Cristinel CRISTEA: Poeme de dragoste

Sunt fericit

Când m-am trezit de dimineață

Și-am întins mâinile în pat,

Perna cea rece lângă mine

Îmi spune iar, că am.visat.

Ce vis frumos, ce bucurie!

Era de parcă nu era

O zi pe lume fără tine,

Eterna-nchipuire-a mea.

M-am săturat de-atâtea vise

Și voi porni în căutare,

Te voi găsi, te voi răpi,

Femeie scumpă, ce mă doare!

Și voi păcătui pe loc,

Uitând de orice etichetă,

Doar tu și marea de copii,

Cei mai frumoși de pe planetă.

Pe perna ce te aștepta,

Uitând de orișice răpire

O să tresalți în mâna mea

Zâmbind, în valuri de iubire.

Te voi fura din lumea rea

Și îți voi da o lume nouă,

Cu dimineți de Paradis

În iarba ta scăldată-n rouă.

Iubirea este peste tot,

Întinde mâna și-o primește!

Acest nebun sentimental,

Cu toată ființa te dorește.

Eu cunosc legi nepământești,

În lumea mea deosebită,

În care azi împărătești,

Și mă supun să-mi fii iubită!

Împărăteasa mea din vis

A luat destinul meu în mână,

S-a încuiat în viața mea

Dând de-nțeles c-o să rămână.

Sunt tare trist și abătut

Că o să te iubesc într-una!

Ești Luna mea și al meu Cer,

Ca tine-n lume nu-i niciuna!

Mă bate vântul

Mă bate soarele pe față

Cu raze calde și mi-e greu,

M-a întristat realitatea,

Eu mă visam la sânul tău.

Continue reading „Cristinel CRISTEA: Poeme de dragoste” →

Cristinel CRISTEA: Iar și iar tu

Iar și iar tu

Azi noapte mi-ai venit în vis.

Parcă eram într-o pădure,

M-ai sărutat cu buze calde

Ce miroseau a fragi și mure.

Mi-ai spus că ești regina nopții

Și căutai un visător

Să-ți scrie versuri de iubire,

Tu, ascultând, să simți.că zbori.

Dacă din versurile mele,

Din nou te vei îndrăgosti

Să-ți.cer tot ce doresc a cere

Și mi se va înfăptui.

Era un vis, și mintea care

S-a-ndrăgostit de umbra ta,

A cerut un sărut de muză,

Dar visul s-a sfârșit așa.

Și, ca de fiecare dată,

Când te visez sunt întristat,

Că dragostea din vis, cu tine,

Nu e ceva adevărat.

Mi-am.văzut chipul în oglindă

Cu gura toată o vopsea,

Eram tot zmeură și mure,

De gura și din cauza ta.

Așa e Cerul, câteodată,

Când vede cât de mult iubim,

Ne-aduce câte o minune

Și, parcă secole trăim.

Azi noapte mi-ai venit în vise

Furându-mi focul sufletesc,

Așa vrei tu, în orice clipă,

Să știi ce tare te iubesc

———————————-

Cristinel CRISTEA

18 iunie 2019

Cristinel CRISTEA: Du-te gând

Du-te gând

Mă bate gândul, câteodată,

Să las planeta cum e ea,

Că n-o să cadă fără mine

Și să mă-ntorc în lumea mea.

Și după-atâta preumblare,

În care-am dat tot ce-am avut,

O să îmi construiesc o casă

Cu-un geam privind înspre…trecut.

O casă mică, cum dorisem,

Având pereți din stâlpi de brad,

O masă pentru poezie

Și-un foc de cepuri care ard.

În casa fără-ncuietoare,

Cu păsări fără colivii,

Din patul meu, privind la stele,

O să-ți șoptesc, în gând, să vii.

Și-n simplitatea vieții mele

Ce-ar fi putut să fie-a ta,

Să regretăm puțin trecutul

Și să vedem ce va urma.

Lumea mi-a arătat cam totul,

Timp de pierdut, nu prea mai am,

Mă-ntorc acolo-n mine însumi,

Și-o să te-aștept, privind pe geam.

