
Sunt fericit
Când m-am trezit de dimineață
Și-am întins mâinile în pat,
Perna cea rece lângă mine
Îmi spune iar, că am.visat.
Ce vis frumos, ce bucurie!
Era de parcă nu era
O zi pe lume fără tine,
Eterna-nchipuire-a mea.
M-am săturat de-atâtea vise
Și voi porni în căutare,
Te voi găsi, te voi răpi,
Femeie scumpă, ce mă doare!
Și voi păcătui pe loc,
Uitând de orice etichetă,
Doar tu și marea de copii,
Cei mai frumoși de pe planetă.
Pe perna ce te aștepta,
Uitând de orișice răpire
O să tresalți în mâna mea
Zâmbind, în valuri de iubire.
Te voi fura din lumea rea
Și îți voi da o lume nouă,
Cu dimineți de Paradis
În iarba ta scăldată-n rouă.
Iubirea este peste tot,
Întinde mâna și-o primește!
Acest nebun sentimental,
Cu toată ființa te dorește.
Eu cunosc legi nepământești,
În lumea mea deosebită,
În care azi împărătești,
Și mă supun să-mi fii iubită!
Împărăteasa mea din vis
A luat destinul meu în mână,
S-a încuiat în viața mea
Dând de-nțeles c-o să rămână.
Sunt tare trist și abătut
Că o să te iubesc într-una!
Ești Luna mea și al meu Cer,
Ca tine-n lume nu-i niciuna!
Mă bate vântul
Mă bate soarele pe față
Cu raze calde și mi-e greu,
M-a întristat realitatea,
Eu mă visam la sânul tău.

În 1996, Cristinel Cristea a fost ghidul unui grup turc (Hayfem, Haydarpasa folklor) participant la festivalul internațional de dans popular din Piatra Neamț. Managerul grupului, care avea un hotel în Istanbul, i-a propus ghidului să vină să lucreze la ei. Și Cristi s-a dus: „Am zis că pentru un an, dar anul s-a transformat în 22 și două căsătorii cu turcoaice”. Acum lucrează ca manager food & beverage la un hotel de 5 stele în Istanbul. Și scrie… poezie! Cristinel Cristea a publicat recent un volum de poezii intitulat „Arc peste timp”, versuri pline de sensibilitate, inspirate de dorul de casă, familie și meleagurile natale. L-am rugat să ne povestească despre viața unui român la Istanbul, cum s-a adaptat traiului străin și unei culturi atât de diferite de a noastră, iar Cristi povestește…