Înfiorat Universul declară: „Ars poetica’, sugestivei intarsieri de elemente sensibile strecurate în versurile Corinei Ligia Pătraşcu. Paradox metaforic de la alfa la omega, de la bine la rău, poezia include idei îmbrăcate într-o haină halucinant de sugestivă. Alternanţele ţâşnesc în aria strălucită. Optzecistă dar mult îmbogăţită ultramodern în linia poeţilor contemporani îmbrăţişaţi de nemuritoarea metaforă, poeta surclasează linia creaţiei actuale: „din săbii de foc se preling rubine”. Rubinele în sângeriul roşului se nasc în fiecare vers al volumului: „Vând rochie de mireasă”. Simbolul ochilor de păun devoalează impresionanta sensibilitate a poetei, fascinată de splendori.
„Aleargă zilele nopţile
…
săruta mâna Cerului îngenunchiate
însetate de roua clopotniţelor
crinilor”.
Voilà! Poveste de viaţă prinsă ca fluturii în boldurile de aur ai metaforelor, „clopotniţele crinilor”, mă poartă la George Călinescu care l-a menţionat pe Mihai Eminescu în „tăria unui crin”. Îl regăsesc pe Nichita Stănescu desfăşurând paradoxal cuvintele până ajunge la necuvinte. Că în „Bolero-ul” lui Ravel, muzica interioară a Corinei Ligia Pătraşcu desfăşoară tonul ambiental al ritmului încântător. Scorpionul din fiinţa poetei se mişcă înainte şi înapoi în oceanul lui Odin eminescian, umplut cu fantastice comori lucrate de maestra bijutieră. Noţiuni ca dorul, mirul comunică basme din universul complex, ancestral al spaţiul carpato-danubiano-pontic.