Căsuța mică și frumoasă

În simplitate și visare,

Cu păsări fără colivie

Și ușă fără-ncuietoare.

Va aștepta în codrul verde,

Și mirosul de lemn de brad,

Să vii să îmi aduci săruturi

La foc de cepuri care ard.

Tu, lume rece, fug din tine

Și niciodată nu vei ști

Doar două taine te fac veșnic,

A dărui și a iubi.

Mă-ntorc în lumea mea săracă,

Lumea nu e un Paradis,

Eu ți-l voi da, cadou de nuntă

Când vii la casa mea de vis.

———————————-

Cristinel CRISTEA

11 iunie 2019

Cristinel CRISTEA: Fructe amare

Fructe amare

Marile dureri sunt mute,

Se consumă în tăcere,

Pe altarul ființei triste,

Când îți iei ,,La revedere”

Uneori, în viață pierdem,

Ființele ce le-am iubit

Locul lor simțim că este

Loc de neînlocuit.

Când povestea, fără veste,

A iubirilor din noi,

E-ntreruptă și când timpul

Nu mai vine înapoi

Parcă vrem să n-avem suflet,

Prea ne doare când privim

Drumuri spre Eternitate.

Oare noi de ce iubim?

Totul trece, știm de tineri,

Timpul ia-n a lui vâltoare

Tot ce ne e scump, noi, însă,

Tot iubim și tot ne doare.

N-a găsit vreu mare doctor,

Leac tristeții sufletești,

Știm atât , că totul trece,

Rămâi doar să-ți amintești.

Ființe dragi ce pleacă-n Ceruri,

Dragostele noastre toate,

Le purtăm cu noi în suflet

Și rămân Eternitate.

———————————-

Cristinel CRISTEA

10 iunie 2019

Cristinel CRISTEA: Poeme

Harta chipului

Ridurile adunate

Pe sub gene și pe frunte,

Pe un chip avid de viață,

Ar putea să spună multe.

Cercetând profund, o ființă

Reveriile vorbesc,

Ochii ei scrutând, în zare,

Cine știe ce doresc?

Pe obraz atâtea riduri

Ce, cu timpul, s-au făcut,

Sunt războaiele mondiale

Ce, prin ființă, au trecut.

Bătălii sentimentale,

Zboruri lungi cu aripi frânte

Fac din riduri harta vieții,

Un atlas de amănunte.

Pot citi pe chip iubirea

Printre riduri, ca-n poveste,

Și din lacrimile scurse

Înțeleg când nu mai este.

Invizibile și-acestea,

Doar le simt curgând a rece,

Când ce-a fost dispare-n riduri

Ca și timpul care trece.

Te citesc, ca pe o carte

Și în orice dimineață

Mulțumesc îndrăgostirii

Ce îți dăinuie pe față.

Riduri mici sub ochi ce-ncântă

Și vrăjesc sufletul meu,

Mă apropie de tine

Și, iubind, le am.și eu.

Drumuri ce se nasc din gânduri,

E o hartă fața ta,

Dar nici unul nu-mi arată

Gândul tău de a pleca.

Poate-om mai trăi o vreme,

În furtuni de dor și vânturi,

Poate veșnic vom fi unul,

Printre riduri, printre gânduri.

Continue reading „Cristinel CRISTEA: Poeme” →

Cristinel CRISTEA: O altfel de poveste

O altfel de poveste

Hai să ne plimbăm în ploaia

Primăverilor din noi,

Să spălăm cu flori iubirea

Ce dă timpul înapoi.

Râzi și fruntea ți-o ridică,

Să te ude stropii reci,

Eu să-ți mângâi părul umed,

Tu să nu mai vrei să pleci.

De la geam aud în noapte,

Printre frunzele din vii,

Cântecul ce mi-l începe

Ploaia care va veni.

Astăzi muza și poetul

Au uitat de-mpotriviri

Și se-ascund, timizi, în ploaia

Unei tainice iubiri.

Vino și cunoaște-mi visul

Limitelor omenești,

Frumusețea simplității

Zilei când te-ndrăgostești.

