Afară ninge cu fulgi mari într-un decor de basm,
Dansul lor liric mi se dezmiardă într-un poem
Ale cărui șoapte sunt pentru mine un balsam
Neființei mele intonând un sacru requviem.

Afară ninge frumos, ca în poema rusă,
În praf de stele curge pronia divină
Șoapta nemuririi, mult ne-a fost ascunsă
Precum o icoană la care și îngerii se-nchină.

Ninge peste caverna noastră de ore bune,
Omătul precum roua se așează strat pe strat
Se sting în altare sfeșnicele postume
Și clopote ce-ngână doar un vis damnat.

În noaptea de Crăciun, copiii sunt în tindă,
Afară văzduhul ninge cu fulgi mari, de basm
Pot să ating lumina din tainica colindă
Cântată-n ritm de menuet, cu mult entuziasm.

În noaptea asta mare, cerul și pământul cântă,
Laolaltă nașterea și izbăvirea din păcat
Cerul s-a deschis și orice lacrimă-i înfrântă
Iar acum sufletul ni-i fierbinte și curat.

Este noaptea când cerul ninge peste pământ cu psalmi,
Noaptea visului ce curge în versul de lumină
Iar razele de lună în chip de condei balsamic
Scrie ode într-o culoare bizantină.

Când icoana cea albă și curată a iubirii,
A venit să ne sărute-n chip de rouă
Cer și pământ unite-n ruga primenirii
Sunt pregătite să primească haina nouă.

Afară se așează fulgii zglobii și jucăuși,
În tindă, copiii cântă dragi colinde
Noi pândim pe Moșul ascunși pe după uși
Să-i cântăm Florile Dalbe voim noi a-l prinde.

Duios focul cântă colinde-n șemineu,
Ai noștri ochi privesc șăgalnic către brad
Către magia ce se întâmplă acolo aievea
Îngânăm un gând de mulțumesc și o baladă.

Balade nerostite zboară acum spre cer,
O rugăciune suntem toți și toate
Se-nchină pământul și fiorosul ger
Mulțumim Doamne și ne iartă de păcate.

În noaptea când lumina Sfântului Crăciun,
Ne șoptește că Lumina tocmai s-a născut
Să-mpletim vorbe de iertare, gândul bun
E noaptea mântuirii oii ce s-a pierdut.

Ce magică e seara aceasta mare,
Cu miresme de cetină și cozonac
Raiul cântă a dragostei culoare
Iar pământul este acum romantic și curat.

Viața să ne fiu de-a pururi un colind,
Un gând pios de dragoste și dor
Să zâmbim stelelor ce pentru noi se aprind
Și un fior de iubire ne va învălui ușor.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

27 noiembrie, 2018

Mi-e dor să merg și eu la șezătoare,
Să ascult doinele cântate din străbuni
De hora din satul încălzit de soare
De fete-n ii purtând în păr cununi.

Iubesc marea, glia și codrii seculari,
Și tulnicii lui Ștefan, bravi oșteni
Noi suntem neam de eroi, de militari
Apărăm țara din Dobrogea, până-n Apuseni.

Iubirea de țară-i sacru legământ,
De la vievozi e veșnică poruncă
Străine, pământul acesta este SFÂNT
Apărat prin sânge, sudoare și muncă.

Iubesc mult să știți, pe toți românii mei,
Oameni bravi, iubitori și calzi
Ce au rămas dârji în anii grei
De la miazănoapte pân` la miazăzi.

Iubesc sfințenia acestui neam,
De-a pururi adăpost și cezășie
Icoana Sfintei Fecioare ne-a fost hram
Alint pentru muncă, cinste și omenie.

Locaș de credință și-nchinare,
Stâlpii României milenare
Chiar dacă este nor sau este soare
Suntem statornici peste sacrele hotare.

Limba română patrie și dor,
Sactuar și vatră milenară
Simbolul nemuririi dacilor
A urmașilor, foarte grea povară.

