tot ce-a fost, ce este şi-o să fie,

într-un sacru şi etern mereu

oferit cândva de veşnicie.

Rostul meu este să fiu atras,

ţelul: o atracţie reciprocă

între ce-a trecut şi ce-a rămas,

care în atracţii se evocă.

Noi atracţii se-mpletesc pe rând

cu acelea care ard nuclee,

ca esenţa dintr-un singur gând

să devină ne-ncetat idee.

Şi răspunsul e mereu firesc

fiindcă-atracţii-îl dau pe rând întruna,

demonstrând că-n ele clocotesc

mii de-atracţii, pentru totdeauna.

de când în bătătura soartei joc,

zâmbind că viaţa mea nu se mai teme

şi-a pus, pe rând, tristeţile pe foc.

Îmi simt fiinţa plină de lumină

şi dominată de-un superb extaz

de care a mea inimă e plină

şi sufletul mi-l ţine pururi treaz.

Nu am crezut că am să-ajung vreodată

să nu regret nimic şi să trăiesc

o senectute binecuvântată

în care absolut totu-i firesc.

Nu mai sunt lupte-n trup, iar a mea minte

a-ntinerit într-un superb avânt

ce are-ntr-însul mii şi mii de ţinte

în care sper cuvinte să împlânt.

Simt că destinul meu mă ocroteşte

ca să-mplinesc tot ce-am primit în dar,

iar Cel de Pretutindeni îmi zâmbeşte

schimbându-mi vechiul har într-un alt har.

————————————–

Anatol COVALI

București

22 iunie 2019

Vine speranţa zâmbind şi-mi spune
cu şoapte care sirene par:
Crede în mine şi o minune
plină de farmec îţi dau în dar.

Vine-mplinirea şi îmi alintă
visuri şi gânduri, în timp ce-ascult
săgeţi albastre vibrând în ţintă
şi promiţându-mi un nou tumult.

Vine dorinţa, mă ia de mână
şi dăm o raită prin zbor voios,
ea preschimbată-n superbă zână,
eu părând umbra lui Făt-Frumos.

————————————–

Anatol COVALI

București

20 iunie 2019

Atunci când este doar un foc de paie
se mistuie arzând pe-un rug imens,
stingându-se uşor la prima ploaie
de lacrimi, care au sau nu au sens.

Dacă nu dai ce-ai mai de preţ în tine,
fără să ceri adeseori mai mult,
iubirea îşi transformă în ruine
întîiul şi mirificul tumult.

Doar dragostea care o viaţă-ntreagă
e neschimbată, ca în prima zi,
în suflete şi-n inimi este-o sagă
care esenţa vieţii poate fi.

Iubind astfel, iubirea e deplină
nu are toamne, veri, sau primăveri,
iar iarna-i nu de viscole e plină,
ci de superbe, tandre adieri.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 iunie 2019

Am vrut să pun în fapte sentimente
şi să creez mereu, nu doar să fac.
M-au pasionat acele-experimente
ce din orice otravă-au făcut leac.

Am vrut, dar ce n-am vrut !…Şi chiar destinul
a fost de-acord cu mine deseori,
când a dorit să cureţe seninul
cerului meu de pâlcuri mici de nori.

Am vrut şi încă vreau cu pasiune
şi cred că dacă nu renunţ defel
voi reuşi să văd cum o minune
mirifică mă va ciopli în ţel.

————————————–

Anatol COVALI

București

18 iunie 2019

Căci am atât de spus ! Saci de cuvinte
aşteaptă să se zbenguie-n idei,
să le îmbrac în splendide veşminte
şi să le torn în suflete temei.

Sunt ferm convins că-aşa va fi să fie
şi nu mă tem că vremea trece-n zbor.
Stau ca soldatu-n front la datorie
şi-agit cântând al limbii tricolor.

E-aşa frumoasă limba românească
în care s-au născut şi-ai mei străbuni,
care mi-au dat c-o dragoste firească
un grai cu care poţi să faci minuni.

De-aceea cânt si scriu deopotrivă
c-o patimă cum rar s-a mai văzut
în fiecare zi câte-o misivă
pe care-o iscălesc cu un sărut.

————————————–

Anatol COVALI

București

16 iunie 2019

Şi sufletu-mi îmi pare-o ciocârlie
ce îmi vrăjeşte viaţa cu-al ei cânt
când zborul său prin trupul meu adie
şi-ajung să cred că-s cer şi nu pământ.

Mi-atât de dragă lumea asta nouă
în care plin de patimă vibrez,
văzând cum bruma se preschimbă-n rouă,
că-n loc să mă-ndoiesc visez, vibrez.

E în fiinţa mea o nouă forţă
din care sorb necontenit curaj
pe care-l port în lume ca pe-o torţă
ce-mi luminează noul peisaj.

Nu mai pot fi înfrânt. Superba pace
pe care-o simt în mine fremătând,
în splendidă lumină va preface
ce-am fost mereu. Un gând născut din Gând.

————————————–

Anatol COVALI

București

15 iunie 2019

Şi nu-mi mai este frig. O primăvară
superbă-n locul iernii a venit
cu cântece, cu flori ce mă-nfioară
când şoptesc tandru : Bine te-am găsit.

Şi bucuria mea este deplină
în clipa când dau buzna în superb,
simţind că am o nouă rădăcină,
iar gândul meu aleargă ca un cerb.

Ce pot să îmi doresc mai mult în viaţa
ce-mi stă în faţă şi-mi surâde blând,
rugându-mă să-ncerc să scriu prefaţa
acestui timp ce-mi freamătă în gând ?

Că e puţin, că este mult nu-mi pasă.
Ştiu doar atît, că ce mi-a mai rămas
va fi o existenţă luminoasă
trăită cu ardoare ceas de ceas.

————————————–

Anatol COVALI

București

14 iunie 2019