Hai să ne plimbăm în ploaie,

Pe cărări, pe sub copaci,

Să ne ude stropi de viață,

Să te mângâi și să taci.

Și să plouă cu iubire

Pe poteca dintre noi,

Să-ți pun viața înainte,

Să dau timpul înapoi.

Mi-am.dorit, atât de tare,

O minune, într-o zi

Și mi te-a adus pe tine

Ploaia care va veni

———————————-

Cristinel CRISTEA

1 iunie 2019

Cristinel CRISTEA: Versuri

În gând tu

În zori când ploaia m-a trezit,

La geam, din arbori aud șoapte,

Parcă, o clipă, te-am zărit,

Femeie scumpă, de departe.

Din depărtări de timp și loc,

Zâmbeai, la fel ca totdeauna,

Din basmul fără de noroc,

Pe care l-a-nghițit minciuna.

Și, printre fulgere din nori

Și ploaia scurtă-n primăvară,

M-am revăzut, de sărbători,

Demult, copil mergând la școală.

Eu, înroșit până-n urechi,

Când, numai mă privea vreo fată,

Visul frumoaselor perechi

Îmi fură gândul, câteodată.

Am fost copil și încă sunt,

Am trăit mult privind și gândul

A tot visat iubiri de vis.

Azi, încă nu le vine rândul.

Ai fost a mea, am fost al tău,

În mii de vise libertine,

Și poate-așa va fi mereu.

,,Adio! Dar rămân cu tine!”

Puterea ei

Oare s-a-ntâmplat, cândva, în Timp,

În istoria noastră planetară,

Să se-ndrăgostească cineva,

De-o femeie, pur, imaginară?

Nu există-n viața lui, e vis,

Dar inima-i bate, ca nebuna,

Peste tot o vede doar pe ea,

Parcă a iubit-o totdeauna.

Pe la noi se spune că apar

Zburători, în noapte, la fecioare,

Să le fiarbă visul zbuciumat.

Eu cred c-am pățit o Zburătoare!

Cineva, ceva, mă paște des,

Fie noapte, fie dimineață,

Simt o vrajă, de neînțeles,

Mângâieri pe suflet și pe față.

Mi-am dorit, în viață, totdeauna,

Suflet veșnic viu și-namorat,

Și-a-ntors fața, Dumnezeu, la mine,

Visul meu azi e adevărat.

Nu știu ce și nu știu cine vine,

Noaptea-n jurul meu și-mi suflă-n păr,

Și-mi atinge sufletul cu vraja,

E ceva-ntre vis și adevăr.

E ceva-n a mea Singurătate,

Temporară, sau fără sfârșit,

Nu iubesc, nu-i nimeni lângă mine.

Dar de ce mă simt îndrăgostit?

Compensează, oare, Creatorul?

Zilei reci și goale, fără rost,

Îi urmează nopți fără de seamăn,

Și mă simt iubit, cum n-am mai fost.

Mâna mea dansează pe hârtie,

Parcă nici nu este mâna mea,

Poezie după poezie,

Simt că mă topesc pe gura ta.

Cine ești, ce ești, de unde bântui,

Nici nu mai contează fiindcă ești

Cauza unei fericiri imense, Continue reading „Cristinel CRISTEA: Versuri” →

Cristinel CRISTEA: Omul

S-a făcut Duh din Sfântul Duh

Și apoi trup din Trupul sfânt,

Și i-a fost dat a fi Păstor

În acea vreme, pe Pământ.

Iisus ne-a învățat de bine

Noi, tot cu răul ne-am iubit,

Și-au plâns privirile senine,

El ne-a iertat, noi am hulit.

Ce fel de suflete-s acelea

Cum de le rabdă-acest Pământ,

Când aleg diavolul ca mentor

Și răstignesc un suflet sfânt?

I-a blestemat să n-aibă țară

Și mii de ani a fost așa,

Și tot degeaba fiindcă omul

Nu este om. E altceva!

El și-a dat duhul sus pe cruce

Pentru ca noi să fim mai buni,

Dar azi în orice loc te-ai duce

Lumea-i o casă de nebuni.

