ÎNGERUL IERBII
Tălpile mele goale
purtate de aripa gândului flămând,
Aleargă nestăpânite prin iarba îndepărtată
a copilăriei!
Pe întinderea inocenței,
copilul din mine îmbrățișează timpul.
Ochiul îngerului ierbii, clipind bucuros,
se deschide vioi,
sărutându-mi pașii!
Largi, aripile lui mă-nvelesc
eliberându-mă din mine.
Vorbele se risipesc în tăceri adânci,
Doar …simt!
Atingerea verde mă-nalță către dumnezeire,
eliberând copilul răstignit de-o veșnicie
În trup învechit.
Brusc, clipa mă strigă în mine
chemând copilul înapoi, către asfințituri.
Ochiul umed al îngerului, acum trist, se închide,
smulgându-mi de sub tălpi
și ultimul fir de iarbă…!
ÎNTREBĂRI
I-ai spus vreodată zilei că eu sunt strălucirea
Din ploaia de lumină ce-n ochi ți se răsfiră,
Că-n piept îți sunt bătaie și flacără și șoaptă,
Că sunt secunda vieții ce timpul ți-l răsfiră…?
Mă-ntreb, oare vreodată când ziua-și pleacă fruntea
Și îngeri, blând, te-mbie să treci sub veghea lor,
Primind sărutul clipei, m-ai furișat prin gânduri,
M-ai legănat cu-n zâmbet și ți-ai șoptit…”mi-e dor”..?
Și oare-n zorii leneși când pleoapa lin se zbate
Și-o rază jucăușă salutu-i ți-a lăsat,
Tu m-ai luat în brațe să mă trezești din tine
Și să-mi zâmbești departe…știind că m-ai visat…?
Doar întrebări nălucă, ce-și caută răspunsul,
Ce-mi împânzesc prin gânduri și somnul mi-l alungă,
Mă tremură în mine și-n ochi cu pleoapa tristă
Lăsând cărare lină…de dor și cale lungă!
A FOST UN VIS ?
Oare-am visat, când degete febrile
Prin părul meu își căutau cărarea,
Și-n ochii ce și-au ridicat privirea
Se împleteau dorința și mirarea…?
Un vis a fost, când buzele flămânde
Pe ceafa caldă înfloreau fiori,
Și-n piept apoi, atingerea fierbinte
Se risipea-n explozie de culori…?
A fost un vis când m-ai luat în brațe
Și-am renăscut murind, iubind durut,
Și-n țipăt de izbândă, rândunici gingașe,
În cuibul ființei mele s-au zbătut…?
A fost un vis când limbi de flăcări roșii
Dansau frenetic pe zăpezi sihastre,
Iar ochii tăi ce s-au deschis în mine
Au răscolit întinderile-albastre…?
Nu, n-a fost vis, s-a întâmplat aievea
Dar nu acum, ci într-un veac trecut,
Când noi ne căutam prin răsărituri
Mult mai-nainte de-a ne fi născut…!
ÎNTOARCERE LA RĂDĂCINI
Din mers te-oprește , omule grăbit,
Și mai admiră-n tihnă-o floare,
Fă-ți timp și-ntreabă firul ierbii
Când cade-n brazdă, dacă-l doare..?!
Ascultă păsările-n ramuri
Și greierii ce cântă-n seară,
Desculț aleargă-n iarba moale
Mai fi copil o clipă, iară!
Fă-ți un căuș din podul palmei
Și bea dintr-un izvor de munte,
La umbra nucului adastă
Când ai sudoarea-n bob pe frunte!
