Pictând marea, mi-e dor de tine, zână,
De focul dragostei noastre pâlpâind în candele de amurg
Te visez în culori de dragoste păgână
Ascunse în talazuri ce acum spală al meu absurd.

Pictând marea eu te pictez pe tine,
Având drept șevalet o sacră lacrimă de stea
Îngeri din icoane cad să ți se închine
Proslăvind iubito slava și eternitatea ta.

Pictând marea, eu îți pictez iubirea,
Și valul care cu al său sărut a oprit clepsidra
Care măsura nemărginirea
Universului pentru a noastră dragoste pură.

Te aștept iubito în neființa mea,
Cu al tău văzduh de mir sfințit și curcubee
Lasă-mă să gust din nemurirea ta
Să ne-ndreptăm spre rai purtați de alizee.

Te aștept în neființa mea iubito,
Regatul morții a capitulat demult
Hai să furăm cheia timpului droit-o
Căci mi-e dor din nou glasul toamnei să-l ascult.

Te aștept iubito în neființa mea,
Un felinar ne va veghea în ceas de seară
În chihlimbar am prins pentru tine o stea
Chiar dacă știu că visul tău o să mă doară.

În neființa mea iubito te aștept.
La margini de abis pierduți în agonii
Pierdut-am de mult drumul drept
Către sactuarul veșnicei iubiri.

Viori vivante cântă a blestem,
Peste întunericul stins al nopții
Visul mat este acum totem
Templu de venerat la echinocții.

Viori vivante cântă a destin,
Viață și moarte mistuie arcușul
Duios ne cheamă la festin
Spre eternități irumpe pescărușul.

Viori cu strunele vivante,
Ce leagănă zorii și înfiripă clipe
Ce spânzură pământul pe ape
De sub ale dragostei aripe.

Cântând pe vivantele strune,
Arcușul strânge laolaltă sacru și profan
Însuși arde-n rug de rugăciune
Devine garanție când totu-i diafan.

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

2 octombrie, 2018

Azi valul mă scrie într-o carte,
Și orice literă a sa-i o rană
Ce țipă a blestem sau poate a moarte
Proslăvind de-a pururi marea drept icoană.

Valul mă scrie astăzi într-o carte,
Șoaptele mării-n plenitudini îmi sunt prană
Ispite de miazăzi sau miazănoapte
Să mă afund în genuni inima mă îndeamnă.

Valul mă scrie acum în pagini albe,
Din muște de stele ale vechiului Talmud
Cu un penel cioplit în chihlimbare
Și călimară din rouă, dospită în amurg.

În stihuri plânge valul într-o carte,
Pe glezna ta mireasă a infinitului absurd
La nunta ta îți voi aduce stele coapte

Ucide a mea ființă și mă spală de păcate,
Și fă o punte către cer din gândurile mele
Învață-mă să fac din viață pastel de belle-arte
Pe coama unui val purtat, să mă pierd printer stele.

Plânge valul vivant a pură binecuvântare,
Cu lacrimi de înger din străfulgerări obscure
Curg pe hârtie petale de azur, condeiul moare
Tăiat de la rădăcină de a profanului secure.

Valuri bacante sărută soarele vivant,
Templul absolut ce noaptea se ascunde-n mare
La crepuscul, iubirea având luna drept liant
Pe scara grea către împărăteștile altare.

Se așterne soarele vivant în versuri și-n cuvinte,
Atunci dar și cuvintele vor deveni vivante
Vor defini atunci celeste postulate
Definise-va atunci a noastră celestă cetate.

Mă mântuie marea cu al ei descânt,
Și cu a sa simfonie de viori
Un singur vis între cer și pământ
Pastel pictat în divine culori.

În culori de curcubeu divin.
Dintru al luminii creuzet
Marea mi-e icoană, ei mă închin
Ei, și al talazurilor zumzet.

Mă reclădești dintr-ale mele cioburi,
O, mare, candelă de vers
Ții aprinse ale iubirii focuri
Cele mai puternice din univers.

Lacrima divinității, marea,
Tot ce noi numim eternitate
Visul, ispita, trăirea
Omul și marea, singularitate.

Un străin ce vine de departe,
Precum un val care sărută țărmul
Icoană a iubirii te socoate
Căci de la tine izvorăște infinitul.

Sunt un străin, doar un profan,
Care caută desăvârșirea
Năzuind spre cerul diafan
Ce aproape de noi este iubirea.

Sunt un străin sub clar de lună,
Și vreau să-ți sărut geana dulce
Din stele coapte-ți împletesc cunună
Iar valul surd iubirea îți aduce.

Sunt un străin și vreau să îți șoptesc,
Mă doare sângele solar la asfințit
Cu-ntreaga mea ființă îți mărturisesc
Te iubesc acum și pân` la infinit.

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

20 august, 2018

Un străin al nemuririi,
Tărâm luminat de lună
Uniți sub zodia iubirii
Și de a stelelor cunună.

Un străin al iubirii,
Rug aprins în nopțile de foc
În zori mă mântuie zefirii
Intru într-al morții alchemic joc.

Zorile se varsă-n amfore,
Iar dorul arde în clepsidre
Viața mea suo tempore
În clipe fecunde, mândre.

Zori străine-n amfore de foc,
Te cheamă în amurg pe curcubee
Închis în lacrimi, timpul nu stă-n loc
Ci-ți cântă o divină odisee.

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

20 august, 2018

Eterna lună plânge în psychedelicul amurg,
Izvoare s-au vorbit de un țunami plin de vise
Care să inunde-ntr-o clipită tăcutul burg
Ce ne mântuie în zorile albastre larg deschise.

Sorb anotimpuri și echinocții tot mai reci,
Din amfore uitate-n mare pe ultimul tărâm
Doar spre iluminare, vivante muze-ți spun să pleci
Înveșmântați în energia crucii, izvorâm.

Gustăm cu toții din energia crucii spre lumină,
Triste opaițe ce merg pe cărările vivante
Toți suntem candele, doar conștiința se închină
Noi o lacrimă vom fi, topindu-ne andante.

Spre lumină năzuim, spre scara cea fără de sfârșit,
Spre templul cel de care se sparg talazurile-n noapte
Spre tărâmul unde nu există zori sau asfințit
Doar aici vom bea al eliberării tainic lapte.

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

7 august, 2018

Poarta iubirii s-a deschis precum o criptă,
Într-un penel vreau să mă transform, să mă dezmierd în
Râuri de cerneală, ție dulcea mea ispită
Îți cânt în alăută de ce stelele cad și se pierd.

Vreau măcar în vis să mângâi slava ta, o, colț de rai,
Lasă pădurea oarbă să se tânguie a pustiu
Și ploaia de mantre să curgă peste plai
În paradis de petale de sub cerul argintiu.

Clopotele bat în cer, parcă a iubire,
Lasă-mă te rog din labirintul tău să pot ieși,
Căci mă așteaptă sacra răstignire
Pe tărâmul tău zeiță, eu să pot păși.

Învăluită-n valuri, ești marea mea de dor,
În care curge luna în fiecare noapte
Beau cu nesaț pocalul plin cu iubire și fior
Ți-ascult picăturile de rouă așezate-ntr-o carte.

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

3 august, 2018