Parcă am fost setați pe ură

Și pe minciună și dezmăț,

Am un copil, el vede totul,

Eu, altceva vreau să-l învăț. Of,

Doamne, dacă tu vrei bine

Pe-acest Pământ de răi și hoți,

Ia-L pe Iisus la dreapta-ți Sfântă

Și răstignește-ne pe toți.

———————————-

Cristinel CRISTEA

21 aprilie 2019

Cristinel CRISTEA: Versuri

Monumentul

Monumentul acesta a fost construit demult, dragii mei vizitatori.

Vedeți arhitectura, coloratura bogată, măreția imaginilor,

imensitatea cuprinderii sale?

Vedeți, dar, și crăpăturile, deformațiile,

eroziunile suferite în urma intemperiilor nesfârșite?

Totuși rezistă, rezistă și stă în picioare.

E un monument unic în lume, m-a costat o viață,

am dat totul ca să-l păstrez.

Priviți monumentul acesta, dar nu îl atingeți,

e atît de fragil și mă doare.

Monumentul acesta este sufletul meu!

Casa mea

M-aș retrage într-un loc tăcut,

La o margine de lac de munte,

Să trăiesc la fel ca la-nceput,

Făr-atât de multe amănunte.

O căsuță mică și un pat

Și o ușă fără-ncuietoare,

Și deasupra cerul înstelat

Luminându-mi locu-n înserare.

Să am păsări fără colivii

În căsuța simplă și curată

Și să te invit, apoi, să vii

Să mă vizitezi măcar o dată.

Să mă vezi exact așa cum sunt,

Stând la foc sau aducându-mi luntrea

Sau venind cu ochii în pământ

Și, cu teamă, sărutându-ți fruntea.

Să îmi lași pe masă trei gutui

Și un cozonac făcut de tine

Și să pleci, să nu spui nimănui

Ce frumos ai petrecut la mine.

Să mai vii când îți vei aminti,

Ușa mea nu are-ncuietoare,

În același loc mă vei găsi,

Tânăr și frumos, și ars de soare.

O să-ți scriu pe frunze poezii

Despre lacul meu și despre munte

Să te-nduplec să mai vrei să vii

În căsuța fără amănunte.

Unde, printre scaune de brad,

Necesare existenței mele,

Vei găsi săruturi care ard

Și mă vei iubi din nou prin ele.

Deocamdată-i doar în gândul meu,

Însă, într-o zi, cândva, odată,

O să mă retrag tăcut și eu,

Lângă un lac cu apa înghețată,

Continue reading „Cristinel CRISTEA: Versuri” →

Mihaela Doina RĂDULESCU: „Mă întorc acasă, să construiesc și acolo colțul meu de Rai”- Interviu cu Cristinel Cristea

În 1996, Cristinel Cristea a fost ghidul unui grup turc (Hayfem, Haydarpasa folklor) participant la festivalul internațional de dans popular din Piatra Neamț. Managerul grupului, care avea un hotel în Istanbul, i-a propus ghidului să vină să lucreze la ei. Și Cristi s-a dus: „Am zis că pentru un an, dar anul s-a transformat în 22 și două căsătorii cu turcoaice”. Acum lucrează ca manager food & beverage la un hotel de 5 stele în Istanbul. Și scrie… poezie! Cristinel Cristea a publicat recent un volum de poezii intitulat „Arc peste timp”, versuri pline de sensibilitate, inspirate de dorul de casă, familie și meleagurile natale. L-am rugat să ne povestească despre viața unui român la Istanbul, cum s-a adaptat traiului străin și unei culturi atât de diferite de a noastră, iar Cristi povestește…

Reporter: De ce a plecat?

