15 mai 2019

Am renunțat
la mii de vise
Și m-am plecat
când mi-a fost greu,
Nu am intrat
pe uși deschise
Nu am știut
cine sunt eu…

Trăind doar clipa,
doar momentul,
Nu am știut,
să-mi fie dor,
Prezent…
delimitare pură
Între trecut
și viitor.

E doar
o trecere prin viață
A unui mâine
ce-a trecut…
Nu are timp,
nu are spațiu,
E doar
nimicul absolut…

Prezentul
nu e lângă mine,
El s-a născut
în viitor,
Și amintirea
ce rămâne
E în trecut,
cu al meu dor…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

Nu văd, n-aud, nu zici nimic,
Doar vorbe goale, fără sens,
Nu ești aici, nu știu ce vrei,
Nu știu de mai avem consens…

Nu văd, n-aud din inerție
Tot așteptând în van lumina
Cuvintelor fără-nțeles
Ce porți în gânduri ‘totdeauna.

Nu văd, nu simt.. prin ochii tăi
Căldura zilelor de vară,
Și tot mai sper să înțeleg
De ce doar frigul mă-nconjoară.

Nu văd, n-aud în întuneric
Și timpul s-a oprit în noapte,
Întorc clepsidra și aștept,
Să văd, să înțeleg… prin șoapte…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

Erai un cânt, o poezie,
Prin iriși cerul îl priveam,
Și chiar de n-ai mai fost cu mine
În inimă eu te purtam.

În vis, valsam doar în duet
Și era veșnic primăvară,
Unii-ar fi spus că-i desuet
Însă pe mine mă-nfioară.

Am fost absent în visul meu
Știind că inima se frânge
Si m-am rugat să trec inert
Să n-aud sufletul cum plânge.

Nu știu de ce am absolvit
O clasă spre maturitate
Când n-am știut nici să-nțeleg
Ce spuneau gândurile toate.

Și-n zbor tăcut, se-aștern în zare
Doar clipe ce-ar fi avut rost,
Și amintirea care doare
A timpului… când nu am fost…

——————————–

Daniel Leonard MORARU