Alexandru NEMOIANU: Un text slugarnic semnat de Andrei Marga

Cu scurtă vreme în urmă Andrei Marga a publicat un articol în care, în termeni superlativi, aprobă mutarea ambasadelor străine în Ierusalim.
Este un subiect foarte sensibil și care trebuie tratat cu multă atenție.
Ierusalimul,partea din el în care se vor mutate ambasadele,este teritoriu ocupat militar de către Israel în urmă războiului de “șase zile”. Încă multe alte teritorii au fost ocupate de Israel cu acea ocazie. Iar în toate acele teritorii populația zdrobitor majoritară este araba, palestinienii. Profitând de împrejurarea că USA, care încă mai este puterea dominantă din lume, acceptă fără discernământ orice va cere Israelul, acea țară ocupantă tratează populația arabă locală cu extremă brutalitate și asupra ei se exercită în fapt o acțiune de “curățire etnică”. O acțiune care, oriunde s-a petrecut în lume, a fost definita că genocid. Dar iată că Andrei Marga (mai departe AM), care fără îndoială știe bine aceste lucruri, se avântă în sprijinul celor care dețin puterea. Câtă eleganță, ce mare curaj! Cu atâta mai curios apare acest belșug de superlative în condițiile în care AM și cei care sunt eiusdem farinae cu el, condamnă identitatea etnică și încă mai vârtos pe cea religioasă fără milă. Dar, fiind în slujba celor puternici AM face tot ce vor aceia. Din nou o dovadă de eleganță spirituală și verticalitate morală!
Articolul lui exprimă lucruri adevărate: despre suveranitate națională, independența, moștenire istorică. Toate lucruri adevărate și pe care le susțin din toată inima. Dar aici începe nedumerirea.
TOATE acele aspect, repet, reale, sunt combătute cu furie de către acești “globaliști”, de felul lui AM. Toate aceste sublime aspecte au fost și sunt tăgăduite de ei lumii în care trăim. Toate aceste aspecte au fost batjocorite și minimalizate în cazul Iugoslaviei, Crimeii, Ucrainei. Dar iată că ele sunt triumfal prezentate de A M într-un singur caz: Israelul. La fel, aceiași “globaliști”, au aplaudat cu lacrimi legea împotriva manifestărilor anti-Semite, dar au condamnat cu furie o lege condamnând manifestările anti-românești. În asta se văd cel puțin două lucruri. (Alături de “detaliul” că AM află de bine să elogieze “înțelepciunea” politică a lui Nicolae Ceaușescu și prin asta el, AM, comite o necuviință.)
Primul este de a reafirma calitatea de “aleși” Evreilor într-o lume secularistă. Acest lucru este neadevărat din mai multe motive și mai ales datorită faptului că starea de “aleși” nu se referă la un grup etnic ci la un trup spiritual. Iar acest trup spiritual ales, sunt cei care Drept Mărturisesc pe Hristos și Biserica Lui, adică Ortodocșii. Dar asta ține de credințe și credințele noastre, Slava Domnului, nu sunt cele ale masonilor.
Dar în al doilea rând ceea ce face AM este cel mai dezgustător și mai netrebnic lucru, justiție selectivă. Iar justiția selectivă este cea mai cinică nedreptate. Ce este potrivit și lăudabil pentru Israel, nu este acceptabil pentru restul lumii. Din nou ne putem entuziasma de eleganta morală a lui AM!
Andrei Marga face o demonstrație în lipsa de șira spinării și un act de slugărnicie față de cei care, încă, se mai cred puternicii lumii. În asta Andrei Marga nu este nici primul și nici ultimul. Dar calitatea de sicofant, și aplaudac din interes nu au avut nume bun nici ieri, nu au bun nume nici astăzi și nu vor avea bun nume nici mâine.
De ce face el acest lucru nu știu. Dar știu că este nedrept și rău să faci asta.
Videat Deus et Judicet!

–––––––––––––

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

12 iulie, 2018

Andrei MARGA: Ierusalimul – Test de integritate

Decizia președintelui american de a pune în aplicare recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului a fost prompt salutată de Cehia și Ungaria, iar apoi și de alte țări. În același timp, responsabilii actuali ai politicii externe din România au ales, în locul consecvenței cu o linie mai veche a acestei politici, o neutralitate ieftină, care nu aduce nimic, nimănui. Să privim esențialul.

În 1863, un călugăr canadian care trăia la Ierusalim l-a informat pe președintele Abraham Lincoln asupra marginalizării la care erau siliți evreii în străvechea lor capitală. Simțul dreptății al eminentului lider american l-a făcut să exprime „speranța că evreii vor putea să-și restaureze căminul național (national home) în Palestina”.

Înainte și după această dată s-au petrecut, desigur, multe. Înainte, de exemplu, toți părinții fondatori ai Americii citeau în ebraică, chiar dacă nu erau toți evrei, și erau sensibili la dreptate. Ulterior, s-a ajuns la decizia (1995) de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului restabilit, iar președintele Donald Trump a dispus recent să se pună în aplicare această decizie, lăsând statului evreu și părților interesate să poarte negocieri asupra aranjamentelor. În orice caz, Statele Unite ale Americii au reconfirmat apărarea unei soluții din rațiuni de echitate istorică.

