Constantin MARIN: Antologia ASCIOR – eveniment editorial și spiritual

Anul acesta (2018), la Buzău, s-a desfăşurat un eveniment editorial cu profunde rezonanţe spirituale: lansarea Antologiei ASCIOR 2017 pentru civilizaţia creştină. Teologie – Sociologie, apărută la Editura Teocora.

Această lucrare a primit binecuvântarea dată din partea Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, prin Preot profesor doctor Milea Mihail, prin rugămintea adresată de către preşedintele fondator al ASCIOR, ing. Nicolae Muşat, ÎnaltPrea Sfinţiei Sale Părintele Ciprian.

Despre coordonatorul lucrării, Ioan Nicolae Muşat, aflăm detalii într-un interviu luat acestuia de către Vasilica Grigoraş: fondator al revistei ,,Orizonturile Bucuriei”, preşedinte fondator al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), creatorul unei noi ştiinţe, ergogetica, trecerea de la conducerea informaţională a sistemelor sociale la conducerea informaţională pe principii creştine a comuniunilor, autorul lucrării Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava, o carte care pune în discuţie principalele elemente ale căderii lumii de azi, faţă în faţă cu trăirea şi mărturisirea Ortodoxiei în secolele V–VIII; este, de asemenea, autorul volumului de lirică religioasă Paştile Tău, Doamne!

Volumul în discuţie nu putea apărea fără contribuţia unei adevărate ,,armate” de oameni cu experienţa scrisului, cu trăire lăuntrică vie, entuziasmantă. Ei sunt (în ordinea stabilită de coordonatorul lucrării): Nicuşor Nacu, Mihail Milea, Cristian Octavian Feurdean, Constantin-Mihail Popescu, Gheorghe Gavrilă Copil, Mihail-Nicolae Stanca, Livia Norina Zezeanu, Angelica Stănciuloiu, Alexandru Nemoianu, Radu Botiş, Ana Podaru, Ion Viorel Ioniţă, Aurelian Damian, Mariana Enache, Valentina Cazan, Aurel Niţă, Aristotel Cristian Zorzoliu, Ana Ardeleanu, Tiberiu Câmpan, Eugen Costel Popescu, Petre Răcănel, Ştefan Sofronovici, Elena Obrinteschi, Mihail Gagea, Ernest Herman, Aneta Pioară, Cornel Bîrsan, Cristian Moşneanu, Dorina Omota, Constantin Avădanei, Dragoş Popovici, Laurenţiu Turcu, Ion Răileanu, Florin Zirbo, Ramona Luminiţa Ungureanu, Virgiliu Z. Teodorescu, Sevastiţa Alexandrescu, Flavius Emilian Tuzu, Attila Nagy, Sabin Bâldea, Teodor Fetcu, Gheorghe Negoiţă, Gheorghe Funar, Tatiana Croitor, Adriana Grigorescu, Georgeta Bălan, Marian Rădulescu, Claudia Bota, Ioan Nicolae Muşat.

Spre finalul cărţii, ne sunt prezentaţi, pe scurt, artiştii plastici care şi-au adus, prin lucrările lor, contribuţia la realizarea Antologiei…
Descoperim, apoi, într-o manieră condensată, date despre Formarea Asociaţiei ASCIOR şi activităţile ASCIOR în 2017.
În echipa de realizatori s-au aflat: Iurie Braşoveanu, Mihaela Bibi, Gabriela Preda Dincă, Mihai Cătrună, Nynna Vizireanu, Vasile Brânzan, Mihail Gagea, Geani Mormarco, Stenian Necşoi, Bnar Art; Redactor corector: Mirela Minuţa Alexa; Redactor: Tiberiu Florin Cîmpan.

Din toate punctele de vedere, Antologia ASCIOR 2017 pentru civilizaţia creştină. Teologie – Sociologie se constituie ca o bucurie, ca o sărbătoare a sufletului românesc.

——————————

Constantin MARIN

28 aprilie, 2018