Sălcii răsar din egou-mi pierdut,
Un râu de mistere mi-e redută
În noaptea noastră fără de-nceput
Totul pare într-o notă acută.

Secundele nu îmi mai șoptesc,
Ce grea e noaptea de mătase
Ploii ardente-i mărturisesc
Păcatul ce adânc mă apasă.

Sorb absintul ploii de secunde,
Pe strada mică, fără felinare
Îmi răscolește trăirile surde
Mă aduce mai aproape de soare.

Rămân rob al ploilor de șoapte,
Sunt visul păgân, ascuns după nori
Mă hrănesc cu al stelelor lapte
Mă mântuie al izvoarelor viori.

O, înger cald, în amurg curgi pe strune de chitară,
În psalmi ne binecuvintezi sihastru-ți crez
Ca o colindă cântată de copii în prag de Sfântă seară
Ca un pandativ ce vreau în inimă să îl păstrez.

Glasul tău de înger este ca o liturghie,
Scrisă cu slove de sânge în sacrele scripturi
A neamului nostru veșnică făclie
Păstrată vie de milenii de străbuni.

Se oglindește cerul în izvorul de turcoaz,
Lângă o salcie de iubire malignă
Se spovedesc luceferi într-un bacant extaz
Iar Demiurgul scrie a vieții paradigmă.

Ne-ai învățat să zburăm pe aripi de lumină,
Alături de cocori spre templul cel de jad
Chitara suspină și lacrimi ți se-nchină
Ție înger cald îți urez acum un sincer La mulți ani !!

Penelul arde, se tânguie încet pe-o coală dalbă,
Nici marea nu îmi mai șoptește la urechi balade
Euclid îmi luminează toate mantrele-ntro salbă
Din petale de azur să-ți făuresc ghirlande.

Ești elixir și stai doar în ale zeilor pocale,
Suprema noastră punte spre eternitate
Spre ale Demiurgilor castel tu ești singura cale
Și mai departe, spre păgâna libertate.

Iubirea ta mă cheamă undeva-n astral,
Încep clepsidre să mă judece-n cabale
Să-mi construiască rugi de foc drept piedestal
Măcar în moarte-oi fi la pieptul dumitale.

Și chiar de-ar fi ca în regatul morții să mă regăsesc cumva,
După ce m-am risipit eu însumi pe acest pământ
Sigur ne vom regăsi la vreo răscruce, undeva
Unde se întâlnește nisipul fin purtat de domnul vânt.

Spicul a înflorit roșu ca focul,
Cu raze de soare în petale
Luceferi polenizând necuprinsul
Căutând abațiile natale.

Spicul crescu și florile-i de har,
Ajunse cadâne ale sacrului suspin
Într-un vers au închis al apusului zar
Și altarul vieții într-un pandativ

O floarea mea, tu ești șoapta luminii,
În noaptea rece ești a visului ofrandă
Din neștiute și divine alchimii
Îți împletesc a infinitului ghirlandă.

Floare, ești roua din zori și lacrimă-n apus,
Precum s-a profețit în anticul zapis
Taina ce stă mărturie cuvântului nespus
Căci această viață nu e decât un vis.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

23 noiembrie, 2018

Tu, poezie ești pentru mine, toamnă,
Iar versul tău tern mi te pictează-n agonii
Zorii se proslăvesc la a ta icoană
Precum sihaștrii în tăcutele chilii.

Trăiește-mă a foc, eu te iubesc a viață,
Și lasă clipa-n rugi să lunece pe tâmple
Să gust pastelatele culori de dimineață
Chiar dacă spasmul iernii stă să se întâmple.

Mă pierd în fantasma-ți arămie,
Aștept să gust lumina ploilor ce vin
Pe strune de vioară-n liturghie
În altarul meu profan de smirnă și absint.

Te iubesc toamnă a melancolie,
S-au așezat frunzele pe aleile din parc
Să ne sărutăm iar sub noaptea sidefie
Să visăm și să ne iubim căci vremea nu așteaptă.