Mulți agită astăzi fără noimă apele. În acest context, precizările primului ministru Benjamin Netanyahu că are ușile deschise în vederea negocierilor pentru o pace cuprinzătoare, sunt semnificative. Dar lumea pare să trăiască sub manipulări ample, care arată, încă o dată, cât de mult este de lucrat în materie de informare. Din nefericire, cei care decid acum politica externă a României irosesc un capital prețios adunat vreme de aproape o jumătate de secol – după gestul istoric din 1967 de a respinge presiunile la ruperea relațiilor cu Israelul și după cooperarea cu statul evreu în materie de securitate. Ei plasează țara noastră, în mod greșit, pe calea care duce nicăieri.

Este nevoie de cultură și perspicacitate în abordarea relațiilor internaționale. Mai ales în chestiunea Ierusalimului, care are cel puțin patru aspecte – juridic, istoric, religios, militar – aflate, fiecare, în prim plan. Sub nici unul dintre aspecte, cei care fac acum driblinguri păguboase în jurul legitimei decizii a Casei Albe nu au dreptate.

Aspectul juridic constă în aceea că nu poate fi oprit un stat suveran să-și stabilească capitala unde dorește. Israelul este nu doar un stat care dezvoltă o democrație – încă singura în Orientul Mijlociu – și asigură, prin performanțele sale culturale și tehnologice neobișnuite, unul dintre stâlpii actualei civilizații universale, a cărui cooperare merită să o cauți, cu toate motivele. Peste acestea, Israelul este un stat suveran înzestrat cu libertăți și drepturi, ca oricare alt stat. Se poate argumenta în favoarea amânării la nesfârșit a orice pe lume, sub pretexte de naturi diferite. Sunt însă amânări care nu ajută la rezolvarea unei probleme, ci pot chiar să o complice. În definitiv, nu ajung deceniile de tergiversare a aplicării deciziei, care nu au mișcat în vreun fel din loc chestiunea? Nu este mai corect să se aplice o hotărâre corectă și nu este mai integru ca ea să fie sprijinită?

Aspectul istoric constă în aceea că, fondat de către regele David, Ierusalimul a fost centrul de raliere al istoriei și aspirațiilor evreiești dintotdeauna. Faptul că unii relativizează nepermis lucrurile și dau credit tezei unor inamici, care contestă continuitatea de la evreii biblici la cei actuali, îi privește. Este ca și cum ai contesta că grecii actuali au antecesori în grecii antici, sau italienii pe romanii de odinioară, sau chinezii actuali pe chinezii din vremea lui Confucius! Eroarea, evidentă, este penibilă și nici nu merită insistat asupra ei.

Se știe bine că evreii au fost forțați la o lungă diasporă, provocată de ocuparea Ierusalimului de către romanii conduși de Titus, în anul 70. Nu evreii au răspunderea distrugerii statului lor de atunci și a împrăștierii lor în lume. Numai reaua credință mai poate pune la îndoială o istorie atestată cu toate probele. Este sugestiv să ne amintim în acest loc replica plină de miez a unui fost mare rabin din Viena. Atunci când, la Roma, la o reuniune în care necunoscători ai istoriei și ai situației cereau, în virtutea acelei „corectitudini politice (political correctness)” care nu a rezolvat nimic, ca Ierusalimul să fie capitala a două state, eminența sa a replicat, evident retoric, în mod justificat: „Atunci dați-ne Roma și vă lăsăm Ierusalimul, căci romanii l-au ocupat și ne-au scos din casa noastră!”

Aspectul religios se referă la împrejurarea că în creștinism s-a denunțat deja de mult teza lipsită de suport după care „alianța” începută odată cu Isus Hristos ar substitui „vechea alianță” a evreilor cu Dumnezeu. Ioan Paul al II-lea a arătat textual (1980) că „vechea alianță nu a fost revocată”, iar iudeii și creștinii sunt împreună în căutarea mântuirii. După îndelungi cercetări, cel mai profilat teolog din zilele noastre, Benedict al XVI-lea, a arătat, la capătul unei temeinice dezbateri din creștinism, că Dumnezeu s-a revelat mai întâi evreilor conform unei decizii ce ține de misterul său, iar lumea civilizată, tocmai pentru că este civilizată, are a respecta voința lui Dumnezeu. În monumentala sa monografie consacrată Mântuitorului, papa emerit a vorbit explicit de ascendența iudaică a lui Isus. Dincoace din multe argumente teologice, Bianca Kühnel a arătat, într-o reconstituire istorică complet documentată (From the Earthly to the Heavenly Jerusalem. Representations of the Holy City in Christian Art of the First Millenium, Herder, Roma, Freiburg, Viena, 1987), cât de mult a influențat Ierusalimul biblic arta și arhitectura lumii.

