Ioan POPOIU: Mulțumesc mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!
Camelia CRISTEA: Cu mare drag, pentru iubitorii de poezie și frumos.
Ioan POPOIU: Camelia, mai întâi, aș dori să vorbim despre originile tale, familia, părinții…
Camelia CRISTEA: Părinții mei oameni simpli și modești, au fost binecuvântați de Dumnezeu cu trei copii, un băiat și două fete. Eu sunt mezina familiei. Am crescut într-un mediu familial cald și prietenos. Zilele petrecute împreună aveau un iz de sărbătoare. După mulți, chiar foarte mulți ani, am înțeles că Mama (Dumnezeu s-o odihnească în pace) a fost cea care înflorea bucuria în sufletele și casa noastră. Un om puternic și sensibil în același timp, devotat, jertfelnic, avea pentru fiecare un medicament, pe care ni-l administra zilnic, iubire și iertare. Am scris multe poezii dedicate Mamei (poate într-o zi le voi publica într-un volum).
Ioan POPOIU: Știu că te-ai născut într-o zi de toamnă, unde te-ai născut?
Camelia CRISTEA: M-am născut în Brăila, toamna când strugurii se scurgeau în teasc, grânele umpleau hambarele și poamele erau deja culese.
Ioan POPOIU: Cum a fost copilăria ta?
Camelia CRISTEA: Frumoasă, simplă și frumoasă (lăcrimez când scriu…)
Copilăria
Mi-am văzut copilăria
Într-un strai de floare rară
Ce stătea pe un pridvor,
Cu o inimă uşoară…
Avea aripi ca de înger
Şi-n privire cer senin,
Amintirii de poveste
Eu şi astăzi mă închin.
Toate grijile de multe
Le duceau Părinţii mei
Noi cărăm raze de soare
Şi zburdam ca nişte miei…
Mama ne dădea lumina
Într-o ceaşcă dimineaţa
Să vedem cu ochi curaţi
Cât e de frumoasă viața.
Tata construia vapoare,
Pentru nopţile cu stele
Eu şi fraţii mei de suflet
Ne plimbam mereu cu ele!
Bunii mei duceau povestea
Până-n piscul unui munte
Stând la sfadă multe ierni
Au ajuns toate cărunte…
Cireşul din poarta casei
Avea cei mai scumpi cercei,
O ureche de copil
S-a împodobit cu ei.
În vesmântul bucuriei
Se îmbrăcau adesea brazii,
Nucile le tot furam
Că în joc eram nomazii…
Când ninsorile de flori
Trimiteau în lume raiul
Noi cei mici ne adunăm
Să primim cu toţi alaiul.
Sănii multe, fel de fel,
Treceau strada la paradă
Porţile se deschideau
Venea lumea să le vadă…
––––––––––-
Mi-am privit copilăria
Într-un strai de viorele
Aş da pumnul meu de clipe
Să mă prind iar printre ele…
A fost exact ca în poem, o poveste cu cireșe coapte, zăpadă până la brâu, colinde și oameni frumoși.
Ioan POPOIU: Ce impresii ai despre școală, unde ai urmat-o?
Camelia CRISTEA: Școala este esențială în fiata fiecăruia dintre noi. Ajută la formarea aripilor cu care într-o zi vei zbura. Pui cărămidă, peste cărămidă, prin informațiile și cunoștințele pe care le dobândești. Și nu conștientizezi lucrul ăsta…dar e de mare folos.
Ioan POPOIU: Ce percepție ai despre anii de liceu? Ce liceu ai făcut?
Camelia CRISTEA: Liceul l-am urmat la Brăila, ca și școala generală dealtfel. Totul era diferit atunci. Cu ochii maturității așa văd…Când spun diferit, mă refer în primul rând la relația profesor-elev, programă și nu numai…Lucrurile aveau o așezare firească, care astăzi lipsește. Continue reading „Ioan POPOIU: ,,Poezia este o fereastră deschisă în inima cerului” – INTERVIU cu poeta Camelia CRISTEA” →
