Eminescu nemuritor
Într-o liniște profundă
Cum i-a fost dorința sfântă
Stă la margine de mare
Eminescu și ascultă:
Glasul codrilor și valul
Care trece prea grăbit
Și privește cum copilul
Prin păduri s-a ratăcit…
Doar zburdalnic mititica
Își mai netezește părul,
Să alunge depărtarea
În care se-ascunde dorul.
Om drag
Om drag întoarcem altă filă
În alb şi faguri de lumină,
Pe treapta scărilor de ceară
Urcăm voioşi ca prima oară.
Risipa s-o oprim în vamă
De ger şi vânt să-i fie teamă,
S-aprindem flacăra iubirii
La care se-ncălzesc toţi mirii.
……….…………….…………
De dor baladele mai plâng
Când turma rătăceşte calea,
Prin codrii nopţilor doar jalea
Albită-n porţi stă împăcarea.
Sărbătoare
Străbunii mei au pus hotar cu sânge
Și macii au înflorit în urma lor,
Chiar la Rovine o lacrimă mai plânge
Când Mircea stă în calea otomanilor.
La Putna, Ștefan este încă viu
Și trage clopot, după clopot,
Române știi că totuși nu-i târziu
Să – asculți al conștiinței ropot!
Doar o cale…
Nu e cale mai uşoară
Să răzbeşti când este greu,
Decât cea a rugăciunii
Te aude Dumnezeu!
Fapta bună duce drumul,
Paşii siguri spre lumină,
Iar din traista suferinţei
Ai mai lepădat o vină!