Din iudaismul ce-și avea dintotdeauna centrul, măcar simbolic, la Ierusalim s-au desprins, cum se știe, creștinismul și, mai târziu, Islamul. Geografia religioasă a lumii avea să capete o configurație nouă, iar fiecare dintre cele trei religii – Iudaismul, Creștinismul și Islamul – revendică o moștenire proprie la Ierusalim. Creștinismul a devenit, prin epistolele apostolului Pavel, fundament al Europei, alături de moștenirea greacă și de cea romană, iar Islamul avea să dea formă culturală lumii musulmane.

Continue reading „Andrei MARGA: Ierusalimul – Test de integritate” →

Andrei MARGA: Ierusalim – Dreptate și oportunism

Am salutat mutarea ambasadei americane la Ierusalim (vezi A. Marga, Ierusalimul – test de integritate) având în vedere multe date, inclusiv dintr-o experiență profesională în capitala Israelului. Fapt este că de la Abraham Lincoln, la Donald Trump, Statele Unite au promovat normalizarea situației evreilor conform echității istorice. Iar declarația primului ministru Benjamin Netanyahu că are ușile deschise în vederea negocierilor pentru o pace cuprinzătoare deschide perspective noi acesteia.

Din toate rațiunile, așadar, decizia actualei guvernări din România de a muta, de asemenea, ambasada la Ierusalim este temeinică și salutară. Țara noastră nu este prima care face pasul, iar amânarea nu ar aduce nimic. Politica practică este, cum se știe, altceva decât aplicarea cunoștințelor istorice și teoretice. Dar, în mod normal, nu este ceva rupt de acestea, de clarviziune și inițiative responsabile, iar dacă este rupt, cum se observă din nou astăzi, atunci costă. Nu vedem, oare, în însăși experiența acestor ani a României unde duce divorțul politicii externe de cunoștințe și de inițiative în materie?

Chestiunea Ierusalimului are cel puțin patru aspecte – juridic, istoric, religios, militar – aflate, fiecare, în prim plan. Dar sub nici unul, cei care fac acum driblinguri păguboase în jurul legitimei decizii luate de Casa Albă și urmată de multe țări, între care și România, nu au dreptate. Un „sfătuitor” spune că mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim ar încălca dreptul internațional. În fapt, nu există vreo reglementare de drept internațional, la propriu, care să împiedice mutarea unei ambasade în capitala unui stat suveran. Este însă încălcare a dreptului internațional să cauți să împiedici un stat suveran să-și stabilească capitala unde hotărăște! Unii aduc în discuție hotărârile Consiliului de Securitate și ale Comisiei Europene. Există, se știe, rezoluții adoptate în contexte variate, dar ele nu și-au propus nicidecum să blocheze mersul istoriei. Organisme cu importanța celor amintite și-au asumat de la început că nimeni pe lume nu poate monopoliza creativitatea istorică. Opiniile oricui sunt expuse reexaminării într-o lume în schimbare care solicită inteligența, cultura și responsabilitatea.

Sunt și vorbitori care trimit mutarea ambasadei în capitala statului Israel într-un viitor indefinit – „atunci când se va negocia pacea”. Aceasta, pacea, este, firește, scopul, dar cei care argumentează astfel ignoră cu bună știință împrejurarea că nu a ieșit destulă pace din strategia aplicată în Orientul Mijlociu în ultimele decenii. Și din acest punct de vedere, un pas nou este mai mult decât necesar – dacă se poate spune așa. Poate că sunt necesari mai mulți pași noi, dar cineva trebuie să aibă curajul și clarviziunea de a-i face, iar acum este ocazia unui astfel de pas.

„Să stăm și să vedem ce fac ceilalți” – ne spun unii cu pretenția de superlativă înțelepciune! Pentru că iau dreptatea istorică drept o chestiune relativă la cine și ce spune, „argumentul” este eronat, încât nu merită comentat. El ține de un oportunism politic ce îndepărtează aliați și, până la urmă, izolează, chiar dacă, în prima clipă, pare altfel. Verticalitatea în numele propriilor interese legitime este totdeauna o politică mai bună decât plierea la opinii trecătoare.

Sunt și dintre cei care avertizează că România ar renunța la statutul dobândit în ultimii șaizeci de ani. Acesta ar fi unul de „broker”. „Broker”? Lucrurile stau altfel. Când a contat, România nu a fost doar „broker” în Orientul Mijlociu, ci o voce clară, proprie, care a cucerit respectul. De aceea, analogia este nefericită, căci pierzi dacă ești doar „broker”, în vreme ce alții sunt actori! În fapt, România nu ar fi în linia reușitei din 1967 dacă ar fi doar „broker” și nu ar avea o politică răspicată. Politica externă și diplomația ce duc la țintă nu sunt pachete de combinații ieftine, mai curând șmecherești, căci presupun viziuni și calcule de consecințe durabile.

Continue reading „Andrei MARGA: Ierusalim – Dreptate și oportunism” →