Nimeni nu pleacă de nebun, din țara lui, lăsându-și rudele, vecinii, aerul curat de munte, într-o țară musulmană, să dea piept cu singurătatea. Am plecat ca să lucrez câțiva ani, pentru a îmi ajuta familia de acasă, apoi pentru că aveam speranța ca o să mă întregesc și eu material, cu speranțe și visuri. Cu despărțirea de ai mei mai fusesem învățat, am lucrat patru ani ca miner în România, între 1988 și 1992, departe de casă, în condiții grele. Lovitura de stat din 1989 m-a găsit la Petrila, pe Valea Jiului, aveam 25 de ani și fusesem detașat acolo forțat, printr-un decret al lui Ceaușescu, ce ordona că tinerii până in 25 de ani să lucreze detașați, câte trei luni, la minele de cărbune. Când am ajuns acolo, cu o săptămână în urmă explodase mina de la Vulcan și muriseră 300 de oameni. Acolo am scris poezia „Casa mea” – pentru mine, cea mai frumoasă sau cea mai dragă poezie.

Reporter: Ce l-a impresionat în Turcia

Cristinel CRISTEA: Istanbulul e între primele 4 sau 5 orașe din lume, un megalopolis în care trăiesc în jur de 25 de milioane de oameni, de toate națiile. Un oraș imens, așezat pe două continente, legate acum prin trei poduri și un metrou submarin, ce trece printr-un tunel săpat la 60 de metri sub nivelul mării: Proiectul Marmaray. Acum s-a dat în folosință și tunelul pentru mașini.

În prima noapte, când am terminat munca, am ieșit pe terasa hotelului, de unde, la doar două sute de metri distanță, în Sultanahmet, se vedeau biserica Sfânta Sofia și Moscheea Albastră. Mahomed cuceritorul a transformat Sfânta Sofia în moschee în 1453, iar acum este muzeu, acolo nu se roagă musulmanii. Aceste două monumente, luminate feeric în noapte, cu pescăruși zburând la lumina minaretelor și marea Marmara la 30 de metri de mine, m-au făcut să mă simt cu sute de ani în urmă… Este sentimentul pe care îl are orice turist ajuns la Istanbul.

Reporter: Vorba bună contează

Cristinel CRISTEA: Când am ajuns la Istanbul, am fost nevoit să învăț turca foarte repede, fiindcă lucram în hotel, direct cu clienții. Am propus unui coleg, care era student, să ne dăm lecții reciproce: eu îl învățam pe el engleza, iar el, pe mine, gramatica turcă. Timp de șase luni am învățat gramatica. A fost greu, dar fiind logic, am învățat. Pe urmă, vorbind într-una am învățat și să conversez în limba lor și acum cred că am destule cunoștințe ca să o fac și pe translatorul în mai multe limbi și turcă.

Am început să lucrez în turism, în hotel nu știa nimeni limba franceză, engleza o știau prea puțini, iar eu vorbesc și italiana binișor. Eram singurul român între 130 de turci și turcoaice, personalul hotelului. Rapid mi-am recăpătat cursivitatea în conversație în cele trei limbi, am început să învăț bine și turca, mi-am făcut prieteni în toată lumea. Ați avut ocazia să dați mâna cu İsabela Rosselini, sau Madonna sau David Copperfield? Munca mea a oferit și aceste bucurii. Modul în care am fost primit aici m-a făcut să mă adaptez, să mă simt bine, să îndrăgesc țara, oamenii și munca mea și m-au determinat să rămân.

Știți cât de mult face vorba bună, zâmbetul și amabilitatea? Acestea au fost armele mele – dar din instinct, nu a fost un plan. Așa m-am împrietenit cu turcii, asa i-am câștigat, prin sentimente sincere și gesturi de prietenie și la fel am primit. Nu mi-a spus nimeni, niciodată să plec în țara mea, deși am mai avut divergențe, stresul își bagă coada uneori. Dar le-am respectat întotdeauna simbolurile naționale, religia, cultura și, fără eforturi mari, m-au integrat ei, eu nu am avut nevoie să muncesc prea mult în acest sens. Acum am și cetățenie turcă.

Învățând limba, am început să citesc ziarele, am început să urmăresc filmele. Să ascult și să înțeleg muzica și textele muzicale.Turcii sunt extrem de romantici, sufletiști, sunt popor mediteranean. Au cântăreți și actori extraordinari. Cine nu cunoaște cultura turcă, ar zice că exagerez. Nici pe departe! Nu uitați că acum câțiva ani Orhan Pamuk a luat premiul Nobel pentru literatură, acum doi ani au luat premiul Nobel pentru chimie prin Aziz Sancar. Kemal Sunal a fost un actor poate, de aceeași mărime cu Gheorghe Constantin, Amza Pellea, Birlic. Pe mulți îi cunosc fiindcă veneau la restaurantul pescăresc pe care l-am condus câțiva ani pe malul Bosforului.

