I-am spus tristeţii bun rămas şi iată
că a venit speranţa-n locul ei
şi simt că viaţa-mi are dintr-odată
în ea mai multă forţă şi temei.

Nu mă-amăgesc. Sunt ferm convins că-n mine
s-a întâmplat ceva miraculos,
care a transformat răul în bine
şi m-a făcut să fiu mai curajos.

Am înţeles că mintea mea e-nstare
să îmi renască trupul obosit,
că doar credinţa e biruitoare
când miezul ei este desăvârşit.

Veţi fi uimiţi de ceeace urmează
să se întâmple cu destinul meu
pe care sunt convins că-l protejează
subconştientul meu şi Dumnezeu !

————————————–

Anatol COVALI

București

13 iunie 2019

şi n-am răgaz să stau şi să-nţeleg

cum şi-n ce scop au prins să se-nfiripe

risipele ce-au fost cândva întreg.

Mă-ndrept spre un alt ţel. Plin de speranţe

păşesc pe drumul care-a prins contur

în cele mai frumoase cutezanţe

care ar vrea să fiu un strop de-azur.

Nu mai mă tem de nicio rătăcire

de când în zări este un alt destin

în care e o oază de iubire

şi unde sper să poposesc puţin.

Va fi ca o renaştere deplină,

ca un botez mult binecuvântat,

când simţurile, pline de lumină ,

vor şti că a mea lume s-a schimbat .

————————————–

Anatol COVALI

București

12 iunie 2019

Numai iubind ciopleşti un ideal
şi faci lumină-n sumbre adâncimi.
Prin dragoste chiar şi un om banal
poate atinge orice înălţimi.

Iubirea însă cere să-i oferi
tot ce în lume este mai frumos,
tandreţe,dăruire, mângâieri

şi gândul cel mai pur, mai luminos.
Numai iubind eşti plin de adieri
şi ieşi din încercări victorios.

————————————–

Anatol COVALI

București

11 iunie 2019

Zâmbesc. Şi amintiri superbe
mă chemă să le retrăiesc,
crezând că trupul meu de cerb e
şi sare peste stânci firesc.

Zâmbesc. Tot zbuciumul din mine
este legat de un trecut
care din când în când revine
ca doar în fugă să-l sărut.

Zâmbesc. E tot ce pot acuma
să fac, când peste nostalgii
s-a aşezat trufaşă bruma
uitării şi e frg !…Ei, şi ?…

————————————–

Anatol COVALI

București

10 iunie 2019

ce implacabil încontinuu cură
până la cea din urmă firmitură.

Dar simt c-a mea ursită-ar vrea şi-ncearcă
clepsidra vieţii mele s-o întoarcă,

să fie iarăşi sus nisipul dens
chiar dacă o să curgă mai intens.

Ar fi posibil un aşa miracol
dacă vicleanul timp n-ar fi obstacol

şi nu m-ar mai privi, ca la deochi,
atât de crud în obosiţii ochi.

Deci îmi rămâne numai să visez
că mai e vreme până ancorez,

că sunt în larg sfidând vânturi şi ploi
şi-n săptămâna vieţii e-abia joi !

————————————–

Anatol COVALI

București

10 iunie 2019

Şi te iubeam cu-atâta pasiune !
Râdeam când flori din tine culegeam.
Şi de vedeam în ochi tăi, minune,
vreo lacrimă, în locul tău plîngeam.

Au fost atâtea zile minunate
pe care-n freamăt le-am trăit intens,
cu inimi de dorinţi înflăcărate
şi visuri ce aveau mereu alt sens .

Cât te-am iubit o ştie infinitul,
căci pân’ la el iubirea-mi ajungea
pentru-a-mi şopti cu drag, că-s fericitul
care-a găsit cea mai frumoasă stea !

————————————–

Anatol COVALI

București

8 iunie 2019

şi să o iei vibrând de la-nceput,

să faci, de vrei, întruna numai bine

ca să te simţi tot timpul renăscut.

Nu e târziu să-ncepi să ai speranţe

şi hotărât să nu te-abaţi din drum,

să mângâi cu iubire cutezanţe,

să-ţi spui întruna: Sunt alt om acum.

Nu e târziu să uiţi că sunt derive

oricând poţi să alegi un drum mai drept,

care să aibă alte perspective

spre care să te-ndrepţi mai înţelept.

Nu e târziu să îţi înalţi privirea

şi mândru să refuzi să-ngenunchezi.

A venit vremea să-ţi iubeşti iubirea

şi lângă dânsa altfel să visezi.

————————————–

Anatol COVALI

București

7 iunie 2019

e-aceeaşi prospeţime a unei vieţi în care

nu am văzut în clipe o urmă de obscur

şi am crezut că este o binecuvântare

venită din ursita ce mi-a fost dată-n dar

când în Eternitate mi s-a croit destinul

din petice superbe de inefabil har,

cerându-mi-se ca să îi preţuiesc seninul.

Am ars dorind ca nimeni să nu zărească-un fum

în rugurile care s-au vrut desăvârşite,

nevrând ca să trăiască batjocora din scrum,

când de-ntuneric toate-s încet acoperite.

Întreaga mea fiinţă e plină de idei,

de visuri şi de ţeluri, de splendide elanuri

ce nu pot să conceapă ca viaţa s-o închei

într-un bordei ce n-are măcar câteva geamuri.

Uimit îmi număr anii. 80 !!!… Nu pot să-accept

că cifra e reală, când simt că sunt fierbinte,

iar inima ce-mi bate întinerită-n piept

mă-ndeamnă spre noi ţinte şi-mi spune : Înainte !!!

————————————–

Anatol COVALI

București

7 iunie 2019

cum vrea în lacrimi zâmbetul să-şi pună,

dar eu mă-mpotrivesc fiindcă presimt

că vremea ce-o să vină va fi bună.

Nu mai vreau gânduri negre care dor

şi inima mi-o strâng ca într-un cleşte,

când încă de speranţe mă-nfior

şi-a sufletului pajişte-nfloreşte.

E-aşa uşor să nu mai vrei să plângi,

să-nmugureşti visând c-o tinereţe

venită din senin te-a pus să strângi

buchete mari de tandră frumuseţe.

Nu-mi pasă că afară ninge des

şi-n mine cresc încet-încet nămeţii,

când pot să-i dau un altfel de-nţeles,

plin de candoare şi iubire, vieţii !

————————————–

Anatol COVALI

București

6 iunie 2019

Dar nu vreau să mai colind pe unde
am mai fost şi-am regretat mereu,
când în mine nu se mai ascunde
dintr-o vreme niciun Prometeu.

Ies în câmp şi sorb lumina clară,
râd şi cânt şi zburd ca un zălud,
bucuros că am mai prins o vară
şi că-n ea doar freamăte aud.

Şi zâmbesc. Căci cel care exultă
este al meu suflet fericit
fiindcă de tristeţi nu mai ascultă
şi se simte reîntinerit.

————————————–

Anatol COVALI

București

4 iunie 2019