Prima vizită în Ardeal a generalului Berthelot
La câteva zile distanță de ziua Franței, 14 iulie, în cadrul manifestărilor dedicate săptămânii francofoniei, se înscrie și acțiunea de cinstire a marilor personalităși și a ostașilor francezi care au luptat pentru românia Mare. Pe lângă depunerile de coroane și jerbe de flori la monumentul Eroilor francezi și lui E. de Mertonne, din Parcul 1 Decembrie din Oradea, la placa comemorativă dedicată generalului Berthelot de la gară, avem o frumoasă surpriză în cadrul simpozionului organizat, prin anunțarea lansării cărții semnată de col. r. Dr. Constantin Moșincat cu titlul: generalul Henri Matias Berthelot – prima vizită în Ardeal după Marea Unire.
Această acțiune, de miercuri 10 iulie 2019, va avea loc la obiectivele respective de la 11.30 și în sala de ședințe a Prefecturii Bihor de la ora 12:00, ca o continuare a manifestările dedicate relațiilor de prietenie statornicite între cele două popoare, român și francez, acum 100 de ani și omagiază două dintre marile personalități francize care au sprijinit Marea Unire de la 1918: geograful Emanoil de Martonne și generalul Berthelot.
Având privilegiu unei lecturi înainte de lansare am onoarea unui schimb de impresii cu autorul consistentei lucrări (230 p. format B 5, cu o hartă anexă a traseului trenului special, fotografii de pe front precum și o bogată bibliografie la zi), carte prefațată de prof. univ. Dr. ambasador Dumitru Preda, invitat de onoare la eveniment. Din prefață aflăm că această carte se înscrie „între merituoasele şi consecventele strădanii de reconstituire a acelui răstimp istoric memorabil, cu accent firesc pe datele şi întâmplările locale, din această parte mult încercată a Ţării – Bihorul, integrate însă armonios în circumstanţele, interne şi internaţionale, ale sfârşitului Marelui Război, pe fondul luptei consecvente de apărare a hotărârilor Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Autorul ne propune, de această dată, evocarea primului drum în Ardeal al generalului Henri Mathias Berthelot, fostul şef al Misiunii militare franceze în România (octombrie 1916 – martie 1918). La sfârşitul anului 1918, acum în calitate de comandant al forţelor aliate ale Antantei din România şi Rusia meridională, experimentatul ostaş se deplasează într-o vizită oficială de cunoaştere a situaţiei de facto în teritoriile româneşti de dincolo de Carpaţi, unde în urma „armistiţiului” de la Belgrad (13 noiembrie 1918), care stabilise o linie provizorie demarcaţională pe cursul Mureşului, se menţinea o atmosferă extrem de confuză şi tensionată” (p. 5).
***
Dan Nicolae POINAR: Așadar domnule colonel r. Dr. Constantin Moșincat, un subiect inedit, nu neapărat prin prisma biografiei generalului francez ci prin tematic abordată. Prima vizită a generalului francez, cu un tren special, avea să urmeze ruta Orșova, Caransebeș, Lugoj, Timișoara, Belgrad, Arad, Oradea, Debrecen-Carei, iar pe 30 decembrie Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistriţa, Cluj, Alba Iulia, Sibiu în fiecare localitate având scurte întâlniri cu reprezentanţi ai administraţiei şi consiliilor naţionale locale. Ce noutăți aduce cartea?
Constantin MOȘINCAT: În primul rând este abordat un subiect amintit doar în treacăt în istoriografia românească, deși a creat puternice ecouri și impresii, despre o realitate văzută în plină desfășurare. Berthelot s-a întâlnit cu delegațiile reprezentative ale naționalităților din partea de vest a României Mari, și a luat act de atrocitățile brutale comise de către unguri (bolșevizați sau anarhici) în zonele pe care încă le stăpâneau la acea dată, teritorii de pe care nu voiau să se retragă, deși aliați le-o cereau. Apoi, trebuie spus, că turneul generalului francez avea loc după ce patru imperii se destrămase (Țarist, Otoman, German și Austro-Ungar), și abdicase necondiționat, iar prezența sa se dorea una pacificatoare într-o zonă în care, românii își declarase Unirea la 1 decembrie 1918, și pe care administrația ungurească și armata nu o părăseau. Cartea sintetizează impresiile de călătorie prin Ardeal care întregesc pe cele din timpul celor 18 luni petrecute în România şi în contact strâns cu armata, când a putut să studieze şi să înţeleagă bine caracteristica sufletului românesc, căruia cu plăcere viu să-i dau o nouă mărturie, după cum scria în raportul său generalul francez.