Cunoscând bine un popor, ajungi să nu te mai deranjeze diferențele de cultură, faci similitudini, există mereu motivația acumulării și mirarea pentru inedit, iar cel ce câștigă cel mai mult ești tu. Eu merg la teatru frecvent și credeți-mă au actori extraordinari. Am ajuns să reușesc să scriu și poezie în limba turcă. Dacă aș ști turca precum un literat, mi-aș traduce singur poeziile. Le am traduse, unele, dar știu că mai sunt și greșeli.

Sărbătorile noastre dragi, ca nicăieri în lume, acele sărbători pe care le știu eu, când, pentru o clipă, redevenim cu toții aproape oameni buni. De 22 de ani nu am mai petrecut Paștele acasă și sărbătorile de iarnă. Bineînțeles că mă voi întoarce acasă, nici o clipă nu m-am gândit să rămân aici pentru totdeauna, deși m-am căsătorit de două ori, cu turcoaice. Eu sunt atât de legat de țara mea, atât de mândru de trecutul poporului meu și atât de trist de ceea ce se întâmplă acum în țara mea. Mă voi întoarce acasă și voi încerca, așa cum am făcut totdeauna, să-i fac să fie mai buni, măcar pe cei ce trăiesc în preajma mea. Dezbinare, ură, avariție, minciună, promovarea nonvalorii, distrugerea tradițiilor, ponegrirea strămoșilor, terfelirea dascălilor și a oamenilor de cultură – asta văd acum acasă și mă doare. Dar oricât de greu va fi, tot acasă mă voi întoarce și voi construi și acolo colțul meu de Rai. Ataturk spunea „Pace în casă, pace în lume!”

Majoritatea proverbelor turcești își găsesc înțelesul, asemănarea, în proverbele românești. Știu destule proverbe de la noi și când mai spun câte unul, turcii vin cu unul de la ei. E frumos și antrenant. Dacă ești om, ești luat de om și recunoscut ca om, în orice limbă, în orice țară, în orice cultură. Turcii îmi spun mie eniste. Asta ar însemna că am devenit rudă cu ei, fiindcă m-am căsătorit cu o femeie de-a lor. Și, cu toate că, până și autoritățile turcești au recunoscut că o româncă măritată cu un turc au tot văzut, dar român căsătorit cu turcoaică e prima oară când văd, nu am simțit niciodată ură, gelozie sau răutate în comportamentul lor. M-am căsătorit cândva cu o musulmană fiindcă există un singur Dumnezeu și o singură credință, credința în El.

Reporter: Schimbări recente

Cristinel CRISTEA: Îmi place dinamismul omului de rând, turcul muncește într-una, e modest, vesel și glumeț, precum Kadir din Tache, Ianche și Kadir. Lucrez cu turiștii străini dar și cu turci, lumea își vede de treabă, nu ai timp și nevoie să invidiezi, să observi ce fac vecinii, există mii de cafenele de mahala unde lumea joacă remi și batac (un fel de wist turcesc), bea ceai, se uită la meciuri, se discută politică. E o relație interumană permanentă. Lumea iese în fața casei în mijlocul Istanbulului ca să stea de vorbă, vecinii își oferă unii altora feluri de mâncare, vânzătorul ambulant dă orice îți vine pe stradă și cumperi orice la prețuri bune. DNA-ul turcesc nu arestează nici o bătrână care vinde zarzavat, nu se iscă certuri în restaurante, nu își are loc aroganța și, ca persoană publică, moderator tv, deputat sau ministru, nu prea îți poți permite să faci greșeli de pronunție, oamenii râd de tine și iau atitudine pe loc!

Continue reading „Mihaela Doina RĂDULESCU: „Mă întorc acasă, să construiesc și acolo colțul meu de Rai”- Interviu cu Cristinel Cristea” →