Dan Nicolae POINAR: Profesorul ambasador Dr. Dumitru Preda o consideră „o carte densă, scrisă cu nerv şi cu o abordare directă a evenimentelor şi atitudinilor actorilor principali şi colectivităţilor din epocă. Sunt convins că ea va stimula un interes sporit pentru adâncirea cunoaşterii şi înţelegerii aprofundate ale unui trecut care ne aparţine, nouă tuturor”(p. 10). Vă rog să detaliați.
Constantin MOȘINCAT: Filosofia construcției cărții a pornit de la rolul pe care generalul francez l-a avut în fruntea Misiunii Militare, sosite în România pe 15 octombrie 1916, și apoi retragerea sa după Pacea de la Buftea, revenirea în fruntea trupelor aliate pe frontul din Orient și trecerea Dunării, în noiembrie 1918, pentru a intra în București la 1 decembrie 1918, alături de Rege. Pe toată durata războiului Berthelot a fost mereu în prima tranșee, l-a sfătuit pe Regele Ferdinand I, și a susținut relația armatei române cu specialiștii francezi. Rapoartele sale au fost realiste și în final susținătoare a adevărului și a dreptății românilor. Cartea, folosind surse și izvoare arhivistice puțin cunoscute, face dezvăluiri cu privire la frontul secret din Orient și în context devoalează interesele actorilor implicați în conflict. Apoi într-un capitol întreg analizez desfășurarea principalelor operații armate de pe frontul român, și modul de implicare și neimplicare a aliaților. Cu prezența și descrierea bătăliei de la Mărășești făcută de generalul francez, acolo unde luptase și oștenii Diviziei 11. Mai bine de jumătate din economia lucrării este rezervată primei vizite din Ardeal, semnificația întâlnirilor avute, importanța discursurilor rostite, cu expresiile generalului, consemnate de presa și documentele vremii.
Dan Nicolae POINAR: În timpul scurtei vizite din gara Oradea, vicarul Roman Ciorogariu l-a pus la curent pe colonelul Rosetti, cel care-l însoțea pe oaspetele francez, cu situația din zonă, iar acesta îi vestea intrarea în Arad a trupelor franceze, și sosirea la Oradea a unui ofițer francez pentru ca să se informeze pentru Antanta (dacă nu de Crăciun, atunci sigur de Sân-Vasâi) și în curând urma să vină și armata română. În oprirea de la Oradea, Berthelot a declarat că el „nu vine ca diplomat, să facă declarații politice, să așteptăm în pace conferința de pace, care va face dreptate tuturor popoarelor după principiile wilsoniene. În sala de așteptare se oprește la portul țărănesc din Biharia, căci zicea numai acest port nu-l cunoscuse până acum” (p. 127).
Constantin MOȘINCAT: Datorită schimbării programului de sosire, respectiv a atentatului ungurilor de la Arad, trenul special al generalului francez a ajuns în gara mare din Oradea pe 29 decembrie, la ora 4.00 după amiaza, fiind întâmpinat de tineri, bărbați și femei. Bătrânul comandant – un om înalt și gros, cu privirea blândă, cu glas moale de tată bun – a dorit să primească mai întâi pe români, și apoi pe căpeteniile orașului și ale comitatului care îi ieșiseră în întâmpinare. Din aceasta a lăsat a se înțelege că pentru români venise, și că aceștia erau preferații lui, dacă nouă ne-a dat scaunul de cinste, cum consemna „Tribuna Bihorului” evenimentul. A fost salutat de delegația femeilor și de prefectul Bihorului Coriolan Pop, citat pus pe coperta a patra a cărții: ”Domnule General! Mă simt fericit în momentul acesta, când în numele Consiliului Național Român din Oradea-Mare și Bihor pot saluta cu toată căldura inimii mele pe reprezentantul armatei viteze a glorioasei republici franceze, care prin luptele sale atât de eroice, contra armatelor germane și ale aliatelor lor, a stors admirația întregii lumi doritoare de bine și libertate. Cu armele înflăcărate ale dreptății ați învins infernul întunecat al oprimării popoarelor, care astăzi, cu deosebită fericire și mândrie, privesc soarele cel strălucit al libertății, care ni se arată în toată în toată splendoarea sa (…)”. Prin răspunsul său Berthelot i-a îmbărbătat pe români să fie cu răbdare, că dorul li se va împlini în scurtă vreme, apoi vor scăpa din robie și vor deveni stăpâni pe propria soartă, răspuns ce a creat entuziasm românilor cărora le-a strâns mâna ca semn de respect pentru cei îmbrăcați în costume populare pe care generalul nu le mai văzuse până atunci. Continue reading „Dan Nicolae POINAR: Interviu cu Constantin Moșincat despre generalul Berthelot”